Arhiva | Israel RSS for this section

Cincizecimea la evrei

Cincizecimea este una dintre cele mai de seama sarbatori ale evreilor, alaturi de Pasti si de Sarbatoarea Corturilor. Evreii isi sarbatoreau zilele alese prin pelerinaj la Templu, prin cantece religioase si prin aducerea de jertfe, in semn de recunostinta fata de Iahve, pentru toate binefacerile primite din partea Lui. Fiecare sarbatoare devenea obligatorie, pentru fiecare evreu, incepand cu varsta de 13 ani, cand el era considerat apt in implinirea poruncilor mozaice.

Cincizecimea este acea sarbatoare anuala care face amintire de primirea Legii, de catre Moise, pe Muntele Sinai, dupa trei luni de la iesirea poporului ales din robia Egiptului. Datorita primirii tablelor Legii, pe Muntele Sinai, la aceasta vreme, dupa iesirea poporului ales din Egipt, ea se mai numeste si „Timpul primirii invataturii noastre”.

Dupa cei 40 de ani de ratacire prin pustie, cand poporul ales a intrat in Tara Sfanta, el si-a pastrat sarbatorile, adaugandu-le insa si alte noi semnficatii; ele vor fi puse in legatura cu muncile agricole cele mai de seama din an. Astfel, sarbatoarea Cincizecimii ajunge sa fie pusa in legatura cu incheierea secerisului, ea fiind o sarbatoare de multumire pentru strangerea recoltei, de unde purta si denumirea de „sarbatoarea secerisului”.

„Sa tii apoi sarbatoarea secerisului si a strangerii celor dintai roade ale tale, pe care le-ai semanat in tarina ta” (Iesire 23, 16). „Sa tii si sarbatoarea saptamanilor, sarbatoarea pargei, la secerisul graului” (Iesire 34, 22).

Cincizecimea evreilor este praznuita dupa trecerea a sapte saptamani de la Pasti, in ziua a 50-a, la data de 6 Silvan. Deoarece aceasta sarbatoare sta in stransa legatura cu Pastile, fiind sarbatorita la 50 de zile dupa Pasti, ea se mai numeste si „Incheierea Pastilor”.

Data acesteia era calculata numarand sapte saptamani de la inceputul secerisului, adica din ziua de Pasti. „Sa numeri apoi sapte saptamani; dar sa incepi a numara cele sapte saptamani de cand se va incepe secerisul. Si atunci sa savarsesti sarbatoarea saptamanilor Domnului Dumnezeului tau cu dar de bunavoie, cum iti va da mana si dupa cum vei putea, din cele cu care te-a binecuvantat Domnul Dumnezeul tau” (Deuteronom 16, 9-10).

Data acesteia se stabileste din ziua a doua de Pasti, cand se aducea la Templu snopul leganat de orz. „Din ziua a doua dupa intai a sarbatorii, din ziua in care veti aduce snopul leganat, sa numarati sapte saptamani intregi, pana la ziua intai de dupa cea din urma zi a saptamanii a saptea, sa numarati cincizeci de zile si atunci sa aduceti un nou dar de paine Domnului. Sa aduceti din locuintele voastre dar ridicat. (…) Pe acestea sa le aduca preotul leganandu-le inaintea Domnului, impreuna cu painile din parga de grau leganate si cu cei doi miei; acestea vor fi sfintenie Domnului si vor fi ale preotului, care le infatiseaza. Sa dati de stire praznuirea in ziua aceasta si sa aveti adunare sfanta, nici o munca sa nu faceti. Acesta este asezamant vesnic in neamul vostru, in toate asezarile voastre.” (Levitic 23, 15-21).

Serbarea zilei de Cincizecime se facea prin odihna sabatica, prin adunare sfanta si prin aducerea de jertfe. In aceasta zi se aduceau la Templu, ca jertfa de ardere de tot (holocaust), doi vitei, un miel si sapte miei de un an, toate fara nici un defect fizic. Acestora li se adaugau si alte cateva jertfe nesangeroase, dupa cum citim in cartea Numeri.

„In ziua celor dintai roade, cand aduceti Domnului prinosul nou de paine, la incheierea saptamanilor, sa aveti adunare sfanta si nici un lucru sa nu lucrati. Sa aduceti ardere de tot spre miros de buna mireasma Domnului: din cireada, doi vitei, iar din turma, un berbec si sapte miei de cate un an fara meteahna. Cu ei sa aduceti dar de paine, faina de grau framantata cu untdelemn: trei zecimi de efa la fiecare vitel, doua zecimi de efa la berbec si o zecime de efa la fiecare din cei sapte miei. Sa aduceti un tap jertfa pentru pacat, spre curatirea voastra. Acestea sa mi le aduceti cu turnarile lor, afara de arderile de tot neincetate cu darul lor de paine, care se aduc de obicei; acestea trebuie sa fie curate.” (Numeri 28, 26-31).

„Sa aduceti din locuintele voastre dar ridicat: doua paini facute din doua zecimi de efa de faina de grau, coapte cu dospitura, ca parga Domnului. Impreuna cu painile sa mai aduceti sapte miei fara meteahna, de cate un an, un junc din cireada si doi berbeci fara meteahna; ca sa fie acestea Domnului ardere de tot, dar de paine, turnare si jertfa cu mireasma placuta Domnului.” (Levitic 23, 17-18)

In sinagogi, sarbatoarea Cincizecimii este praznuita in mod aparte. Astfel, locul este impodobit cu frunze verzi, iar slujitorii citesc cele 10 porunci, primite de Moise, pe Muntele Sinai, si cartea „Rut”. In diaspora, aceasta sarbatoare tine doua zile.

La sarbatoarea Cincizecimii, evreii, pe langa jertfele impuse de Legea lui Moise, mai aduceau si sacrificii de pace voluntare, drept multumire inaintea lui Dumnezeu, care ii binecuvantase cu recolte bogate. Din aceste produse noi ale pamantului, ei faceau ospete la care participau toti membrii familiei si strainii.

Cincizecimea iudaica, facand amintire de primirea Legii Vechi, a prefigurat Cincizecimea crestina, care praznuieste Pogorarea Duhului Sfant, adica primirea Legii celei Noi, scrisa nu pe table de piatra (ca pe Sinai), ci pe tablele de carne ale inimii, dupa cum spune Sfantul Pavel: „Sunteti scrisoare a lui Hristos, slujita de noi, scrisa nu cu cerneala, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatra, ci pe tablele de carne ale inimii.” (II Corinteni 3, 3).

Primii crestini au primit Duhul Sfant tot la 50 de zile dupa Pasti, pe cand se aflau in Ierusalim. „Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai” (Fapte 2, 1-4).

Teodor Danalache

Sursă: Cincizecimea la evrei

Muntele Sinai

Muntele Sinai, numit intre localnici si cu numirea de „Jebel Musa”, adica „Muntele lui Moise”, este unul dintre cei mai insemnati si cunoscuti munti din Peninsula Sinai, Egipt. Acesta este locul in care Dumnezeu a dat omului poruncile Sale, acesta este locul in care Moise s-a ostenit spre primirea Tablelor Legii. Cele 10 Porunci ale Vechiului Testament au pus un nou inceput lumii iudaice.

La baza muntelui se afla, parca uitata de lume si de timp, Manastirea Sfanta Ecaterina, locul in care Moastele Sfintei se odihnesc asteptand venirea din nou a Mantuitorului. Aici pelerinii vin cu inimile cuprinse de emotie si de bucurie. Aici, Creatorul a facut totul maret. Muntii parca nu se mai termina, piatra parca este plina de viata, ocupand tot locul. Manastirea pare singura urma de viata din acest loc pietros.

