Archive | Ideologia de gen RSS for this section

De ce vor să ne impună educația sexuală ?

Cu ajutorul domnului Virgiliu Gheorghe, vom încerca să arătăm în cele ce urmează care este cu adevărat efectul introducerii educaţiei sexuale în şcolile româneşti, prin prisma cercetărilor şi a experienţei ţărilor occidentale. (M.C.)

Promisiuni

Cel puţin din punctul de vedere al sănătăţii mentale şi al sexualităţii, secolul al XX-lea debutează printr-o mulţime de constatări revoluţionare, măsuri şi promisiuni. Una din cele mai importante a fost asocierea pe care o face Freud şi alţi „specialişti” în sănătate mentală ai timpului său între satisfacerea libidoului şi starea de sănătate mentală. Libertinajul sexual nu este un apanaj al modernităţii, însă aceste conexiuni şi această antropologie centrată pe satisfacerea sexuală sunt, cu siguranţă, o premieră la nivelul istoriei culturii şi civilizaţiei umane. Lui Freud i-au urmat Wilhelm Reich, Kinsey şi mulţi alţii, toţi validaţi şi trâmbiţaţi din răsputeri în presa vremii ca reprezentanţi ai unei ştiinţe care, iată, a găsit rezolvarea tuturor problemelor fiinţei umane în amplificarea şi satisfacerea la maximum a dorinţei sexuale. Atât problemele psihologice, nevrozele şi depresiile, cât şi problemele legate de fericirea personală şi binele social îşi vor găsi rezolvarea, în viziunea acestor așa-ziși cercetători, prin creşterea permisivităţii sexuale şi descătuşarea energiilor sexuale refulate în subconştient. Aceasta face ca, până astăzi, în ţările lumii dezvoltate, chiar şi în România, mulţi dintre doctorii psihiatri şi psihologi să încerce să rezolve problemele psihologice şi depresiile pacienţilor trimiţându-i la bărbaţi sau la femei, sau oferindu-se chiar ei să le rezolve această problemă pe care, de altfel, i-au ajutat să o descopere.

Realitatea însă nu a ţinut cu toţi cei care au promovat actele sexuale pe post de medicamente psihotrope. Bolile psihice s-au răspândit aproape epidemic exact în ţările unde liberalizarea sexuală a fost mai mare. Depresia la femeii a ajuns până la 25%, iar nevrozele şi alte tipuri de tulburări de dispoziţie cunosc o răspândire fără precedent. Oamenii, în general, sunt cu mult mai nefericiţi decât înaintea revoluţiei sexuale, iar aceste lucruri sunt constatate în toate statisticile realizate în ultimele decenii. De ce nu mai are putere sexul să rezolve problemele psihologice şi mentale ale populaţiei lumii? Sau ce ne poate face să credem că a avut vreodată în istorie această capacitate?

Oricum, studiile actuale demonstrează câteva fapte care ar trebui să-i pună pe gânduri  pe toţi „specialiştii” în educaţie şi sănătate mentală. Relaţiile sexuale în afara căsătoriei cresc de trei ori, adică cu 200%, rata depresiei; de cinci ori, adică cu 400%, rata sinuciderii la femei şi de şapte ori, adică cu 600%, rata sinuciderii la bărbaţi. Femeile cele mai satisfăcute sexual nu sunt cele care trăiesc în concubinaj şi care au o rată a relaţiilor sexuale extrem de ridicată (două-trei relaţii pe săptămână) sau care apelează la tot felul de mijloace de stimulare a libidoului şi satisfacere a lui, ci femeile căsătorite şi religioase, deci cele care au, potrivit statisticilor, cea mai mică frecvenţă a raporturilor sexuale.

Aşadar, promisiunea „specialiştilor” în sănătate mentală şi sexuală, ca şi a tuturor celor care i-au mediatizat de-a lungul timpului, nu a fost ţinută. Dar cine mai găsește răgazul să analizeze aceste fapte şi să tragă concluziile?!… Cine ar putea să tragă la răspundere, şi pe cine, pentru cea mai importantă fraudă intelectuală a secolului al XX-lea, care a dus la îmbolnăvirea mentală a sute de milioane de oameni şi la distrugerea căsniciei şi a vieţii a tot atâtora dintre ei?! Dimpotrivă, se minte în continuare, fie pentru că din sex se scot cei mai mulţi bani, fie pentru că sexul constituie una dintre cele mai bune arme psihologice prin care poate fi controlată populaţia. Oricum, sub valul imens de erotism şi pornografie care, prin mass-media, a acoperit lumea, cine mai găseşte forţa să pună la îndoială imensele „beneficii” pe care stimularea sexuală şi satisfacerea fantasmelor cărora le-au dat viaţă le vor avea pentru existența fiecăruia dintre noi?…

Contracepţia şi avortul nu şi-au ţinut promisiunea

În mod evident, revoluţia sexuală pe care a indus-o ideologia dominanţei libidoului în viaţa omului nu a întârziat să-şi arate efectele încă din primele decenii ale apariţiei ei. Tot mai multe femei întreţineau relaţii sexuale înaintea căsătoriei, tot mai mulţi copii se năşteau în afara căsătoriei, iar bolile cu transmitere sexuală (BTS) se răspândeau epidemic, contribuind major la afecţiunile aparatului genital la femei şi bărbaţi, la sterilitate, cancer şi multe alte afecţiuni.

Din nou, „specialiştii” în sănătate, susţinuţi de lobby-uri fantastice  a nenumărate organizaţii gen „Planned Parenthood” – care, de la controlul populaţiei, au devenit brusc foarte interesaţi de rezolvarea problemelor tinerilor noii generaţii – au venit cu soluţii şi promisiuni. Astfel că la începutul deceniului al 8-lea încep să se legalizeze în Statele Unite contracepţia şi avortul. Promisiunea era că avortul împreună cu sexul „protejat” vor oferi, în fine, pacea sexuală atât de căutată, asigurând o plăcere nelimitată de riscurile inerente actului sexual. Femeia şi bărbatul puteau să doarmă de-acum liniştiţi, protejaţi de riscul naşterii copilului nedorit, a contactării bolilor cu transmitere sexuală sau a altor „necazuri”.

Entuziaştii promotori ai acestor mijloace au pătruns în şcoli şi licee, au inundat societatea cu mesaje de promovare a prezervativelor şi a contraceptivelor. Nu mai este farmacie în care să nu poată fi găsite, nu mai este supermarket în care să nu afli, chiar şi la casă, „baloanele” cu care tinerii sunt invitaţi să se predea fără frică în braţele desfătărilor afrodisiace. Lumea a muşcat cu lăcomie şi din această nadă, sperând că va obţine ieftin stropul de fericire promis mediatic. Copiii au plecat cu prezervative acasă, mai în glumă, mai în serios promiţându-şi unii altora să le probeze, iar fetele şi-au făcut un obicei ca, după o anumită vârstă, să ia zilnic „doza de siguranţă” necesară asigurării fără riscuri a interziselor plăceri.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Rata copiilor nedoriţi a început să crească brusc, ca şi cea a avorturilor. Astfel că, între 1969 şi 1984 – perioadă în care se răspândesc orele de educaţie sexuală şi se generalizează folosirea contraceptivelor şi a sexului protejat –, rata copiilor nedoriţi creşte în America cu 140%, iar rata copiilor avortaţi creşte cu 1529%. Scade, într-adevăr, numărul de naşteri la mia de locuitori. Însă consecinţa cea mai gravă a legalizării contraceptivelor şi a avortului, ca şi a promovării sexualităţii via educaţia sexuală în şcoală este scăderea vârstei primelor relaţii sexuale, crescând în acea perioadă cu 137% numărul fetelor care întreţin relaţii sexuale înainte de 16 ani.

