Arhiva | Sustine viata RSS for this section

Povestea care a ZGUDUIT America: O femeie cu CINCI copii a preferat să MOARĂ decât să îl AVORTEZE pe al șaselea

Tratamentul care o putea salva pe femeie i-ar fi ucis sarcina de numai două luni. Cei doi soți, profund credincioși, s-au rugat și au ales.

Lovitura a fost puternică pentru soții Carrie și Nick DeKlyen din Grand Rapids, Michigan, atunci când investigațiile medicale au arătat că durerile de cap ale lui Carrie erau cauzate de o tumoare la creier.

 

Doctorii încearcă să-i liniștească însă pe cei doi soți, dându-le asigurări că nu pare să fie vorba de o formațiune canceroasă. Femeia este internată urgent la clinica Mercy Health Saint Mary’s Campus din Grand Rapids, unde tumoarea este îndepărtată chirurgical.

Din nefericire, un nou set de investigații demonstrează că tumoarea era canceroasă. Mai mult, tipul de cancer pe care îl are Carrie, Glioblastoma, se răspândește rapid și este terminal.

Totuși, femeii i se oferă o șansă: este acceptată să participe la un tratament revoluționar care îi poate prelungi speranța de viață cu peste zece ani. Apare însă o complicație neașteptată: Carrie este însărcinată în opt săptămâni.

Doctorii îi spun femeii că, dacă dorește să urmeze tratamentul, copilul trebuie avortat. Alternativa chimioterapiei, care i-ar fi oferit lui Carrie o speranță mai mică de viață, ar fi ucis cu siguranță fătul.

Unii medici sau apropiați încearcă să le sugereze soților DeKlyen că, având deja cinci copii, nu ar trebui să facă o tragedie din pierderea celui de-al șaselea.

„Am discutat despre asta și ne-am rugat”, povestește Nick, citat de Life Site News. „Dintre toate opțiunile, soția mea a ales copilul.” Cei doi sunt căsătoriți de 17 ani și s-au cunoscut la biserică, pe când Carrie avea 10 ani, iar Nick 12.

În luna mai a acestui an, Carrie se decide. După o a doua intervenție chirurgicală, care a încercat să îndepărteze cât mai mult din tumoarea recurentă, Carrie anunță că nu dorește să mai facă nici tratamentul revoluționar, nici chimioterapia.

Chirurgul o avertizează „Dacă faci asta, nu vei trăi mai mult de 10 luni. Vei muri cu siguranță.”

Cei doi soți cred însă că nu au dreptul să omoare copilul, dăruit de Dumnezeu, și hotărăsc, în schimb, să urmeze un tratament care să-i prelungească mamei viața cât mai mult, astfel încât să poată naște.

Treizeci și două de săptămâni este tot ce dorește, spune Carrie, pentru a-i da copilului o șansă de a trăi. Nick și toată familia îi sprijină decizia care înseamnî să se sacrifice pentru copilul ei.

În iunie, tumoarea se reface din nou, dar de data aceasta este inoperabilă. Carrie este dusă la clinica Universității din Michigan, în Ann Arbor. Singurul lucru pe care îl pot face doctorii este să dreneze acumularea de lichid din cutia craniană, care apasă pe creierul lui Carrie.

În iulie, în a 19-a săptămână de sarcină, suferă un atac cerebral grav și intră în comă. „Medicii au spus că era atât de mult lichid în cutia craniană, încât nu mai exista nici un pic de loc”, spune Nick.

El este de acord cu întubarea lui Carrie, pentru ca să fie astfel hrănită și să poată respira, încât să fie menținută artificial în viață până când fiica lor va deveni suficient de puternică pentru a se naște.

În august, creierul lui Carrie ajunge să se afle din nou sub o presiune atât de mare, încât chirurgii sunt nevoiți să-i îndepărteze calota craniană, pentru a ușura apăsarea.

 

Când sarcina împlinește 22 de săptămâni, copilul încetează să mai crească. După încă două săptămâni, copilul încetează să miște. Doctorii îi cer lui Nick autorizația pentru o naștere de urgență, în speranța că mai pot salva fătul.

Life (Viață) Linn DeKlyen se naște miercuri, 6 septembrie, la ora 5.30 după amiaza, și cântărește 563 de grame. Nick și Carrie aleseseră acest nume înainte ca mamei să i se descopere tumoarea.