 

Pe varful muntelui, cateva capele amintesc de maretul eveniment cu Tablele Legii. Capelele sunt si mai solitare decat manastirea de la poalele peretelui de stanca. La mica distanta de Manastirea Sfanta Ecaterina se inalta o serie de mici hoteluri cu toate cele necesare: bai, piscine cu apa limpede, mancare specifica zonei si alte facilitati. Toate acestea sunt sustinute parca prin minune. Turismul da viata acestor pietre, iar Manastirea umple totul de duh.

Peninsula Sinai

 Peninsula Sinai este o peninsula egipteana cu forma triunghiulara, cu o suprafata de peste 600 de mii de kilometri patrati, cuprinsa intre doua mari: inspre nord Marea Mediterana, iar inspre sud Marea Rosie; in partea vestica aceasta este delimitata de Canalul Suez, iar inspre nord-est se afla Tara Sfanta – Israel. Peninsula Sinai este o limba de piatra ce intra in Marea Rosie, aceasta fiind acoperita in intregime cu munti stancosi si pietre. Relieful aspru si clima foarte fierbinte au facut ca aceasta sa nu fie foarte populata, pe langa cele cateva statiuni turistice si porturi, doar mici triburi de beduini plimbandu-se din loc in loc pe suprafata acesteia.

Peninsula Sinai, Egipt

Initial, Sinaiul purta numele de Mafkat, adica Tara Turcoazelor; acest prim nume se trage de la existenta pe aceste meleaguri a doua mine de turcoaz. Minele de turcoaz, exploatata in mare parte in vremea primei dinastii egiptene, sunt considerata primele mine din lume.

Peninsula Sinai s-a aflat sub conducerea mamelucilor din anul 1260 si pana in 1518, cand sultanul otoman Selim a desfiintat statul mameluc. In continuare, vreme de aproape cinci sute de ani, Sinaiul s-a aflat sub purtarea de grija a turcilor egipteni. Abia la inceputul secolului al X-lea, in anul 1906, Sinaiul a devenit parte componenta a Egiptului. Datorita mai multor schimbari si influente politice avute loc intre israelieni si egipteni, Peninsula Sinai se afla si astazi sub paza fortelor militare ONU, care pastreaza pacea in zona. Peninsula Sinai este impartita in patru sectoare egiptene, in acestea vietuind un numar de aproape un milion de locuitori, din care aproape jumatate se afla in Port Said, unul dintre marile porturi egiptene.

Manastirea Sfanta Ecaterina si Muntele Sinai

Muntele Sinai si Sfintele Altare

Manastirea Sfanta Ecaterina, pastratoare a moastelor Sfintei Ecaterina, ale Sfantului Stefan Sinaitul si a unei colectii de icoane ante-iconoclaste, alaturi de Muntele Sinai, pe care Moise a primit Tablele Legii, fac din Sinai un pamant sfant si crestin. Manastirea Sfanta Ecaterina, inaltata la o altitudine de 1.260 metri, se afla la poalele Muntelui Sinai, al carui varf se inalta la o altitudine de 2.285 metri.

Aproape de acest loc se afla si Muntele Sfanta Ecaterina, inalt de 2.629 metri, cel mai inalt varf din intreaga Peninsula Sinai. Pe varful Muntelui Sinai se afla atat o moschee micuta, cat si o frumoasa capela ortodoxa.

Manastirea Sfanta Ecaterina - Sinai

Capela crestinilor este inchinata Sfintei Treimi si a fost zidita in anul 1934, pe locul uneia cu mult mai vechi. Aceasta capela pastreaza in ea multe dintre ramasitele capelei zidite de imparatul Iustinian, in secolul al VI-lea. La randul ei, capela zidita de Iustinian inlocuia inca de pe atunci o mai veche capela, zidita in anul 363. In capela se crede ca se pastreaza piatra din care Domnul a rupt Tablele pe care a scris Legea. In apropiere se afla si Pestera lui Moise, locul unde se crede ca acesta s-a adapostit in toata vremea asteptarii sale pe munte.

Muntele Sinai - Capela          Muntele Sinai - Portal de Piatra

Muntele Sinai in Sfanta Scriptura

In Sfanta Scriptura, Muntele Sinai apare inca din viata Proorocului Moise. „In vremea aceea, Moise pastea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul sau. Si departandu-se odata cu turma in pustie, a ajuns pana la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i S-a aratat ingerul Domnului intr-o para de foc, ce iesea dintr-un rug; si a vazut ca rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise si-a zis: „Ma duc sa vad aceasta aratare minunata: ca rugul nu se mistuieste”.

Iar daca a vazut Domnul ca se apropie sa priveasca, a strigat la el Domnul din rug si a zis: „Moise! Moise!”. Si el a raspuns: „Iata-ma, Doamne!” Si Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care calci este pamant sfant!” Apoi i-a zis iarasi: „Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov!” Si si-a acoperit Moise fata sa, ca se temea sa priveasca pe Dumnezeu. Zis-a Domnul catre Moise: „Am vazut necazul poporului Meu in Egipt si strigarea lui de sub apasatori am auzit si durerea lui o stiu. M-am pogorat dar sa-l izbavesc din mana Egiptenilor, sa-l scot din tara aceasta si sa-l duc intr-un pamant roditor si larg, in tara unde curge miere si lapte, in tinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor si al Iebuseilor. Iata dar ca strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum pana la Mine si am vazut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii. Vino dar sa te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca sa scoti pe fiii lui Israel, poporul Meu, din tara Egiptului!”

Moise se descalta langa Rugul Aprins

Atunci a zis Moise catre Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca sa ma duc la Faraon, regele Egiptului, si sa scot pe fiii lui Israel din tara Egiptului?” Iar Dumnezeu i-a zis: „Eu voi fi cu tine si acesta iti va fi semnul ca te trimit Eu: cand vei scoate pe poporul Meu din tara Egiptului, va veti inchina lui Dumnezeu in muntele acesta!” Zis-a iarasi Moise catre Dumnezeu: „Iata, eu ma voi duce la fiii lui Israel si le voi zice: Dumnezeul parintilor vostri m-a trimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum Il cheama, ce sa le spun?” Atunci Dumnezeu a raspuns lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”. Apoi i-a zis: „Asa sa spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!” (Iesire 3, 1-14)

In cea de-a treia luna dupa iesirea poporului evreu din Egipt, in cea de-a treia zi, poporul condus de Moise si Aaron a ajuns in Desertul Sinai. Aici, poporul si-a asezat vatra la poalele muntelui celui mare. „Iar in luna a treia de la iesirea fiilor lui Israel din pamantul Egiptului, chiar in ziua de luna plina, au ajuns in pustia Sinai. Plecase deci Israel de la Rafidim si ajungand in pustia Sinai, au tabarat acolo in pustie, in fata muntelui.

Moise primeste Tablele Legii

Apoi s-a suit Moise in munte, la Dumnezeu; si l-a strigat Domnul din varful muntelui si i-a zis: „Graieste casei lui Iacov si vesteste fiilor lui Israel asa: „Ati vazut ce am facut Egiptenilor si cum v-am luat pe aripi de vultur si v-am adus la Mine. Deci, de veti asculta glasul Meu si de veti pazi legamantul Meu, dintre toate neamurile Imi veti fi popor ales ca al Meu este tot pamantul; Imi veti fi imparatie preoteasca si neam sfant!” Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel”. Si venind, Moise a chemat pe batranii poporului si le-a spus toate cuvintele acestea pe care le poruncise Domnul. Atunci tot poporul, raspunzand intr-un glas, a zis: „Toate cate a zis Domnul vom face si vom fi ascultatori!”