Bineînţeles, activiştii revoluţiei sexuale nu s-au împiedicat nici de această evidenţă în a-şi continua campania. Eludând factorul raţional (analiza ştiinţifică a  efectelor educaţiei sexuale şi a campaniei pro-permisivitate sexuală în general), aceştia au început să se folosească persuasiv de noile constatări pentru a-şi susţine şi mai mult campania. Nu contează adevărul, ci doar cine ţipă mai tare – sau, mai curând, cine este mai puternic mediatizat în societate. Ce spun însă oamenii de ştiinţă?

Dreptul la propriul pântec condamnă femeia să-şi crească singură copilul

Într-un număr al revistei „The Quarterly Journal of Economics”, George Akerlof, profesor la Universitatea Berkeley din California, şi Janet Yellen, membru în conducerea Federal Reserve System, analizează cauzele naşterii a tot mai multor copii (nedoriţi) de către femei necăsătorite după anul 1970, fenomen care a contribuit major la înmulţirea fără precedent în istorie a copiilor americani (o treime din numărul total!) crescuţi doar de către un părinte sau, pur şi simplu, fără să aibă nici un părinte – cel mai grav lucru care se poate petrece în viaţa unui om.

Cei doi cercetători observă că atât contracepţia şi avortul, cât şi efectul mentalităţii feministe a egalităţii de gen au condus la acest efect complet contrar celui care era promovat. În esenţă, tehnologiile reproductive, ca şi egalitatea de gen nu au făcut decât să schimbe raporturile subînţelese dintre bărbat şi femeie şi ale amândurora faţă de copilul care putea fi conceput drept urmare a relaţiei lor. Înainte de apariţia contracepţiei şi a avortului, bărbatul se simţea cumva responsabil faţă de fata cu care avea o relație, astfel că, în cazul în care aceasta rămânea însărcinată, în mod foarte probabil o lua în căsătorie. Lucrul acesta era cumva de la sine înţeles, astfel că, şi dacă tânărul ar fi vrut să evite asumarea acestui fapt, morala socială şi părinţii fetei sau chiar ai lui l-ar fi constrâns cumva să o facă. De aceea, căsătoria care avea loc în aceste condiţii purta numele, anecdotic vorbind, de „nuntă cu puşca la tâmplă” (shotgun marriage).

Aşadar, „până la începutul anilor ’70, shotgun marriage a fost norma în relaţiile sexuale premaritale. Obiceiul este succint prezentat de un rezident în San Francisco la sfârşitul anilor ’60: «Dacă o fată rămânea însărcinată, trebuia să o iei de soţie. Nu aveai altă alegere. Aşa că eu m-am căsătorit cu ea»”.

„Ce îngrozitor!” – va putea spune cineva. Lucrurile nu stau deloc aşa. Cu totul altfel priveau tinerii relaţia sexuală înaintea apariţiei contracepţiei şi a legalizării avortului. Erau mult mai conştienţi şi mai responsabili, ştiind că, prin conceperea unui copil, relaţia lor va fi pecetluită. Astfel că şi femeia care accepta relaţia ştia că bărbatul respectiv, în mod foarte probabil, va fi bărbatul ei, deci era deja o alegere făcută sau subînţeleasă, în timp ce bărbatul nu numai că putea presupune acelaşi lucru, dar el se vedea într-o poziţie de putere şi responsabilitate, aceea de a-şi asuma protecţia femeii care-i purta pruncul în pântece, care altfel ar fi rămas lipsită de apărare şi vulnerabilă, în condiţiile în care el nu şi-ar fi asumat-o prin căsătorie. Deci obligativitatea avea şi un caracter moral, fiind în acelaşi timp o alegere responsabilă şi liberă, făcută cumva şi în faţa propriei conştiinţe.

Posibilitatea care i-a fost oferită femeii de a apela la contracepţie şi avort a dărâmat complet edificiul pe care se întemeia responsabilitatea bărbatului în faţa vulnerabilităţii femeii pe care a lăsat-o însărcinată. Pentru el a apărut o nouă opţiune, sesizată foarte bine de cei doi autori americani: „«Dacă ea nu vrea să folosească contraceptive sau să apeleze la avort», se gândeşte bărbatul, «de ce m-aş sacrifica eu căsătorindu-mă cu ea?». Făcând din naşterea copilului o alegere din punct de vedere fizic a mamei, revoluţia sexuală a făcut căsătoria şi asumarea creşterii unui copil o alegere socială a tatălui”.

Astfel că un nou drept primit de femeie, cel (așa-zis de activistele feministe) „la propriul pântec”, a însemnat de fapt condamnarea femeii la a-şi crește singură copilul, în cazul în care doreşte unul. Căci, după cum se observa pe un grup de susţinere a drepturilor taţilor pe Internet: „Din moment ce decizia de avea un copil este dreptul exclusiv al mamei, nu văd cum ambii părinţi trebuie să fie responsabili pentru copil”.

Tehnologiile reproductive au lăsat sute de milioane de copii fără familie

Din punct de vedere psihologic, legalizarea contracepţiei şi a avortului au produs o mutaţie profundă în mentalităţi, transformând aceste tehnologii anti-reproductive în mijloacele principale de şantaj, de constrângere şi, în final, de exploatare sexuală a femeii. Astfel, observă Akerlof şi Yellen, „femeile care doresc copii, care nu vor să facă avort din motive morale sau religioase sau care consideră nesigure contraceptivele se află în situaţia de a fi presate să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie, fără a avea o promisiune că, în cazul în care vor rămâne însărcinate, vor fi luate în căsătorie. Acestor femei le este frică, lucru de înţeles, să rişte să-şi piardă partenerul”. Desigur, acesta o va şantaja cu posibilitatea pe care o are de-a pleca după o altă femeie, care va accepta relaţiile sexuale premaritale, ca un fel de probă a unei posibile căsătorii.

În acest context, sub presiunea unei astfel de ameninţări, desigur că numărul femeilor care acceptă relaţiile sexuale fără promisiunea unei căsătorii a crescut tot mai mult de-a lungul anilor, constituind, până la urmă, acea masă critică care a schimbat complet viziunea privind opţiunea sexului premarital, acceptat chiar şi cu riscul conceperii şi naşterii unui copil nedorit. Practic, tehnologiile anti-reproductive care promiteau că vor proteja populaţia în faţa pericolului naşterii unor copii nedoriţi au constituit principalul instrument prin care copiii nedoriţi au ajuns un fapt comun sau chiar o modă în America şi în restul ţărilor care, promovând contracepţia şi avortul, au operat o schimbare majoră în mentalităţi. În America, de pildă, peste 75% din copii nedoriţi se datorează fenomenului descris anterior. Oare cine va răspunde în faţa acestor sute de milioane de copii care, de-a lungul timpului, au fost lipsiţi de căldura unei familii, pentru că părinţii lor au fost înşelaţi sau constrânşi să facă nişte alegeri greşite de o cultură sau o educaţie făcută în numele „binelui comun”?…

(va urma)

dr. Virgiliu Gheorghe

Sursă: De ce vor să ne impună educația sexuală (I)

Oana Pellea

Aud că doamna Oana Pellea a făcut o seamă de afirmații legate de iubire, căsătorie, familie, credință și societate în general. Doamna Pellea nu este de-acord cu definirea căsătoriei ca și uniunea dintre un bărbat și o femeie, susține mariajele între persoanele de același sex, dar nu numai atât, ci și adopția copiilor de către homosexuali.