Apoi, medicii o deconectează pe Carrie de la aparate. Tatăl și trei dintre copii (Elijah – 18 ani, Isaiah – 16, Nevaeh – 11) petrec toată ziua de joi alături de Carrie, la spital. „Am stat lângă ea tot timpul”, spune cu tandrețe bărbatul. I-a strâns mâna, a sărutat-o și i-a vorbit: „Te iubesc, ne revedem în Rai”.

Vineri, în primele ore ale dimineții, Carrie deschide ochii, apoi îi închide la loc. Își strânge câteva clipe pumnii, apoi se relaxează. Încetează să respire la orele 4.30 dimineața.

„Și-a dat viața pentru bebelușul ei”, declară Nick pentru Washington Post. „Vreau ca lumea să știe că soția mea l-a iubit pe Dumnezeu. Și-a iubit copiii. Întotdeauna i-a pus pe ceilalți înaintea ei.”

„Carrie, te vom iubi și ne vei lipsi, dar moștenirea ta continua să trăiască”, este scris pe pagina de Facebook a familiei DeKlyen. „Ai mângâiat atâtea vieți, iar iubirea ta pentru Iisus a fost fără tăgadă… Știm că ne vom revedea din nou.”

Micuța Life De Klyen se află la terapie intensivă și este bine. „Copilul este mai bine decât speram cu toții”, a declarat Nick a doua zi după naștere. „Este sănătoasă și aproape că poate respira singură.”

Nick locuiește acum la Casa Ronald McDonald din Ann Arbor, pentru a fi aproape de micuța Life, însă se repede deseori până acasă, pentru a-și vizita ceilalți copii: Elijah, Isaiah, Neaveh, Lelia – 3 ani și Jez – 1 an.

Nick și-a vândut partea sa dintr-o afacere în domeniul vânzărilor cu câteva luni în urmă, pentru a putea avea grijă de Carrie. Acum, singurul mijloc de a-și întreține familia sunt donațiile de pe pagina GoFundMe.

Dar Nick este împăcat: „Viața asta trece atât de repede. Voi muri și eu și o voi reîntâlni din nou. Sunt convins. Și asta îmi dă liniște.”

Sursă: Povestea care a ZGUDUIT America: O femeie cu CINCI copii a preferat să MOARĂ decât să îl AVORTEZE pe al șaselea

Anunțuri

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Duminică, 17 septembrie, în București și în mai multe orașe ale țării au avut loc proteste împotriva obligativității vaccinării.

În Capitala României, unul dintre cei care au participat la manifestația din Piața Unirii a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, cunoscut om de știință și autor.

Într-un interviu acordat în exclusivitate siteului ActiveNews.ro, acesta afirmă că adoptarea legii obligativității vaccinării va duce la o nouă paradigmă pentru legislația românească.

„La 27 de ani de la căderea comunismului, această manifestație este un simbol. Este un simbol pentru că marchează o schimbare de paradigmă, o întoarcere la momentul de care am scăpat acum 27 de ani. O paradigmă nouă, în care prevalează dictatul și nu exprimarea liberă a voinței umane”, a declarat biofizicianul.

Virgiliu Gheorghe afirmă că dacă acest act normativ va fi adoptat, atunci se va deschide o cutie a Pandorei, în care consimțământul prezumat poate fi aplicat la orice.

„Dacă această lege va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă. Va deveni posibil consimțământul prezumat în ceea ce privește eutanasierea copiilor, bătrânilor, a prelevării de organe etc. Ne reîntoarce la bolșevismul agresiv și regimul nazist, acolo unde s-au făcut primele experimente pe persoana umană”, a spus Virgiliu Gheorghe pentru ActiveNews.ro

Interviul integral este în videoul de mai jos.

Sursă: Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO) | ActiveNews

Ce promisiuni a făcut Donald Trump mișcării pro-familie și apărătorilor libertății religioase

 

Pro sau contra lui Donald Trump, suntem de acord cu toții că aceste alegeri au schimbat fundamental peisajul politic al lumii în aproape orice mod ne-am imagina. Domeniul drepturilor și libertăților civile nu poate face excepție.

Văzând unele dintre țintele din programul politic al d-lui Trump și promisiunile făcute de acesta grupărilor pro-familie și religioase din SUA, pe care de altfel le-a curtat intens, ne putem aștepta în mandatul său la o serie de reforme spectaculoase și mult necesare după o administrație Democrată dezastruoasă.