Si a dus Moise cuvintele poporului la Domnul. Iar Domnul a zis catre Moise: „Iata voi veni la tine in stalp de nor des, ca sa auda poporul ca Eu graiesc cu tine, si sa te creada pururea”. Iar Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Zis-a Domnul catre Moise: „Pogoara-te de graieste poporului sa se tina curat astazi si maine, si sa-si spele hainele, Ca sa fie gata pentru poimaine, caci poimaine Se va pogori Domnul inaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai. Sa-i tragi poporului hotar imprejurul muntelui si sa-i spui: Paziti-va de a va sui in munte si de a va atinge de ceva din el, ca tot cel ce se va atinge de munte va muri. Nici cu mana sa nu se atinga de el, ca va fi ucis cu pietre sau se va sageta cu sageata; nu va ramane in viata, fie om, fie dobitoc. Iar daca se vor indeparta tunetele si trambitele si norul de pe munte, se vor putea sui in munte”.

Muntele Sinai - Capela Ortodoxa

Pogorandu-se deci Moise din munte la popor, el a sfintit poporul si, spalandu-si ei hainele, le-a zis Moise: „Sa fiti gata pentru poimaine si de femei sa nu va atingeti!” Iar a treia zi, cand s-a facut ziua, erau tunete si fulgere si nor des pe Muntele Sinai si sunet de trambite foarte puternic. Si s-a cutremurat tot poporul in tabara. Atunci a scos Moise poporul din tabara in intampinarea lui Dumnezeu si au stat la poalele muntelui. Iar Muntele Sinai fumega tot, ca Se pogorase Dumnezeu pe el in foc; si se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, si tot muntele se cutremura puternic. De asemenea si sunetul trambitei se auzea din ce in ce mai tare; si Moise graia, iar Dumnezeu ii raspundea cu glas. Deci, fiind pogorat Domnul pe Muntele Sinai, pe varful muntelui, a chemat Domnul pe Moise in varful muntelui si s-a suit Moise acolo.

Muntele Sinai - Capela Ortodoxa          Muntele Sinai - Capela Ortodoxa

Atunci a zis Domnul catre Moise: „Pogoara-te si opreste poporul, ca sa nu navaleasca spre Domnul, sa vada slava Lui, ca vor cadea multi dintre ei. Iar preotii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, sa se sfinteasca, ca nu cumva sa-i loveasca Domnul”. Zis-a Moise catre Domnul: „Nu se poate ca poporul sa se suie pe Muntele Sinai, pentru ca Tu ne-ai oprit din vreme, si ai zis: Trage hotar imprejurul muntelui si-l sfinteste!” Iar Domnul i-a raspuns: „Du-te si te pogoara si apoi te vei sui impreuna cu Aaron; iar preotii si poporul sa nu indrazneasca a se sui la Domnul, ca sa nu-i loveasca Domnul”. Si s-a pogorat Moise la popor si i-a spus toate.” (Iesire 19)

Cele zece Porunci date de Dumnezeu lui Moise pe table de piatra sunt urmatoarele: „Atunci a rostit Domnul inaintea lui Moise toate cuvintele acestea si a zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine! Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam, si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele

Muntele Sinai - Capela Ortodoxa          Muntele Sinai - Clopotul capelei Ortodoxe

Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia in desert numele Lui. Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci in acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine, ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o.

Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie. Sa nu ucizi! Sa nu fii desfranat! Sa nu furi! Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau! Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici unul din dobitoacele lui si nimic din cate are aproapele tau!” (Iesire 20, 1-17)

Sursă: Muntele Sinai

Conferința „de pace” împotriva Israelului de la Paris, o încercare eșuată de dictat.

„Aceasta nu este o conferinţă pentru pace. E un tribunal împotriva Israelului, o conferinţă pentru prejudicierea securităţii sale, a bunului său nume, un proces împotriva Israelului,” este ce a spus Avigdor Lieberman, ministrul Apărării al Israelului înaintea conferinţei.

Pe 15 ianuarie 2017 s-a ţinut la Paris o conferinţă fără precedent, cu neobişnuit de multe ţări participante, peste 70, conferință ce fusese menită să impună un dictat Israelului şi anume de a stabili din capul locului rezultatul la care ar trebui să ajungă tratativele dintre Israel şi „partenerii de pace palestinieni”. Adică abandonarea inimii patriei sale milenare, Iudeea și Samaria, inclusiv Ierusalimul, şi predarea ei încă inexistentului „stat palestinian”, teritoriu care s-a aflat, între 1949 şi 1967, sub ocupaţie iordaniană. Adică, cu sau fără tratative, Israelul ar fi trebuit să se intoarcă la graniţe imposibil e apărat şi să-şi împartă capitala cu un viitor stat fundamental ostil existenţei sale.

 

Cititi mai mult pe link-ul de mai jos

Sursă: Conferința „de pace” împotriva Israelului de la Paris, o încercare eșuată de dictat – În Linie Dreaptă

Sunca de porc cu executare, cocktail Molotov cu suspendare 

In iulie 2016, Tribunalul din Bristol l-a condamnat pe englezul Kevin Crehan la 1 an de inchisoare cu executare, pentru “tulburari rasiale publice deosebit de grave”. Kevin Crehan agatase de usa moscheii Jamia, din Totterdown, cateva bucati de sunca de porc. Pe 30 decembrie 2016, Kevin Crehan a fost gasit mort in celula sa. Mai bine zis, omorat. Se va face o ancheta. In inchisoare detinutii musulmani fiind majoritari, ancheta nu va ajunge la niciun rezultat. Spre deosebire de Kevin, anchetatorii nu sunt rasisti.

Sase luni cu executare plus sase luni cu suspendare….din viata. La 35 de ani, Kevin Crehan a aflat cum functioneaza “justitia sociala” in Marea Britanie. Care, nu trebuie uitat, este condusa de ani de zile de Partidul Conservator, laburistul Sadiq Khan fiind doar primarul Londrei. Cine se astepta ca, din cauza asta, lucrurile sa evolueze spre bine, trebuie sa se obisnuiasca cu raul.

In iulie 2014, cu 2 ani inainte ca Kevin Crehan sa agate sunca de porc de clanta moscheii, si sa fie inchis pentru asta, 3 tineri germano-palestinieni au atacat cu cocktailuri Molotov, in timpul unei slujbe, sinagoga din Wuppertal, incercand s-o incendieze. Au fost cercetati si judecati in stare de libertate.

La 14 zile dupa ce suspendarea din viata a lui Kevin Crehan a intrat in vigoare, justitia sociala germana a anuntat, prin glasul lui Johannes Pinel – purtatorul de cuvant al Tribunalului din Wuppertal – ca actiunea de incendiere a sinagogii a fost un mod de exprimare justificat contra politicii israeliene! Astfel, justitia sociala a reconfirmat decizia de “inchisoare cu suspendare” pe care, tot ea, o daduse cu un an inainte, fata de cei trei incendiatori. Atunci, Tribunalul din Wuppertal si-a motivat hotararea aratand ca cei 3 palestinieni, care atacasera sinagoga cu cocktailuri Molotov, nu au ranit pe nimeni, ci “au atras atentia asupta conflictului dintre Gaza si Israel!

Musulmanii palestinieni, si nu numai ei, ci si altii ca ei, au vazut cum functioneaza justitia sociala in Germania, unde cancelarul Adolf Hitler a murit in urma cu 72 de ani, iar la putere este, de ani buni, cancelarul Angela Merkel.