„Eu nu cred că greșesc pentru că respect iubirea”, a spus doamna Pellea la UM24.
Doamna Pellea a indicat și „adevăratele” probleme ale familiei: „se moare cu zile în spitale, lipsa de educație, lipsa de cultură, sărăcia, lipsa de educație democratică”.
Am și eu o întrebare: de unde știi, doamnă Pellea? Nu aveți familie, nu aveți copii, nu ați fost căsătorită. Așa că întreb: ce te califică pe tine, o actriță, să dai verdicte în ceea ce privește problemele principalei celule de bază a societății românești, care e familia? Ai citit tu pe net? Din cărțile lui Osho, unde?
Ce o califică pe Oana Pellea să aibă o opinie avizată despre problemele familiei? Care este experiența ei în asistență socială, în sănătate, în educație? Zero!
Băieții din La Familia au dreptate când afirmă că „Toate parasutele si panaramele/ Vorbesc de cum se pilotează avioanele”. Chiar așa, doamna Pellea, ce părere aveți despre potențialul chimic al Siriei: există sau nu?
Doamna Pellea știe ce face copiii fericiți, dar nu știe ce înseamnă să ții un bebeluș la sân, nu știe ce înseamnă legătura unică dintre o mamă și pruncul ei. Și pentru că nu știe, e de acord ca pruncii să devină o marfă ce trebuie extrasă din pântecele mamei și dată celui care plătește mai mult, eventual unui păros care se crede femeie. Pentru că tatăl ei a fost mai mult absent, Oana Pellea se răzbună pe copii nevinovați și e de acord ca pruncii să crească fără tată.
Lăsând gluma la o parte, i-aș transmite un mesaj doamnei Pellea: cum de ai tupeul să vorbești despre spitale, educație și cultura majorității, când tu ai fost fiica unui favorit al regimului comunist?
Pentru că, da, nu vă faceți iluzii: Amza Pellea a fost un favorit al regimului comunist. Să nu-l confundăm pe Amza cu Mihai Viteazul, pe om cu personajul. În timp ce liceanul Mugur Călinescu era terorizat pentru că scrisese pe pereți despre foamea care cuprinsese țara, doamna Pellea se bucura de toate facilitățile și favorurile pe care regimul le făcea pentru copiii protipendadei.
Credeți că Oana Pellea a stat la rând înainte de 1990 pentru mâncare? Nici vorbă: ea era fata tovarășului…Credeți că acum stă la rând, la camera de gardă din spitalele de stat? Nu, pentru că regimul a căzut, dar relațiile s-au păstrat.
Și după ce ți-ai trăit viața, „în stil mare” ai tupeul să ceri biserici în „spații mici”? Unde ai fost doamna Pellea, când Ceaușescu dărâma bisericile „mici” din București, pentru a se construi bulevardele „largi” ale victoriei socialismului? E adevărat că nu mă pot aștepta la consecvență de la dumneata: acum v-ați dus în locul unde ați scuipat acum trei ani. Dar dacă interesul o cere….
Întotdeauna m-a uimit tupeul cu care urmașii protipendadei regimului Ceaușescu( vezi și cazul Tudor Chirilă) vin și ne țin lecții de smerenie, de democrație, ne fac educație și ne acuză că nu suntem destul de „deschiși” pentru a le accepta toate patimile pe post de normalitate.
Și că veni vorba de credință, doamnă Pellea, sunt convins, că nu crezi în nimic altceva decât în propriile nevoi. Sunt convins că singura „energie” care vă guvernează existența este aceea care vă justifică propriile eșecuri și nevoi.  Despre aserțiunile teologice ale dumitale nici nu are rost să discutăm, prostiile pe care le debitați sunt mai mari decât Catedrala Mântuirii Neamului. Problema dumneata nu o reprezintă „dogmele” și „regulile credinței”, ci că ele sunt oglinda care te arată cât de neisprăvită ești, doamnă.
Să fii singură, fără urmași, cu o carieră incoloră la aproape 60 de ani este greu. Este și mai greu să accepți că toate aceste înfrângeri sunt cauzate de propriile decizii și de propria persoană. Nu Dumnezeul creștin și Biserica sa sunt de vină că n-ai realizat nimic în viață, doamnă Pellea, indiferent în câte „spații mici” ai vrea să-L ascunzi!
Mihai Somanescu

Sursă: Oana Pellea | ActiveNews

O școală din Londra introduce FUSTELE pentru BĂIEȚI la UNIFORMĂ

Highgate School intenționează să promoveze uniforma de „gen neutru”, astfel încât fetele și băieții să poată purta fuste sau pantaloni la alegere.

În nordul Londrei, o școală privată care primește elevi de la primară la liceu încearcă să facă pe placul apărătorilor drepturilor omului.

Potrivit Sunday Times, directorul școlii, Adam Pettitt, are de gând să le permită băieților să poarte fuste în cadrul uniformei.

„Analizăm în acest moment modul în care regulamentul nostru privind uniformele ar putea evolua pentru a fi pe placul celor care doresc să asocieze îmbrăcămintea la genul lor și pe placul celor care nu doresc asta.”

În Corectitudinea Politică, „genul” este diferit de „sex”. Cel din urmă se referă la anatomia moștenită din naștere, în vreme ce „genul” poate fi ales de om după bunul plac. Ideologii Corectitudinii Politice susțin că un om își poate schimba „genul” ori de câte ori vrea, ca urmare a „experiențelor” de viață, a mediului în care trăiește, a „dezvoltării” culturale etc. Aceeași ideologi pretind ca asupra copiilor să nu se exercite nici o presiune de a se comporta potrivit sexului lor anatomic, că să fie lăsați să-și aleagă nestingheriți „genul”.

Directorul Pettit afirmă că: „I-am întrebat pe elevi dacă nu este mai potrivit să vorbim despre Uniforma 1 și Uniforma 2” (și nu de unforme pentru băieți și pentru fete – n.r.)

Highgate School a introdus deja toaletele de „gen neutru” și folosirea pronumelor neutre, care să nu definească sexual o persoană.

Tot potrivit Sunday Times, un grup de elevi a obținut dreptul ca toate sporturile să fie deschise tuturor elevilor (indiferent de „gen”) și expresii precum „man up” (comportă-te ca un bărbat) și „ladylike” (ca o femeie) să fie interzise.

Adam Pettitt nu are nici o problemă cu asta: „Dacă acest lucru îi face pe elevi să fie mai fericiți și să se simtă mai siguri cu ceea ce sunt, atunci trebuie să fie ceva bun”.

Autor: Radu Padure

Sursă: O școală din Londra introduce FUSTELE pentru BĂIEȚI la UNIFORMĂ

„Elite progresiste” contra „fanatici religioşi”

Care este firul roşu care îi leagă pe Viorel Cataramă, Mihaela Miroiu şi Oana Pellea?

Politicianul Cataramă are în dulap scheletul unuia dintre marile scandaluri financiare din anii ’90 și suspiciunea că ar fi fost membru al serviciilor înainte de căderea regimului Ceaușescu. Prăbușirea SAFI a păgubit peste o sută de mii de investitori mici. După o îndelungată retragere din politică, Viorel Cataramă a devenit brusc ultima găselniţă a Sistemului, care l-a scos din pălărie ca pe un iepure proaspăt, fiind candidatul surpriză la preşedinţia PNL. Ca o paranteză, programul cataramist se evidențiază prin privatizarea Învățământului şi a Sănătății. Adică de la sloganul liberal al Brătienilor – ”Prin noi înşine” -, la programul neoliberal-darwinist al noilor „elite” globaliste – ”Scapă cine poate”.

Profesoara universitară Miroiu este exponenţială pentru toată pletora de ideologi progresişti ce îndoctrinează masiv studenţii de la facultăţile politico-umaniste din România, clanul Miroiu fiind unul de referință pentru noua orientare ideologică a învățământului de stat.

Oana Pellea este o cunoscută actriță (având șansa unui tată celebru), devenită şi activistă civic. Aceasta s-a făcut remarcată în ultima vreme ca o voce gravă a secularismului în România. De altfel a și apărut, alături de alte câteva figuri anticlericale, în clipul formaţiei „Taxi” – cel în care se combătea, printr-o smerenie insidioasă, construirea Catedralei Patriarhale.

Legatura: toţi trei instrumentalizează Sfânta Scriptură, găsind în diverse versete din Evanghelii baza pe care îşi fundamentează ideologia Corectitudinii Politice în general, homosexualistă (LGBT) în acest caz.

„În Biblie spune că Dumnezeu a făcut pe om şi i-a dat anumite calităţi” ne spune Viorel Cataramă, care declară semidoct că homosexualitatea are acoperire scripturistică (fiind o „calitate”). Și continuă: „Dacă voi fi ales, PNL va fi de acord cu căsătoriile homosexuale şi va fi de acord cu adopţiile de către aceste familii a copiilor. Fac această declaraţie în baza moralei creştine (sic!)” La ordin, rectul devine un organ genital „binecuvântat” de Sistem, bun de folosit în campanii politice. Iar prin vocea lui V.Catarama, PNL devine un partid de avangardă, cerând ceva ce nici activiștii Soros nu îndrăznesc să o facă încă: adopțiile de copii pentru cuplurile homosexuale.

Familia tradiţională? „Iisus nu spune nimic pe această anume temă”, clamează ritualic prim-ideoloaga feministă a României Miroiu, soția lui Adrian Miroiu, cenzorul de partid al revistelor bisericeşti în perioada Ceauşescu, coleg cu soția la SNSPA. Dumneaei nu face decât să ducă pe un alt plan lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, prin sofisme învățate, probabil, în școala de cadre a lui Soros din Budapesta (Central European University).

Oana Pellea face direct un construct pur New Age, declarând senin că ea crede nu neapărat în Dumnezeul cel Viu, ce este Calea, Adevărul şi Viaţa, ci „într-o energie care poate să fie numită oricum: Dumnezeu, Mahommed, Iisus, Buddha”. Actriţa a precizat că susţine căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi adopţia copiilor de către cuplurile gay. Domnișoara Pellea luptă în avangarda civilizaţiei. Noi, ceilalţi, creştinii, care credem că o căsătorie nu poate fi realizată decât între un bărbat şi o femeie, iar copiii trebuie crescuți (ideal) de o mamă și un tată, aruncăm România „cu 50 de ani în spate” – aşa cum ne admonestează ofuscata actriță și activistă.

Această ridicolă salată spiritualistă asezonată cu siropuri dulcege, din care se înfruptă personalităţile în cauză, transformând pe Iisus din Domn al Slavei, într-un guru zemos, care protejează şi promovează păcatele lumii, un „dumnezeu” al relativismului suficient, bază a unui „creştinism” obnubilat de mode, călduţ, eviscerat de mistică şi în care exemplul jertfei, al Crucii, este complet marginalizat, sintetizează de fapt crezul religios al mahalalei burgheze de la noi. Care nu poate trece de spiritualitatea kitsch a energiilor impersonale, pendulând între zodiacul din revistele glossy și cărțile lui Osho.

Toată această explozie de contestare a Familiei, unul dintre ultimele bastioane – alături de Biserică – în calea topirii societăţii într-un creuzet globalizant, inert, visat de elitele corporatocrate (care sprijină masiv financiar această nouă revoluţie culturală), nu ar fi existat dacă cei peste 3 milioane de cetăţeni nu ar fi semnat pentru Referendum. Este o ultimă centură de siguranţă care poate să asigure spaţiul de normalitate dat de acest cadru firesc în care copilul învaţă gramatica socială, în care îşi formează personalitatea pentru tot parcursul vieții.

Agresiva contestare a firescului, fără precedent la noi, nu demonstrează decât că poporul a avut instincte bune atunci când a hotărât că Familia trebuie securizată în faţa valului ideologic sexo-marxist, partea culturală a Noii Ordini Mondiale.

Cei trei reprezintă simbioza dintre politică, educaţie şi cultură, cu ideologia Corectitudinii Politice. Cât timp încă mai există mijloace constituționale (iar un referendum reprezinta chiar chintesența democrației) pentru stoparea experimentelor sociale utopice, acestea trebuie folosite, chiar dacă sunt semnalate parșiv de către activiștii globaliști, ca instrumente de „reprimare a iubirii”. Esența ideologiei LGBT fiind una totalitară, tot ceea ce-i incomodează pe acești revoluționari este exprimarea democratică, pe care ar suprima-o imediat, dacă ar avea putința.

Diversiunile promovate de Lucian Mîndruţă şi restul activiştilor globalişti din presă, de tipul „tema Coaliţiei pentru Familie e una care aparţine propagandei ruse”, sunt deja poncifuri răsuflate, lozinci folosite în toate luptele duse împotriva barajului opus de apărătorii ordinii naturale, inclusiv în SUA, împotriva acestui asalt morbid dat de ideologii revoluționari asupra societăţii.

Ca o concluzie, noua modă preluată din Vest, aceea de a justifica amoralitatea folosind Evanghelia, este ultima fiţă în materie ideologică de la noi. Dar este atât de insolentă, grotescă și extravagantă, încât probabil că şi dracu’ îşi ia notiţe de la aceşti nelegiuiţi.

 

Autor: Iulian Capsali

Numarul copiilor suedezi care vor sa isi schimbexul se dubleaza in fiecare an! 

Ministrul suedez al sanatatii a promis sprijin financiar pentru clinicile care fac schimbare de sex ca rezultat a cresterii numarului de copii care pretind ca s-au nascut intr-un corp gresit , acesta a crescut cu 100 % in fiecare an.

Louise Frisen psihiatru de copii al Spitalui de Copii ” Astrid Lindgren” a povestit ziarului  Aftonbladet ca in 2016 echipa de studii  de gen a intalnit 197 de copii care erau interesati de ” tranzitia” la sexul opus

” Este o crestere de 100 % a numarului acestora in fiecare an si oamenii intalniti sunt din ce in ce mai tineri si multi copii de varste foarte tinere ” a spus aceasta adaugand ca ” cresterea este identica si in ce priveste adultii ”

Sefa echipei indentitatii de gen a Spitalului Universitar ” Karolinska” , Cecilia Dhaejne a spu ca cresterea numarului de copii nemultumiti de a se fi nascut barbati sau femei reflecta ” o mare deschidere” in societatea suedeza si se teme ca resursele lor sunt limitate

” Problema in Suedia este o lista lunga pentru tinerii suedezi care doresc sa se initieze si sa investigheze identitate lor de gen si deasemenea sunt diferite tratamente in toata tara pentru aceasta ”

” Este ingrijorator ” spune sexoloaga  care locuieste in Stockholm atentionand ca ” sa fi nevoit sa astepti la coada pentru o astfel de ivestigatie , poate agrava starea mentala a persoanelor transsexuale ”.