Dar nicio grija, daca in vremea lui Adolf anti semitimismul era politica oficiala in statul german, in vremea lui Angela el si-a pierdut rolul principal, devenind doar una dintre numeroasele modalitati de exprimare politica. Exprimare normala intr-o Europa in care noua forma de justitie neo-marxista, condamna cu executare pentru jignirea musulmanilor si cu suspendare pentru incendierea evreilor.

http://lesobservateurs.ch/2016/12/30/grande-bretagne-bristol-un-homme-incarcere-pour-depot-de-bacon-devant-une-mosquee-meurt-en-prison/

http://www.jpost.com/Diaspora/German-court-calls-synagogue-torching-an-act-to-criticize-Israel-478330

Sursă: Sunca de porc cu executare, cocktail Molotov cu suspendare | Bogdan Calehari

Anul acesta sărbătoarea Crăciunului se suprapune cu Hanuka, sărbătoarea Luminilor la evrei 

Pentru a patra oară în ultimii 100 de ani, anul acesta Crăciunul și Hanuka se suprapun. Mai exact, seara Ajunului Crăciunului, 24 decembrie, este prima din cele opt zile de Hanuka.

 

Sărbătoarea comemorează reînoirea templului de la Ierusalim după victoria evreilor în 165 î.H. asupra Sirienilor Eleniști. Antioch, regele grec al Siriei, scosese în afara legii ritualurile iudaice și îi obligase pe evrei să venereze zeitățile grecești, ceea ce era, în sine, o profanare a însăși spiritualității evreiești. În 168 î.H., Templul de la Ierusalim a fost profanat prin închinarea lui către Zeus, iar câțiva evrei, de frică, au acceptat, deși majoritatea populației a fost supărată și nu a acceptat.

Lupta pentru eliberarea Templului de obiceiurile grecești a început în satul Modiin, nu departe de Ierusalim, iar flacăra călăuzitoare a fost condusă de Macabei. Totul a început de la faptul că un grup de soldați greci au ajuns în sat și au cerut populației să se închine unei zeități grecești și să mănânce carne de porc, ceea ce este cu desăvârșire interzis la evrei. Unul dintre soldați a cerut preotului local (învățătorului pe nume Mattathias) să ia parte la festin, iar acesta, oripilat, a refuzat categoric.

Deoarece soldații greci au insistat, Mattathias a ripostat violent, scoțându-și sabia și omorându-l pe comandantul soldaților greci. Imediat fii lui și sătenii au pus mâna pe arme și au atacat garnizoana de soldați greci. De frica represaliilor imediate, Mattathias, alături de fii lui și un grup mare de oameni, s-a retras în munți, iar de acolo a început o luptă de guerilă cu grecii. Pe măsură ce timpul a trecut, tot mai multă lume i s-a alăturat, astfel începând lupta organizată împotriva ocupanților greci, iar în 165 î.H., după lupte grele, evreii, sub conducerea lui Judah Maccabee, unul din fii preotului Mattathias, i-au învins pe greci și au cucerit Ierusalimul. Bucuria a fost fără seamăn. Evreii și-au recuperat mândria națională și credința și, mai presus de toate, au reînceput să-l slujească pe Dumnezeu conform credinței lor.

Totuși, nu la aceasta se referă sărbătoarea. La intrarea în Templul de la Ierusalim s-a constatat că lipseau o grămadă de lucruri, printre care și Menorah (candela sfântă, pe care însuși Dumnezeu I-a poruncit lui Moise s-o facă, pentru ca preoții s-o țină aprinsă, lumina simbolizând cunoașterea, învățătura, înțelepciunea etc). După reparațiile de rigoare ale Templului, au decis să se facă o sărbătoare mare, iar Macabeii au dorit reaprinderea candelei refăcute. În acele timpuri candela ardea cu un ulei de măsline foarte rar care se obținea foarte greu, printr-un proces delicat, și nu prea era. Au găsit un singur butoiaș care, în mod normal, trebuia să ardă o singură zi. Minunea a fost că acel ulei a ținut opt zile, până a fost gata un alt ulei care să întrețină flacăra. Aceasta a fost minunea de Hanuka.

Sărbătoarea de Hanuka se referă la această minune, a uleiului care a ars opt zile când, de fapt, el ajungea numai pentru o zi, iar simbolismul ei stă în speranță și dăruire. (sursa)

Sursă: Anul acesta sărbătoarea Crăciunului se suprapune cu Hanuka, sărbătoarea Luminilor la evrei – Rost Online

Oriana Fallaci şi antisemitismul european 

image

Despre antisemitism

de Oriana Fallaci

Găsesc ruşinos că în Italia se face o procesiune de indivizi care, îmbrăcaţi în kamikaze, urlă injurii infame la adresa Israelului, poartă fotografii ale şefilor israelieni pe a căror frunte au desenat o zvastică, incită poporul la ură contra evreilor. Şi care, pentru a-i revedea pe evrei în lagărele de exterminare, în camerele de gazare, în cuptoarele crematoriilor de la Dachau şi Mauthausen şi de la Buchenwald şi de la Bergen-Belsen eccetera, şi-ar vinde-o chiar şi pe propria mamă unui harem.

Găsesc ruşinos că Biserica Catolică îi permite unui episcop, care în plus mai şi locuieşte în Vatican – un sfinţişor care a fost găsit la Ierusalim cu un arsenal de arme şi de explozivi ascuns în compartimente speciale ale Mercedusului său sacru -, să participe la acea procesiune şi să se plaseze la un microfon pentru a mulţumi în numele lui Dumnezeu acelor kamikaze care îi masacrează pe evrei în pizzerii şi în supermagazine. Şi care îi numeşte pe kamikaze „martiri care merg la moarte ca la o petrecere”.

Găsesc ruşinos că în Franţa, Franţa acelui Liberté-Égalité-Fraternité, se ard sinagogi, se terorizează evrei, se profanează cimitirele lor.

Găsesc ruşinos că în Olanda şi în Germania şi în Danemarca tinerii îşi etalează keffiyeh-urile, aşa cum avangărzile lui Mussolini îşi etalau bastoanele şi insignele fasciste.

Găsesc ruşinos ca în aproape toate universităţile europene studenţii palestinieni se fac stăpâni şi alimentează antisemitismul. Că în Elveţia au cerut să se retragă premiul Nobel pentru pace acordat lui Shimon Peres în 1994 ca să îl concentreze în porumbelul cu rămurică de măslin în cioc, deci asupra lui Arafat.

Găsesc ruşinos că distinşii membrii ai Comitetului – un Comitet care (după toate aparenţele) în loc să premieze conform meritului, premiază culoarea politică – au luat în considerare propunerea şi se gândesc să o împlinească.

În iad să ajungă premiul Nobel şi onoare cui nu-l primeşte.

Găsesc ruşinos (suntem din nou în Italia) ca televiziunile de stat contribuie la renaşterea antisemitismului, plângându-i numai pe morţii palestinieni, neglijând pe cei israelieni, vorbind în mod rapid şi adesea cu un ton apatic despre ei.

Găsesc ruşinos că în dezbaterile lor îi găzduiesc cu atâta deferenţă pe nemernicii cu turbane şi cu keffiyeh care ieri ridicau în slăvi măcelul de la New York şi astăzi ridică în slăvi măcelurile din Ierusalim, din Haifa, din Netanya, din Tel Aviv.

Găsesc ruşinos că presa scrisă face la fel, că se indignează că la Betleem carele armate israeliene au înconjurat Biserica Naşterii Domnului, dar care nu se revoltă pentru că în aceeaşi biserică două sute de terorişti palestinieni, bine dotaţi cu pistoale mitralieră şi muniţii şi explozibili (printre ei diverşi şefi ai Hamas şi Al-Aqsa), au devenit oaspeţii nedoriţi ai călugărilor (şi care apoi acceptă apa minerală şi coşurile cu mere de la militarii de pe carele armate).

Găsesc ruşinos că, dând numărul israelienilor morţi de la începutul celei de-a doua intifade (patru sute doisprezece), un cunoscut cotidian a reţinut ca fiind corect să sublinieze cu litere mari că în accidentele lor de maşină mor mai mulţi (şase sute pe an).