” Este trist ca la nivel individual cand oamenii se simt prost in ceea ce ii priveste , iar la un nivel mai mare este mai bine ca tinara generatie este capabila sa vada aceste lucruri si prin aceasta sa contribuie astfel la societate” a spus dna Dhejne

Ministrul Sanatatii Publice din Suedia , Gabriel Wikström a spus ” Este total inacceptabil ca sa existe carente in tratarea persoanelor transexuale la orice nivel al stagiului de tratament in care se afla acestia ”

Acesta a spus pentru Aftonbladet ca guvernul a numit o comisie care va investiga timpii de asteptare si decalajele in toata tara si asteapta rezultatele acestei investgatii pana in octombrie

Sursă: Number of Swedish Children Wanting to Change Gender Doubling Each Year – Breitbart

Manipularea „redefinirea familiei”

A trata subiectul ca „redefinirea familiei” în condițiile în care NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza referendumului, reprezintă un act prin care se urmărește exclusiv manipularea conștiinței cetățenilor.

autor av. Ana – Corina Săcrieru

Este adevărat că românii au voluptatea interpretărilor juridice. Ultimii ani ne-au lăsat să credem că nu există familie fără Constituție în casă și fără propriul mod susținut de a interpreta diversele ei dispoziții, funcție de momentul fierbinte al zilei.

Recenta adoptare în Camera Deputaților a proiectului de Lege privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție în sensul copierii în actul constituțional a definiției căsătoriei deja existente de câțiva ani în Codul civil, a provocat o nouă dezbatere juridică pe tema obiectului acestei revizuiri.

Însă, dacă urmările manipulării termenilor nu ar fi dramatice în conștiința românilor, s-ar putea desigur spune că este doar o altă dezbatere spumoasă, un nou prilej de nesfârșite interpretări juridice la care toată lumea se pricepe. Situația este însă tristă cu atât mai mult cu cât, inclusiv în mediul juridic, regăsim urmele acestei manipulări mediatice.

În ce constă manipularea? Nu definiția familiei face obiectul acestei revizuiri, ci căsătoria.Potrivit art. 48 alin. 1 din Constituția în vigoare azi, căsătoria este definită prin folosirea terminologiei care trimite la consimțământul liber „între soți” iar potrivit disp. art. 259 alin. 1 Cod Civil, terminologia folosită raportat la căsătorie ca uniune liber consimțită ce stă la baza familiei este aceea de „între un bărbat și o femeie”.

 

În aceste condiții, fiind vorba despre o chestiune aproape tehnică de translatare a definiției căsătoriei din Codul Civil în Constituție, inițiativa privind această modificare a primit inclusiv avizul constituțional dat de către Curtea Constituțională prin Decizia 580/20.07.2016. În considerentele acestei Decizii – obligatorii de altfel potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 – „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbatși o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”. Și continuă Curtea Constituțională – îndrăznim să spunem uimiți – aproape inutil pentru aceia care se indignează față de recenta adoptare în Camera Deputaților fără să fi citit în prealabil această decizie a Curții Constituționale prin care a fost avizată propunerea legislativă ce face obiectul acestei inițiative cetățenești „în anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepțiunea sa tradițională de uniune între un bărbat și o femeie”.

Unde, în obiectul revizuirii ori în considerentele Deciziei Curții Constituționale care avizează acest obiect, regăsește cineva sintagma de redefinire a familiei?

Și atunci ne întrebăm unde, în obiectul revizuirii ori în considerentele Deciziei Curții Constituționale care avizează acest obiect, regăsește cineva sintagma de redefinire a familiei? O elementară rigoare de logică juridică exclude aprioric recursul la noțiunea de familie doar pentru că art. 48 alin.1 începe cu acest termen.

Aceasta pentru că obiectul proiectului de Lege nu este definirea familiei ci definirea constituțională a căsătoriei nici măcar în sensul unei redefiniri a ei, ci la modul cel mai simplist, de copiere a unei definiții existente  deja de doi ani în Codul Civil al României.

Nu este nevoie să fii jurist să observi că teza finală a art. 48 alin 1 din Constituție, respectiv aceea care trimite la familie ca raport juridic izvorât din calitatea de părinte, nu face obiectul revizuirii. La fel cum nu fac obiectul acestei revizuiri nici dispozițiile art. 48 alin. 3 din Constituție, respectiv acelea care consacră drepturile tuturor copiilor – indiferent dacă sunt crescuți de un singur părinte, de doi părinți necăsătoriți sau de orice altă rude având astfel de drepturi – ca fiind egale cu cele dintr-o familie compusă din mamă și tată și în egală măsură ocrotite. În mod similar și tot în interesul copiilor este consacrată legislativ și ocrotirea părintelui singular care crește și îngrijește copii.

Mai mult decât atât, dacă lecturăm doctrina la nivelul ei de bază, respectiv acela de comentarii la noul Cod Civil, în speță Noul Cod Civil comentat, constatăm că orice dezbatere juridică este aproape jenantă față de precizarea expresă că în România „caraterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică”.

De aceea afirmăm că a trata subiectul zilei sub denumirea redefinirea familiei în condițiile în care nu familia face obiectul proiectului de lege care va sta la baza referendumului, reprezintă un act prin care se urmărește exclusiv manipularea conștiinței cetățenilor.

Este însă a noastră, a profesioniștilor în drept, obligația să respectăm acuratețea normelor juridice, a interpretărilor constituționale dispuse prin Decizia 580/2016 a Curții Constituționale, a interpretărilor fundamentale de natură doctrinară dar și a practicii CEDO care a prevăzut în mod constant diferențele de nuanță dintre familie și căsătorie precum și faptul că reglementarea căsătoriei, la nivel național, trebuie, pe de o parte, să urmeze tradițiile, obiceiurile și civilizația celui stat (în fond, exact considerentul de interpretare dat de Curtea Constituțională atunci când analizează sintagma între soți edictată în 1991), iar pe de altă parte, să aparțină domeniul intern de reglementare în baza suveranității, a marjei de apreciere a statelor și a competenței naționale.

În încheiere, pentru a rămâne în același registru constituțional, propunem drept soluție de stingere a nesfârșitelor dezbateri – inutile raportat la caracterul simplist al copierii unei definiții – recursul la solidaritatea statuată de dispozițiile art. 4 din Constituție. În fond, pentru limpezirea juridică și socială a acestei chestiuni, tocmai solidaritatea prezenței la Referendum – expresie directă a suveranității poporului – va revela caracterul esențial al ocrotirii instituției căsătoriei în România.

Sursă: Manipularea „redefinirea familiei” | Coaliția pentru Familie

Programa Soros

Dând dovadă de o percepție politică și culturală clar superioară vecinilor de la est, guvernul maghiar a decis să închidă porțile Universității Central Europene (CEU), fondată de milardarul George Soros.

Motivele clamate de autoritățile de la Budapesta au țintit spre subversiunea pe care astfel de instituții o practică deliberat, în tandem cu organizațiile societății civile, stipendiate de același personaj vâscos. Organizațiile civice (de fapt, este una singură, cu mai multe fețe cvasi-identice) au scos oamenii pe străzile capitalei, au pus în joc mașinăria de relații publice, au activat rețeaua de influență și s-au dat peste cap pentru a preveni dezastrul.