Găsesc ruşinosOsservatore Romano, ziarul Papei – un Papă care nu cu mult în urmă a lăsat la Zidul Plângerii o scrisoare de scuze pentru evrei – acuză de a fi exterminator un popor exterminat cu milioanele de către creştini. De europeni.

Găsesc ruşinos că supravieţuitorilor acelui popor (oameni care au încă numărul tatuat pe braţ) acel ziar le neagă drepul de a reacţiona, de a se apăra, de a nu se lăsa exterminaţi din nou.

Găsesc ruşinos că, în numele lui Isus Cristos (un evreu fără de care astăzi ar fi cu toţii şomeri), preoţii din parohiile noastre (sau din Centrele Sociale sau ceea ce sunt) se înamorează de asasinii celor care la Ierusalim nu pot să meargă să mănânce o pizza sau să cumpere ouă fără a fi aruncaţi în aer.

Găsesc ruşinos ca ei să stea de partea acelora care au inaugurat terorismul omorându-ne în avioane, în aeroporturi, la Olimpiade, şi care astăzi se distrează ucigând ziarişti occidentali. Să-i împuşte, să-i răpească, să le taie gâturile, să decapiteze ( după apariţiaMâniei și Orgoliului câte unul prin Italia voia să mi-o facă. Citând versuri din Coran, îi îndemna pe fraţii săi din moschei şi din Comunităţile Islamice să mă pedepsească în numele lui Allah. Să mă ucidă. Chiar să moară cu mine. Pentru că este un tip care cunoaşte bine engleza, îi răspund în engleză: Fuck you).

Găsesc ruşinos că aproape toată stânga – acea stângă care acum douăzeci de ani a permis unui cortegiu sindical de-al său să depună un sicriu (un avertisment mafiot) în faţa sinagogii din Roma – uită contribuţia pe care evreii au dat-o luptei antifasciste. De Carlo şi Nello Rosselli, de exemplu, de Leone Gizburg, de Umberto Terracini, de Leo Valiani, de Emilio Sereni, de femei ca prietena mea, Anna Maria Enriques Agnoletti, împuşcată la Florenţa pe data de 12 iunie 1944, de cei şaptezeci şi cinci din cei trei sute cinzeci şi cinci de ucişi la Fosse Ardeatine, de infinitul număr de morţi sub tortură sau în luptă sau înaintea plutoanelor de execuţie (tovarăşii, învăţătorii, din copilăria mea şi din prima mea tinereţe).

Găsesc ruşinos că şi pentru vina stângii – mai mult, în special din vina stângii (gândeşte-te la stânga ce îşi inaugurează congresele aplaudând reprezentantul OEP, cel din Italia fiind şeful palestinienilor care vor distrugerea Israelului) – evreilor din oraşele italiene le este din nou frică. Şi în oraşele franceze, şi olandeze, şi daneze, şi germane se întâmplă acelaşi lucru.

Găsesc ruşinos ca ei trebuie să tremure la trecerea nemernicilor îmbrăcaţi în kamikaze, aşa cum tremurau la Berlin în Noaptea de Cristal, în noaptea în care Hitler a pornit Vânătoarea Evreului.

Găsesc ruşinos că supunându-se idioatei, relei, neonestei, şi, pentru ei, super-avantajoasei mode Politically Corect , aceiaşi oportunişti, mai exact aceiaşi paraziţi, exploatează cuvântulPace. Că în numele cuvântului Pace, acum deja mult mai murdar decât cuvintele Dragoste şi Umanitate, iartă numai unei părţi ura şi bestialitatea. Că în numele unui pacifism (citeşteconformism) acordat greierilor şi bufonilor care mai înainte îi lingeau picioarele lui Pol Pot, să-i aţâţe pe oamenii zăpăciţi sau nevinovaţi sau intimidaţi. Ca să-i inducă în eroare, să-i corupă, să-i conducă înapoi cu o jumătate de secol, la steaua galbenă pe haină. Aceşti şarlatani de care le păsa palestinienilor cât îmi păsa mie de ei. Deci deloc.

Găsesc ruşinos că atâţia italieni şi atâţia europeni au ales ca stindard pe domnul (să-i spunem aşa) Arafat.

Acea nulitate care mulţumită banilor Familiei Regale Saudite îl interpretează ad perpetuumpe Mussolini şi care, în megalomania sa, crede că va trece în Istorie ca George Washington al Palestinei. Acest agramat care atunci când l-am intervievat nu a reuşit să formuleze nici măcar o singură frază completă, un discurs articulat, aşa că pentru a recompune totul, pentru a scrie interviul, pentru a-l publica, am depus o muncă uriaşă şi am ajuns la concluzia că, în comparaţie cu el, chiar şi Gheddafi devine un Leonardo da Vinci.

Acest fals războinic care merge mereu în uniformă ca Pinochet, niciodată nu poartă o îmbrăcăminte civilă, şi care totuşi nu a participat la vreo bătălie. Războiul îl face, l-a făcut mereu aşa, prin alţii. Prin amărâţii care cred în el. Acest incapabil pompos care, recitând rolul Şefului de Stat, a falimentat negocierile de la Camp David, de sub medierea lui Clinton.Nu – nu – Ierusalimul – îl – vreau – tot – pentru – mine. Acest mincinos etern care are o scânteiere de sinceritate numai când (en privé) neagă dreptul la existenţă al Israelului, şi – aşa cum spun în cartea mea – se dezminte din cinci în cinci secunde. Face mereu jocuri duble, minte chiar şi când îl întrebi cât este ora, în el nu te poţi încrede niciodată. Niciodată! Sfârşeşti în mod sistematic trădat de el.

Acest etern terorist care stie să facă numai pe teroristul (stând în siguranţă) şi care în anii şaptezeci, atunci când l-am intervievat, se ocupa chiar şi de antrenarea teroristilor de la Baader-Meinhof. Cu ei, copii de zece ani. Bieţii copii! (Acum îi antrenează pentru a-i face kamikaze. O sută de baby-kamikaze sunt acolo: o sută!).

Acesta este stindardul care-şi ţine nevasta la Paris, servită şi reverată ca o regină, şi care îşi ţine poporul în rahat. Din rahat îl scoate numai pentru a-l trimite la moarte, la ucis şi la moarte, cum face cu băieţii de optsprezece ani care, pentru a-şi merita egalitatea cu bărbaţii maturi, trebuie să se umple de explozivi şi să se dezintegreze cu propriile victime. Şi totuşi atâţia italieni îl iubesc, da. Aşa cum îl iubeau pe Mussolini. Atâţia alţi europeni, de asemenea.

Găsesc ruşinos şi văd în toate acestea izvorul unui nou fascism, al unui nou nazism. Un fascism, un nazism, cu atât mai strâmb şi mai respingător deoarece este condus şi hrănit de aceia care în mod ipocrit fac pe oamenii de treabă, progresiştii, comuniştii, pacifiştii, catolicii, ba chiar creştinii, şi care au neruşinarea sa le zică aţâţători la război acelora ca mine care spun cu voce tare adevărul. Îl văd, da, şi spun ceea ce urmează.

Eu cu tragicul şi shakespeare-ianul Sharon niciodată nu am fost tandră („Stiu că aţi venit să adăugaţi un scalp la şiragul dumneavoastra” mi-a murmurat aproape cu tristeţe când am mers să-l intervievez în 1982). Cu israelienii m-am certat adesea, urât, iar în trecut i-am apărat destul de mult pe palestinieni. Poate mai mult decât ar fi meritat. Dar sunt de partea Israelului, sunt de partea evreilor. Sunt de partea lor aşa cum eram ca tânără fată ce luptam alături de ei, pe vremea când mureau împuşcate multe Anne Marie. Apăr dreptul lor la existenţă, la apărare, la a nu se lăsa exterminaţi pentru a doua oară. Şi dezgustată de antisemitismul atâtor italieni, a atâtor europeni, mă ruşinez de această ruşine care dezonorează ţara mea şi Europa. În cel mai bun caz, (Europa, n.t.) nu este o comunitate de state, ci o groapă de Pontus Pilaţi. Şi chiar dacă toţi locuitorii acestei planete s-ar gândi la asta în mod contrar, eu voi continua să gândesc aşa.

 

Sursă: Oriana Fallaci şi antisemitismul european – În Linie Dreaptă

Cultura iudeo-creştină, o vorbă goală? 

papa-la-zidul-plangerii-din-ierusalim-2014-640x330

Se anunţă progrese importante în relaţiile dintre creştini şi evrei. Le-au convenit Vaticanul şi o comisie rabinică. Între ele, renunţarea la misionarism în rândul evreilor. Iar creştinismul e considerat un dar divin…

Ce ştim oare despre evrei, dincolo de prejudecăţi, superstiţii şi de faptul că un miliardar israelian e implicat în afacerea retrocedărilor ilegale? Dar despre complicatele relaţii dintre bisericile creştine şi temeiul lor iudaic?

Întru apărarea valorilor lumii libere, atacate de terorismul islamist, nu puţini fac apel la ceea ce numesc „rădăcinile iudeo-creştine” ale civilizaţiei. Cuvintele se formează şi se rostesc uşor. Dar câtă susbtanţă mai e, oare, în sintagma alăturându-i pe creştini şi pe evrei în Europa contemporană?

E totuşi, să nu uităm, un continent tot mai instabil. Că s-a laicizat în parte radical, nu l-a împiedicat să-şi recicleze anti-iudaismul, atât prin extrema stângă cât şi prin cea dreaptă şi nu în ultimul prin incapacitatea de a integra segmente importante şi radicale ale imigraţiei musulmane. E o Europă, în care creştinii din vest par a fi pe cale de dispariţie, iar evreii occidentali se tem, nu fără temei, de importul de antisemitism prin afluxul necontrolat de imigraţie orientală.

Normal ar fi fost, în aceste condiţii, ca răsăritul Europei să devină, precum Banatul, „fruncea”. Minunat ar fi fost ca ameliorarea raporturilor dintre evrei şi creştini, un deziderat cheie într-o lume globalizată, asaltată de cele mai diverse variante de ideologii şi de mişcări totalitare, să fie un proiect de suflet al bisericilor răsăritene.

Or, aceste raporturi sunt complicate şi minate de veacuri de neînţelegeri, de orbire şi de conflicte. Iar unora din Bisericile Ortodoxe nu le merge bine de loc. Cea rusă îşi exhibă aderenţa la tiranica putere putinistă. Unii din ierarhii celei condusă de Preafericitul Daniel alunecă uneori, periculos, spre idei virulent anti-moderne şi spre o simonie manifestă între altele în afişatul fără jenă a bogăţiilor smintindu-i pe săraci.

Pare că nu le face bine să nu fi ieşit niciodată, irevocabil, de sub nefasta influenţă a poliţiilor politice comuniste. Pare că nu le face bine că au omis să-şi facă ‚mea culpa’, după Holocaust, pentru mileniile de antisemitism creştin, justificat neotestamentar, fără de care exterminarea evreilor sub Hitler n-ar fi fost posibilă.

A făcut-o Biserica catolică, prin Conciliul Vatican II şi Nostra Aetate. Cea din urmă desemnează istorica declaraţie privind reaşezarea raporturilor Bisericii cu religiile necreştine, în special cu evreii, cea „ipotecată, istoric, de secole de antisemitism, tolerat, promovat, răspândit” de clerul creştin, după cum relevă jurnalistul german Tilmann Kleinjung.

Declaraţia şi Conciliul, de la a căror săvârşire s-au împlinit recent 50 de ani, au dus la o extraordinară ameliorare şi efervescenţă în legăturile şi dialogul, realmente viu, dintre evrei şi creştinismul apusean, de vreme ce Biserica s-a înţelepţit, în anii 60 ai veacului trecut, despărţindu-se de acuza deicidului.

Această învinuire anistorică, absurdă, cu privire la uciderea evreului Isus, ivită din raţiuni parţial tactice, în Imperiul Roman, a împovărat grav raporturile iudeo-creştine timp de două milenii. În fapt, ar trebui să fie azi clar oamenilor educaţi, având noţiuni istorice elementare, că răstignirea era o condamnare tipică, practicată în epocă de romani, iar nu de evrei, întru reprimarea şi pedepsirea răsculăţilor.

Grupul evreiesc care, potrivit evangheliilor, a susţinut răstignirea, era unul de elită, dar minoritar. Acest grup nu a reprezentat întregul popor evreu de atunci, din care faceau parte Isus, membri familiei şi apostolii săi, dar şi milioane de evrei răspândiţi în întregul Imperiu Roman, şi cu atât mai puţin pe evreii altor timpuri.

Or, eronata acuză a alimentat – mai mult decât oricare alt clişeu antievreiesc – antisemitismul, care a culminat cu Holocaustul. La şapte decenii de atunci ura împotriva evreilor pare să se reinstaleze ferm în largi segmente ale populaţiei europene, smintind un continent care nu şi-a exorcizat bine trecutul.

E, prin urmare, cu atât mai important să se iasă din varii cercuri vicioase, chiar dacă evreii şi creştinii nu vor putea elimina orice diferend între cele două mari religii monoteiste şi e bine să-şi asume deschis şi onest diferenţele. Pentru evrei, mesia (unsul) va continua să fie urmaşul lui David, dar nu unul divin. Pentru creştini rămâne fiul lui D-zeu.

Cu atât mai remarcabil e faptul că, în discuţiile bilaterale cu înalţii ierarhi catolici, zeci de rabini ortodocşi au căzut de acord să considere creştinismul drept „voinţă şi dar ale lui D-zeu”. Ceea ce ar trebui să fie de natură a pune capăt defăimărilor legate de o prezumtivă desconsiderare a religiei-fiică de către religia-mamă. În revanşă, Biserica catolică începe, încetul cu încetul, să-şi clarifice atitudinea contradictorie cu privire la misionarizarea, la convertirea evreilor, considerând că evreii sunt salvaţi fără să treacă prin botez, căci legământul dintre Tatăl Ceresc şi poporul lui ales nu şi-a pierdut nicicând validitatea.

Reprezintă toate acestea un progres? Evident. Chiar unul memorabil. Dar nu se face primăvară decât cu multe flori. Mai e mare nevoie de dialog. Mai sunt şi alte Biserici. Mai există forţa exemplelor personale, precum vizita în sinagogi a marilor pontifi şi manifestarea respectului faţă de tradiţiile creştine de către evrei învăţaţi.

În fine, mai trebuie întreprinse eforturi imense întru secarea surselor toxice şi suprimarea miasmelor otrăvitoare care exală dinspre profunzimile istoriei, alimentând tendinţe totalitare şi genocidale.

Sursă: Cultura iudeo-creştină, o vorbă goală? Defel! | Europa | DW.COM | 11.12.2015

Stânga (internă și internațională) împotriva Israelului 

De la crearea Israelului, Palestinienii, Arabii, şi Musulmanii au fost principalii suporteri ai anti-Sionismului, împreună cu Uniunea Sovietică, şi până la auxiliarii lor, profesorii de literatură. Dar acest fapt ar putea să fie pe cale de a se schimba: pe măsură ce Musulmanii. încet, cu resentimente şi in mod inegal au început să accepte statul Evreiesc ca pe o realitate, Stânga devine din ce în ce mai gălăgioasă şi obsesivă în privința respingerii Israelului.