CEU nu reprezintă o pepinieră de cadre doar pentru Ungaria, ci șlefuiește viitoarele elite pentru majoritatea țărilor ex-comuniste. Așadar, importanța universității în strategia de control a zonei nu trebuie subestimată, chiar dacă, după cum se vede din exemplul local, guvernul român nu are mari probleme de conștiință în a colabora cu organizațiile lui George Soros, deși public denunță influența sa.

Bineînțeles că un spirit nu neapărat răutăcios ar putea executa universitatea de la Budapesta doar pe baza scandalului în care a fost implicat fostul ei decan de origine română. Dar ar însemna să lăsăm deoparte semnificația mai amplă pe care o are educația în orice obiectiv de destabilizare socială și morală.

Chiar și dacă ne uităm în fugă pe titlurile cursurilor de la universitatea maghiară, ne putem da seama cu aproximație care va fi profilul unui absolvent. “Summer Institute on Social Exclusion and Discrimination of Children and Youth”, “Romani Identities: Performance, Antigypsysim and Representation”, “The Relationship Between Power, Media Freedom and Advocacy”…

Este adevărat că temele cursurilor se regăsesc în programele majorității universităților, dar acesta nu este decât un simptom al decăderii academiei, sub influența marxismului cultural, și nicidecum un certificat de legitimare a excelenței.

Secundar, ar trebui să fie destul de limpede că nici CEU și nici alte unități de profil nu vor scoate mecanic, pe bandă rulantă, doar activiști sau propagandiști de partid. Cu toate acestea, șansele de a ieși nevătămat intelectual și moral după un stagiu la o facultate cu un curriculum progresivist sunt destul de mici.

În altă ordine de idei, orice încercare de menținere sau destrucurare a ordinii sociale începe și se sfârșește prin controlul educației. Înainte de George Soros, de pildă, familia Rockefeller a investit milioane în sistemul de educație american și a fondat Universitatea din Chicago, în același timp în care investea milioane în departamenele de științele sociale ale altor universități. Un caz exemplar în sensul celor discutate l-a reprezentat secția de sociologie. În anii ’30 ai secolului trecut, sociologii de la Chicago au lansat varianta romanțată a gangsterului, văzut ca o victimă a nedreptății sociale. Printre cei care au terminat un master la Chicago, în acei ani, s-a aflat și Saul Alinsky, un personaj cu legături în lumea interlopă și care, mai târziu, în 1944 semna un contract cu editura universității pentru o carte, dedicată lui Lucifer, și devenită mai apoi un manifest al revoluționarului modern, “Rules for Radicals”. Ulterior, Alinsky a devenit mentorul lui Hillary Clinton…

Un exemplu românesc relativ banal este instructiv pentru a vedea la lucru influența educației sub auspiciile lui George Soros.

Pierre Mannent este un filosof politic francez, a cărui carte, “Fecunditatea Răului”, tradusă în română din fondurile CEU, a funcționat ca un fel de manual în perioada anilor ’90, în facultățile de profil din România. După cum o spune și titlul, particularitatea cărții constă în aceea că priveste istoria intelectuală a gândirii politice din perspectiva lui Machiavelli, văzut, pe bună dreptate, ca fondatorul științei politice moderne. Viziunea lui Mannent este “value free”, adică acceptă programul machiavelic ca atare, fără niciun fel de comentariu critic.

O astfel de carte este semnificativă atât pentru ceea ce include, cât și pentru ceea ce lasă pe dinafară. Teoria politică clasică (greacă și creștină) sunt din capul locului exilate, iar studenții serioși termină facultatea fără să discute măcar o oră despre “Politica” lui Aristotel, “Legile” și “Republica” lui Platon, sau fără să aibă măcar habar de ideea de autocrație ortodoxă, simfonie bizantină șamd. Tot ceea ce apucă să deprindă cu temei viitorul analist politic, reprezentant al societății civile sau politolog este ideea de societate deschisă și de dușmani ai ei. Rădăcinile răului, în această perspectivă, trebuie căutate, unde altfel, la Platon și Aristotel.

Pe de altă parte, ceea ce vine la pachet odată cu Machiavelli, după cum surprinde excelent Peter Simpson, într-o carte dedicată subiectului, este o ridicare a opiniei vulgului la nivel de filosofie, o desconsiderare a virtuților, un elogiu al semibestialității, o condamnare a creștinismului, promovarea ateismului și materialismului, recomandarea pentru conducători de a practica teroarea o dată la zece ani, etc. Dar partea probabil cea mai atrăgătoare pentru activistul modern este de a intra în rolul de consilier al principelui și a de a-și impune viziunea constrângătoare asupra societății.

Măcar și din acest punct de vedere o protecție culturală este binevenită, deși nu e deloc limpede că odată ce va fi eliminată programa Soros, se va trece pe modulul clasic. Însă până la urmă, autoritățile maghiare și-au dat seama cum li se demolează comunitatea și au luat decizia rezonabilă. În schimb, guvernul român lucrează în continuare inconștient la demantelarea societății.

Ninel Ganea

Sursă: Programa Soros | Anacronic

Studenții de la o universitate catolică, în luptă cu „puiul homofob”

Care poate fi cea mai acută problemă a cursanților unei universități catolice din America? Deschiderea în campus a unui restaurant ai cărui patroni sunt creștini.

Chick-fil-A, un lanț de fast-food cu produse pe bază de carne de pui, foarte popular în Statele Unite, urmează să deschidă un local în campusul Universității Catolice Duquesne din statul Pennsylvania.

Liderii studenților s-au declarat „îngrijorați” de deschiderea restaurantului. Senatul studenților a cerut conducerii universității să reconsidere decizia de închirierea a spațiului către Chick-fil-A care „are o istorie discutabilă în domeniul drepturilor omului și drepturilor civile”.

„Istoria discutabilă” este legată de susținerea pe care patronii lanțului de restaurante au oferit-o de ani mișcării pro-familie și de opoziția lor la așa-zisa „căsătorie” între persoane de același sex.

Și se pare că studenții nu sunt doar îngrijorați, dar chiar le este frică! Frică de puii homofobi, care ar putea pune în pericol eforturile de furnizare a unui mediu sigur pentru comunitatea LGBTQ+ (XFGDRESYTRYGDUJNDKNKLNKC) din universitate.

Aceste lucruri se petrec într-o Universitate catolică. Și-a schimbat Biserica Romei doctrina și nu știm, sau este (încă) un semn al penetrării secularismului până și în instituții de învățământ private, afiliate celei mai mari confesiuni creștine de pe mapamond?!

Duquesne e departe de a fi o instituție minoră – a fost fondată în 1878, are înrolați peste 10.000 de cursanți de liceu și facultate într-un complex de aproape 20 de ha aflat în nordul orașului Pittsburgh.

Sursă: VIDEO Studenții de la o universitate catolică, în luptă cu „puiul homofob”

A mai căzut un mit: Rata mare a sinuciderilor în rândul homosexualilor nu este cauzată de „homofobie”. Exemplul din Suedia

Conform unui studiu publicat în Jurnalul European de Epidemiologie homosexualii care se căsătoresc sau trăiesc într-o formă de parteneriat au o probabilitate de 3 ori mai mare de a se sinucide decât heterosexualii angajați în astfel de relații, se scrie pe portalul Cultura Vieții.