Majoritatea evidenţelor indică spre o asemenea direcţie: Sondaje de opinie din Orientul Mijlociu găsesc crăpături în opoziţia faţă de Israel în timp ce un sondaj major American, pentru prima oară, arată pe liberal Democraţi a fi mai curând contra decât pro-Israel. Guvernul Saudit şi Egiptean au relaţii reale de securitate cu Israelul în timp ce o figură ca (Evreul) Bernie Sanders declară că „în măsura în care [Israelienii] doresc să aibe o legătură pozitivă cu noi, sunt de părere că ei vor trebui să-şi îmbunătăţescă relaţiile cu Palestinienii.”

Însă aş dori să mă ocup de un mic exemplu semnificativ, petrecut la instituţia Naţiunilor Unite: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a scos un agitat raport A69/B/CONF./1, pe 24 Mai, cu atrăgătorul titlu, „Condiţiile de sănătate în teritoriile Palestiniene ocupate, incluzând Ierusalimul de Est și în Teritoriul Sirian ocupat, Golan: Versiunea iniţială propusă de delegaţia Kuwaitului, în numele Grupului Arab şi al Palestinei.”

În cele trei pagini de document se cere „o evaluare la fața locului de către Orgaizația Mondială a Sănătăţii,” cu accentul asupra unor probleme ca: ” incidente de întârziere sau refuz al serviciior de ambulanţă” şi „accesul la servicii de sănătate adecvată pentru prizonierii Palestinieni.” Fireşte, întregul document singularizează Israelul ca pe cel ce împiedică accesul la serviciile medicale necesare dezavatnajaţilor.

Aceasta se califică drept o absurditate specială dat fiind că WHO angajează un consultant din Siria vecină care este conectat cu chiar vârful regimului Assad, în acelaşi timp în care acesta comite atrocităţi estimate la jumătate de milion de morţi şi 12 milioane de strămutaţi (din totalul populaţiei de 22 milione de dinainte de război).De asemenea şi nevasta şi cumnatul lui Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, al căror statut financiar le asigură tratamentul oriunde în lume, aleg a fi trataţi în spitalele din Israel, lafel ca şi sora, fiica și nepoata lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas în Gaza, consacratul inamic al Israelului.

In pofida acestui fapt WHO a votat pe 28 Mai să accepte propusa evaluare la faţa locului cu aşteptatul rezultat dezechilibrat de 107 voturi pro, 8 contra şi 58 de absenţe.Deoamdată toată situația este o rutină plictisitoare.

Însă compoziția acesor blocuri votante indică o decizie demnă de consideraţie. Voturile pro au inclus toate statele Europene cu excepţia a două, Bosnia-Herzegovina ( unde jumătate din populaţie este Musulmană) și San Marino(populaţie totală: 33,000), ambele lipsind de la vot pentru motive necunoscute mie.

Pentru a repeta: Toate guvernele Europene cu excepţia celor două, au votat pentru o evaluare nedreaptă la faţa locului cu inevitabila condamnare a Israelului. Pentru a fi specific, acestea includ autorităţile la putere în Albania, Andora, Austria, Bielorusia, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Denmarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Latvia, Lithuania, Luxembourg, Macedonia, Malta, Moldova, Monaco, Montenegro, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia şi Anglia.

Ceeace face această aproape unanimitate Europeană cu atât mai remarcabilă este multitudinea de absenţe ale guvernelor cu largi sau covârșitoare majorităţi ale populaţiei Musulmane: Burkina Faso, Chad, Côte d’Ivoire, Eritrea, Ethiopia, Gabon, Gambia, Kyrgyzstan, Libia, Mozambique, Sierra Leone, Sudan, Tadjikistan, Tanzania, Togo, și Turkmenistan.

Aşadar Islanda ( care efectiv nu are Musulmani) a votat pentru amendament și contra Israelului în timp ce Turkmenistanul(unde 90% sunt Musulmani) n-a votat. Ciprul și Grecia care au o nouă și critică relaţie cu Israelul au votat impotriva acestuia în timp ce istoric ostila Libia, a lipsit la vot. Germania, cu maligna sa istorie, a votat contra Israelului iar Tadjikistanul, un partener al regimului Iranian, a absentat. Danemarca, cu nobila ei istorie a votat contra Israelului pe când Sudanul, condus de un Islamist nu a votat.

Acest model neverosimil sugerează că ostilitatea monolitică a Musulmanilor se crapă în timp ce Europenii care sunt cu precădere de stânga, până la punctul în care chiar şi partidele de dreapta urmăresc o politică a aripii de stânga ceva mai diluată, dispreţuiesc din ce în ce mai mult Israelul. Mai rău chiar, până şi cei care nu împărtășesc această atitudine, se conformează ei chiar și în cazul unui vot obscur ca cel de la WHO.

Musulmanii, care nu sunt de stânga, sunt încă responsabili pentru atacurile violente contra Israelului; şi Islamismul, nu socialismul, rămâne principala ideologie anti-Sionistă. Dar aceste schimbări arată răcirea relaţiilor Israelului cu Vestul şi încălzirea lor în vecinătate.

Un articol de Daniel Pipes din Washington Post.

Sursă: Stânga (internă și internațională) împotriva Israelului – Solidaritate europeană

Misterul si simbolismul Templului din Ierusalim dupa Filon si Iosif Flaviu

125345_templul-irod-cel-mare-1

Templul, in viziunea iudaica, cultivata mai tarziu de Filon si Iosif Flaviu, capata o interpretare simbolica, cosmica. Structura Templului face parte din descoperirea facuta de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, unde primeste „tablele legii”.

Coloanele de la intrarea in templu, simbolizau puterea lui Dumnezeu, forta Lui creatoare si acceptul Lui de a locui in casa facuta de maini omenesti. In viziunea lui Solomon si a poporului evreu, Templul inchipuia si prefigura cosmosul. Cele trei parti constructive ale lui, debirul – Sfanta Sfintelor, hekalul – sfanta si ulamul – pridvorul, aveau un simbolism profund in cosmologia iudaica, ele reprezentand cele trei elemente fundamentale ale creatiei; cerul, pamantul si apa. Iosif Flaviu, vorbind despre semnificatia cosmica a Templului, spune: „chivotul legii, cu elementele lui sacre, simboliza natura universului”.

Partea a treia a templului – Sfanta Sfintelor – unde preotii si poporul nu aveau voie sa intre, ci numai arhiereul o data pe an, era cerul, care se deschidea numai lui Dumnezeu, iar cele doua parti, sfanta si pridvorul, accesibile preotilor, este pamantul si marea, accesibile oamenilor (Antiq. jud. III, 6, 4; III, 7, 7). Aceasta cosmologie a Templului a fost preluata mai tarziu an literatura rabinica.

Filon din Alexandria dezvolta in operele sale acest simbolism, descriind templul cosmic. El compara cerul cu Sfanta Sfintelor si obiectele din Templu cu astrele. Chivotul legii, care se afla in debir si era impodobit cu ghirlande de aur, simbolizeaza astrele, stelele si planetele; cele doua laturi ale lui sunt cele doua echinoctiuri, iar cele patru inele de aur, cu care era prins la capete, sunt cele patru anotimpuri. Cei doi heruvimi, din Adyton, sunt cele doua emisfere „caci lumea intreaga este inaripata”. Este o viziune dualista a lumii inteligibile.

Este o lume in care Moise a fost initiat pe muntele Sinai si de acolo el a exprimat simbolismul prin chivot, care, in obscuritatea debirului, a pastrat simbolul Dumnezeului ascuns al lui Israel. Chivotul este arhetipul sau modelul. Heruvimii sunt cele doua puteri primordiale, cea creatoare, prin care sunt toate si cea conducatoare care stapaneste lumea.

Masa de aur din Templu este puterea binefacatoare. Cele doua table ale legii simbolizeaza carmuirea si judecata. Cuvantul care se face auzit in mijlocul heruvimilor este Logosul, care sta pe scaunul puterii. Se poate vedea aici o conceptie platonica, care se opune simbolicii cosmice a stoicismului. Jahve este, in conceptia iudaica, un Dumnezeu ascuns, care ramane in obscuritate. El exista inainte de lumea vizibila, care este opera sa. Marele preot este initiatorul si numai el are acces in lumea misterului ascuns. Filon, in interpretarea adytonului, are o conceptie originala, in raport cu simbolica cosmica a Templului. Va relua in schimb simbolica traditionala, in interpretarea celor doua parti ale Templului – ulamul si hekalul.

Obiectivelor din hekal le da o interpretare anagogica. El vede in candelabrul cu sapte brate (menora) Logosul inconjurat de cele sapte puteri. Simbolismul cosmic al Templului se refera in mod special la trei obiecte care erau in Sfanta; candelabrul cu sapte brate (menora), masa punerii painilor si altarul tamaierii. Aceste trei obiecte simbolizeaza actiunea harului, gratiei in lume: masa punerii painilor vietuitoarelor terestre, candelabrul – astrele, iar locul central in cosmos il ocupa altarul tamaierii, simbolul actionarii gratiei in apa si pamant.

Masa punerii painilor, cu cele 12 paini, evoca, pentru Iosif Flaviu, cele 12 luni ale anului (Antiq.jud. III, 7, p. 7). La Filon, ele mai au si semnificatia lumii sensibile, de unde provine hrana, spre deosebire de chivot, simbolul lumii inteligibile. Masa, este situata in partea nordica a Sfintei Sfintelor, iar pe ea sunt doua elemente: paine si sare, pentru ca vanturile din nord sunt cele mai fecunde (Viata lui Moise, III, 10). Filon vede in tija centrala a candelabrului soarele in mijlocul celor sapte planete. Simbolismul sau se intinde la toate partile componente ale candelabrului: aurul-ciclul periodic al planetelor (aurul fiind un material ductil). Cele trei sfesnice din mijlocul candelabrului care isi are tija sa proprie, sunt cele trei semne ale zodiacului care corespunde fiecarui sezon.

In anumite sinagogi din primele secole crestine, se poate vedea soarele deasupra celor patru puncte cardinale, inconjurat de sapte raze. Acestea sunt inconjurate de 12 semne ale zodiacului si flancate de figuri de ingeri. Aceste semne zodiacale apar frecvent si-n unele biserici crestine, cat si pe unele obiecte de cult crestin, transmise fiind de cosmologia iudaica. Usile din lemn de maslin, cu heruvimi, flori, finici imbracati in aur care separau Sfanta de Sfanta Sfintelor, in viziunea lui Filon este catapeteasma.

Cele patru culori care se intalnesc frecvent pe ea, simbolizau cele patru elemente: byssus (panza fina de in) – pamantul; purpura (rosu inchis, demnitatea regala) simbolizeaza marea; rosu aprins – focul, iar hiacintul (albastru violet) – aerul. Acest simbolism comun il gasim si la Iosif Flaviu (Antiq, jud. III, 7,7) care va fi preluat si de Parintii Bisericii Crestine. Vesmintele preotilor si arhiereilor simbolizeaza universul, iar culorile vii si multiple ale lor, lumea alcatuita din mai multe elmente. Intrarea in Sfanta Sfintelor Se face prin catapeteasma, adica prin Trapul Sau, prin Sangele Sau (Evrei X, 20-21), prin elementele vietii. Catapeteasma separa Sfanta Sfintelor, care este lumea inteligibila, de hekal si ulam – pamantul si apa.

Lampile aprinse, noaptea in hekal sunt stelele cerului care stalucesc de seara pana dimineata, iar altarul de jerfa din pridvor, cu cele patru coloane ale sale – cele patru directii (puncte cardinale – vanturi).

Dupa interpretarea Talmudului, tronul lui Dumnezeu sta in ceruri exact in fata tronului din Templu. Portile cerului stau deasupra portilor Templului din Ierusalim. Asezareaportilor cerului deasupra locului sfant pamantesc, apare aici ca o legatura intre cer si pamant.

Alta traditie rabinica descrie Templul lui Solomon ca fiind nascut in centrul pamantului (Nabel). Nu a existat aceasta traditie niciodata in Babiion, despre vreun templu de-al lor. Nabucodonosor a avut in schimb, o parere similara despre palatul sau, pe care-l considera punctul din mijloc al tarii.

Comentatorii Talmudului socotesc Israelul, tara din mijlocul pamantului, Ierusalimul in mijlocul Israelului, Templul, in mijlocul Ierusalimului, Hekalul, in mijlocul Templului, iar chivotul, in mijlocul Sfintei Sfintelor si in spatele chivotului se afla piatra de temelie a lumii, din care a fost facuta lumea.

Aceasta traditie se intemeiaza pe textul din Iezechiel V, 5: „Acesta este Ierusalimul, pe care eu l-am pus in mijlocul neamurilor si al tarilor dimprejur”. Atat textul din Iezechiel, cat si proorociile lui Isaia despre Ierusalim, nu se refera in speta la templul pamantesc din Ierusalim, asa cum le-au interpretat talmudistii, ci are viziunea templului ceresc, a Ierusalimului ceresc pe care trebuie sa-l cladim in sufletele noastre. Acest adevar nu l-au inteles fariseii si carturarii din timpurile lui Iisus, cand le-a vorbit de Templu „pe care-l va ridica in trei zile”. Vorbea de templul sufletului, de moarte si inviere. Aveau ochi, dar nu vedeau, si urechi, dar nu auzeau. Misterul Templului din Ierusalim il putem gasi in fiecare din noi, in Adytonul sufletelor noastre; numai sa vrem, sa ridicam spre cer mainile si inima s-o deschidem Lui: celui ascuns in umbra, in obscuritatea „din fundul incaperii”, Logosul intrupat care doreste sa traiasca in noi, in mod armonios, asa cum strajuia prin heruvimii sai, poporul lui Dumnezeu.

Pr. dr. IOAN STANCU

Sursă: Misterul si simbolismul Templului din Ierusalim dupa Filon si Iosif Flaviu

Suedia, cel mai anti-israelian stat din Europa | Daniel Segal, Anima News

Suedia iese în evidență în Europa prin politica sa anti-israelieana care se învecinează cu obsesia. Ea a fost, de exemplu, prima țară europeană care a recunoscut „statul palestinian”. Este, de asemenea, statul care a permis dezvoltarea unui oraș al rușinii antisemite, Malmo. În fine, guvernul acestei țări s-a distins prin acuzarea indirectă a Israelului de atacurile de la Paris…

Cu ocazia unei manifestate organizate recent în Malmo, protestatarii nu au ezitat să ceară participanților să „pună mâna pe arme și să comită antetate (în Israel), să înjunghie soldați și să arunce cu pietre”. La Ministerul israelian de Externe, se consideră că Suedia este cea mai „activă” țara europeană „anti-israeliană”. Acest lucru se manifestă printr-un film de propagandă împotriva Israelului și mass-media care pur si simplu ignora atacurile împotriva evreilor și să se concentreze asupra moartea teroriștilor palestinieni. În timp ce un studiu al ONU arătă că până în 2030, Suedia va fi o țară cu caracteristici similare Lumii a Treia privind planurile economice și sociale, viceprim-ministrul Åsa Romson varsă lacrimi în direct, anunțând că nu poate primi ”imigranții” veniți din Siria, Irak și alte țări musulmane.

Sursă: Suedia, cel mai anti-israelian stat din Europa