Autorii notează că acest fapt se confirmă „chiar și într-o țară în care există un climat comparativ tolerant față de homosexualitate, cum este Suedia”.

Suedia este una din cele mai tolerante țări ale lumii din acest punct de vedere, unde chiar și Biserica oficială, Luteranismul, este prezidată de o femeie-episcop lesbiană. Prin contrast, nu prea mai există toleranță față de cei care subliniază sau afirmă imoralitatea stilului de viață homosexual sau riscurile de sănătate pe care acesta le presupune.

Rezultatele studiului sunt similare altor numeroase studii din anii recenți, care au descoperit o relație puternică între comportamentul homosexual și o varietate de efecte negative, inclusiv în țări „liberale”. Comportamentul homosexual, care adesea presupune o promiscuitate pregnantă și instabilitate în relațiile interpersonale, are ca rezultat rate ale infecției cu HIV de 10-20% din populația homosexuală din ariile urbane, incidență ridicată a herpesului și infecției cu virusul cancerigen Epstein-Barr, a sifilisului, cancerului anal și a altor boli.

Concluzia inevitabilă este că pretenția adesea ridicată de lobby-ul homosexual că întotdeauna pentru suferințele acestora sunt de vină alții este falsă. Homosexualitatea este un stil de viață auto-distructiv care conduce la frustrare și disperare chiar și atunci când practic nu există nimeni pe care să îl acuzi de „homofobie”.

Sursă: A mai căzut un mit: Rata mare a sinuciderilor în rândul homosexualilor nu este cauzată de „homofobie”. Exemplul din Suedia | ActiveNews

DEMONTAREA PONCIFELOR PRO-HOMOSEXUALITATE. Totalitarismul inversiunii si sfarsitul omenirii 

Exista cateva formulari stereotipe care sunt rostogolite in media si de politicieni prin care se perpetueaza falsificarea “dezbaterii” despre homosexualitate – lucru care arata, pe de o parte, slaba capacitate… cognitiva de a participa, realmente, la o discutie serioasa pe subiect, sau, pe de alta parte, arata o manipulare a subiectului pentru a confuziona si zadarnici orice argumentare logica.

Sa enumeram cateva:

1. Legalizarea parteneriatelor homosexuale este NECESARA pentru ca este deja o REALITATE sociala’

Nu orice este real este si ...necesar! Adica nu orice lucru care exista in realitatea sociala devine necesar, dezirabil si legalizabil, transformabil in morala. In realitatea sociala exista multe lucruri: atat normale, cat si anormale. Furtul, violul si violenta exista in realitatea sociala. Mai mult, ele exista de cand lumea, practic, si nu doar ca acte individuale, ci am putea spune, chiar, ca sunt practici ale unor comunitati. Infractorii au propriile lor legi si reguli, paralele cu cele ale societatii in care traiesc, formand ceea ce sociologii ar numi o subcultura – adica o “comunitate”. Asadar, simpla existenta/constatare a unei practici si a unei subculturi nu poate deveni un criteriu de legalizare si normativizare a respectivei practici si respectivei subculturi. 

Homosexualitatea este o astfel de practica si constituie o astfel de “subcultura”. Acest lucru nu determina nici necesitatea perpetuarii sale nici necesitatea legalizarii sale. Pentru ca daca ar presupune asa ceva, atunci nimeni nu mai poate trage granita intre legalizarea ORICAREI practici si ORICAREI subculturi. Adica nu am avea argumente pentru care sa nu legalizam violul, hotia, crima, ba chiar sa le ridicam la rang de norma juridica. Sau, de ce nu, pedofilia, ca tot exista conexiuni stranse intre promotorii homosexualitatii si cei ai pedofiliei. 

Daca aceasta pretentie a sustinatorilor homosexualitatii este, astfel, falsa, care ar fi problema reala de discutat? Ar fi urmatoarea: este NORMALA, ETICA, BUNA, DEZIRABILA practica respectiva? Este morala? Este sau nu apta de a fi legalizata si chiar indrituita – adica izvor de drepturi noi? 

2. Legalizarea parteneriatelor civile este necesara pentru ca reprezinta un standard de civilizatie occidentala’

Dupa cum am mai spus, nici macar toti stangistii anti-traditie nu sustin un asemenea punct de vedere care inseamna mimetism cultural sau chiar colonialism cultural. Pe fond, acest “argument” este de nesustinut. Faptul ca exista numeroase tari din Occident care au legalizat mariajul gay nu inseamna nici standard de civilizatie nici argument decisiv pentru raspandirea acestei practici peste tot. In primul rand, nu exista un consens in acele tari referitor la acest subiect. Nu exista decat majoritati politice care decid, la un moment dat, sa voteze legalizarea acestor lucruri. Deci e o chestiune de politica, nu de standard civilizational.

In al doilea rand, faptul ca astazi in Occident se legalizeaza ceva, orice, nu inseamna ca acel ceva este moral acceptabil prin insusi faptul ca exista ca atare in Occident. Daca maine se va vota, in acelasi Occident, arderea pe rug a homosexualilor, asta ar insemna ca noi vom trebui sa preluam respectiva legislatie doar pentru ca cineva ne spune ca acolo e “standardul de civilizatie”? Morala si civilizatia nu tin de importuri culturale, nu sunt mimetice, caci daca sunt astfel, atunci traim intr-o societate periculoasa, in care ce este astazi moral si legal maine s-ar putea sa fie ilegal si imoral. Or o asemenea societate inseamna ca e nestructurata, inconsistenta, fara continut si forma. O societate trebuie sa aiba propriile sale repere ale binelui, raului, ale dreptatii si adevarului.Suntem o societate care are astfel de repere si nu exista niciun motiv temeinic pe aceasta lume pentru ca noi sa renuntam la ele pentru a prelua ce se intampla in Occident, adica pentru a prelua ceva fluid, schimbator, instabil. O asemenea practica ar pune in pericol toti cetatenii respectivei societati, inclusiv homosexualii.

3. Cei care se impotrivesc homosexualitatii au prejudecati’

Unul din poncifele cele mai invocate si dragi politicienilor nostri “deschisi” este acela in care opozitia fata de homosexualitate este echivalata cu prejudecata.Adica, in traducere, realitatea sociala este respinsa de “unii” doar pentru ca se afla incremeniti in prejudecati al caror termen de expirare ar fi trecut. Este aici un rationament “evolutionist” in morala, conform caruia moralitatea depinde de conjunctura si de situatia in care se afla societatea la un moment dat. Redus la esenta sa, argumentul spune ca nu exista un motiv fundamental impotriva legalizarii homosexualitatii deoarece normalitatea relatiilor maritale este o chestiune ce tine de conformism social si nu de adevar in sine.

Exista insa lucruri in societate care, chiar daca se reproduc pe baza conformismului social, nu inseamna ca sunt mai putin adevarate sau dezirabile.De pilda, a nu ucide pe celalalt este un astfel de lucru care nu mai necesita argumentare, deliberare si decizie prin vot – este pur si simplu un comandament care se perpetueaza/reproduce prin conformism social si e foarte bine ca se intampla asa. Ceea ce inseamna ca perpetuarea pe baza de conformism social, de prejudecata, nu invalideaza deloc o atitudine etica. Nu spune despre ea ca este mai putin adevarata, ci doar ca a intrat atat demult in practica societatii, incat a devenit la fel de fireasca cum este iarba verde. Cu atat mai mult, asadar, trebuie sa se justifice nu cei care detin prejudecata, ci cei care vor sa o dezradacineze, ca unii care lupta impotriva unor lucruri deja experiate si transformate in norma sociala, ca unii care lupta impotriva societatii.

Promotorii homosexualitatii vor sa invalideze o atitudine etica atunci cand o denumesc drept “prejudecata“. Tocmai am vazut insa ca nu exista niciun argument logic pentru a echivala prejudecata cu neadevarul sau cu inconsistenta morala. In plus, asta nu ii exclude pe ei insisi de “acuzatia” de prejudecata – de cele mai multe ori, de fapt, chiar ei insisi sunt perpetuatori de prejudecati dintre cele mai flagrante, cum ar fi aceea ca “trebuie sa fim toleranti”, fara sa mai considere necesar sa si argumenteze de ce si fata de ce e nevoie sa fim toleranti.

4. Legalizarea homosexualitatii ar fi o dovada de toleranta’

Si aici ne regasim in plina confuzie deliberata a planurilor. Toleranta inseamna, dupa cum ii arata si numele, o atitudine de ingaduinta fata de ceilalti. Toleranta reprezinta o conditie pentru a avea un modus vivendi intr-o societate care nu este unitara dpdv etic sau cultural. Intoleranta inseamna dorinta de a exclude anumite categorii din societate. Dar discutia despre legalizarea parteneriatelor homosexuale este despre orice numai despre aceasta problematica nu! Pentru ca nu mai este vorba despre o atitudine de tip negativ – a fi ingaduitor fata de ceilalti, ci de o atitudine de promovare agresiva a agendei unei anume categorii sociale in defavoarea altora. Poti sa fii tolerant fata de un homosexual fara sa promovezi casatoria homosexuala si fara sa consideri ca ce face este normal. A revendica dreptul la casatorie sau a redefini familia tine de un alt plan al coexistentei in societate, nu de cel al tolerantei. Tine de ceva mult mai profund, anume cum definim natura umana. Dar, cu privire la acest aspect vom reveni mai jos.

5. ‘legalizarea parteneriatelor homosexuale ar reprezenta eliminarea unei discriminari nedrepte – dreptul la casatorie este unul din drepturile fundamentale ale societatii si de acest drept trebuie sa se bucure TOTI membrii societatii, indiferent de orientarea sexuala’

Dreptul la casatorie este, intr-adevar, unul din drepturile fundamentale ale societatii, insa aceasta afirmatie nu epuizeaza fondul disputei pro sau anti gay si nici macar nu atinge esenta. Mai important in expresia “dreptul la casatorie” este termenul de CASATORIE decat de drept.

Casatoria nu este o practica normativa inventata de stat, astfel incat sa faca parte din drepturile pozitive create si garantate de stat (dreptul la educatie, ingrijire medicala, asistenta sociala etc.). In acest sens, homosexualii au deja toate drepturile posibile, deoarece nimeni nu e exclus de la scolarizare, medicatie sau somaj daca este homosexual. Insa casatoria este ALTCEVA. 

Casatoria exista inainte de a exista, ca atare, chiar statul, care a avut rolul, de la bun inceput, doar de a proteja aceasta institutie si de a-i recunoaste statutul fondator pentru societate. Iar ea a existat in forma de acum, dintotdeauna. Inclusiv in societatile pagane, unde se practica homosexualitatea, casatoria era definita doar intre femeie si barbat, niciodata, nimeni, nu s-a gandit sa legalizeze si sa defineasca drept casatorie relatia homosexuala! 

Prin urmare aici nu vorbim doar despre un drept, ci si despre un reper fundamental al societatii umane, despre o valoare esentiala care are deja o definitie anume, dobandita istoric, justificata normativ, pe care suporterii statului vor sa o schimbe prin interventia brutala a politicului si, de cele mai multe ori (inclusiv in mult invocatul occident), impotriva vointei majoritatii societatii. Homosexualii si sustinatorii lor nu vor atat un drept, cat schimbarea definitiei casatoriei si a familiei umane. Ceea ce inseamna, de fapt, schimbarea definitiei naturii umane. Or acest lucru este de ultima gravitate, o astfel de tentativa reprezinta o mutatie de ordin civilizationalfara precedent in istorie. In plus, ce este omul, ce este definitoriu pentru umanitate, nu mai este, ca pana acum, un proces relativ spontan si liber, ci un proces reglementat de stat/politic, conform unor agende ale unor organizatii de lobby.

Nu ai… dreptul, ca politician sau jurnalist sau orice, sa tratezi asa usuratic chestiunea casatoriilor homosexuale cand, de fapt, la mijloc este vorba despre o schimbare a modului in care vedem si definim omul si umanitatea, societatea si drepturile sale fundamentale. Iata, de pilda, o prima consecinta a legalizarilor homosexuale: limitarea drastica a libertatii de exprimare. In Occident risti jobul si ostracizarea daca indraznesti sa te pronunti negativ pe teme gay – exemple sunt o sumedenie. In Romania un oarecare politician este pus la zid si se cere “investigarea” sa pentru declaratii “homofobe”. Asa ca cei care isi inchipuie ca “rezolva” vreo problema, realitate sociala, prin legalizarea dreptului la casatorie pentru homosexuale, nu doar ca nu rezolva nimic, ci deschide Cutia Pandorei catre redefinirea naturii umane si redefinirea tuturor drepturilor si aranjamentelor constitutionale de baza ale societatii. 

Ar mai fi multe altele de enumerat si nu ne ajunge nici spatiul nici timpul. De pilda, asocierea constanta a traditionalistilor sau a sustinatorilor familei normale cu nazismul si fascismul este o frauda dpdv istoric: fascismul si nazismul au fost miscari totalitare anti-familie traditionala. 

Concluzia: sfarsitul omenirii 

Daca noi vom decide ca trebuie sa traim intr-o societate in care definitia casatoriei se schimba …pe invers (deci nici macar nu este eliminata, ci invertita, intoarsa pe dos), atunci vom decide ca trebuie sa traim intr-o societate in care orice semnificatie proprie a cuvintelor a disparut. Semnificatia cuvintelor si, prin urmare, a realitatilor, va fi complet arbitrara si complet deschisa abuzurilor semantice care se vor regasi in abuzuri practice, actionale. 

In societatea totalitara inchipuita de Orwell instituirea newspeak are loc in doua etape: initial, se abuzeaza sensul cuvintelor vechi si se transforma dupa interesul conducatorilor acelei societati (razboiul inseamna pace, de pilda). Ulterior, are loc reinventarea totala a limbajului prin introducerea unuia complet nou, cu scopul explicit de a face de ne-gandit lucrurile incomode pentru putere.

Acum ne gasim in etapa initiala in care se incearca schimbarea sensului casatoriei in ceva total opus. Etapa urmatoare, care a inceput deja, prin teroarea corectitudinii politice, va duce pe culmi noi persecutarea oricui va gandi si va exprima sensul original al termenului de casatorie. Persecutarea oricarui sens ce trimite la firescul si normalitatea naturii umane, astfel incat firescul sa nu mai fie nici macar gandit, daramite practicat. 

Iar aceasta este echivalent cu un sfarsit al omenirii.

Sursă: DEMONTAREA PONCIFELOR PRO-HOMOSEXUALITATE. Totalitarismul inversiunii si sfarsitul omenirii – Cuvântul Ortodox