Noi oportunități majore se deschid și pentru legislativ: întrucât Republicanii au păstrat controlul integral asupra Congresului (Parlamentul federal) și au 33 din cei 50 de guvernatori statali, odată dispărută opoziția prin veto a președintelui Obama, o serie de legi și decrete importante ar putea fi promulgate. La fel, prin numirea unor persoane cu vederi real conservatoare în posturi cheie precum Secretarul de Stat (ministrul de externe) și Ambasadorul la ONU se poate renunța la aspectele agresiv anti-familie ale actualei echipe de politică externă.

Iată („parafate” de grupul de lobby pro-viață Susan B. Anthony List) câteva dintre promisiunile pe care dl. Trump le-a făcut grupurilor conservatoare americane, și care i-au adus votul a 81% dintre creștinii evanghelici :

trump-pledges-prolife

Va nominaliza judecători pro-viață la Curtea Supremă. Trei judecători ar putea să fie numiți de dl. Trump, mai mulți decât oricare ale președinte din istoria modernă. Fie și doar acest lucru va spori enorm protecția pentru familie și viața nenăscutului, cu rezultate întinse pe decenii de aici înainte.

Va promulga „legea de protecție a copilului nenăscut care simte durerea” (Pain-Capable Unborn Child Protection Act) și va pune astfel capăt infamei proceduri a avortului în stadiu avansat al sarcinii, în toată țara.

Va opri finanțarea „fabricii de avorturi” Planned Parenthood și va realoca fondurile astfel economisite de la avorturi și programele de „educație sexuală completă”, către centrele de sănătate comunitare care furnizează servicii de sănătate reală femeilor.

Va permanentiza „amendamentul Hyde” pentru a proteja plătitorii de taxe de la a contribui indirect la plata avortului, așa cum Obama a impus.

Va lua în considerare numirea unei comisii prezidențiale care să examineze efectul asupra sănătății publice a copiilor a pornografiei pe internet.

Va proteja libertatea religioasă. Dl. Trump a promis să promulge Legea Apărării Primului Amendament – First Amendment Defense Act (e vorba despre Primul Amendament al Constituției federale, care consacră libertatea cuvântului și cea religioasă). Această lege va proteja de acțiunile punitive ale autorităților pe toți americanii care cred și afirmă că mariajul este uniunea între un bărbat și o femeie.

Donald Trump a afirmat de asemenea că susține viziunea naturală asupra căsătoriei și că va lua în considerare numirea de judecători care împărtășesc această viziune.

Dacă președintele se va ține de aceste promisiuni și va asculta sfatul numeroșilor lideri pro-viață și pro-familie de care s-a înconjurat în campanie, Statele Unite se vor schimba fundamental în bine.

Este desigur mult de lucru până acolo.

Însă cu certitudine victoria d-lui Trump este o oportunitate rară, poate unică, de a repara măcar o parte din răul incomensurabil adus de Obama, în SUA și peste tot în lume.

În ce privește România, dacă vom fi scutiți de la a mai vedea oficiali ai Ambasadei SUA la „parada homosexualilor” și dacă se vor înceta presiunile pentru introducerea așa-zisei educații sexuale în școli, putem considera că suntem atinși și noi, în bine, de această schimbare majoră și că ne putem reafirma fără rușine aprecierea și atașamentul față de America și de valorile libertății autentice, pe care aceasta a insuflat-o lumii atâția ani.

Sursă: Ce promisiuni a făcut Donald Trump mișcării pro-familie și apărătorilor libertății religioase

Cum am devenit antivaxer (2)

Motto: “Tehnocraţii medicinei tind să promoveze mai degrabă interesele ştiinţei decât cele ale societăţii.” (Ivan Illich, Nemesis medicina, Exproprierea sănătăţii)

Înţelegând aşadar din nişte exemple practice că există probleme în legătură cu vaccinurile, m-am întors la teorie, pentru că practica ne omoară dacă nu înţelegem teoria. Primul lucru care m-a interesat este explicaţia oficială, nu că n-aş fi ştiut-o deja bine din anii de şcoală. Agenţii patogeni ai bolilor contagioase sunt introduşi sub formă atenuată în organism în speranţa că s-ar produce o formă uşoară a bolii, ceva nesemnificativ, în urma căreia ar rezulta efectul de imunitate. Cum acesta este doar temporar, procedura trebuie repetată sub forma rapelurilor (adică a reamintirii). Pentru ca efectul să fie şi mai sigur, se cere ca toată turma umană (herd nu înseamnă „populaţie” decât într-o traducere eufemistică) să fie vaccinată, pentru ca agentul patogen să fie izgonit pe pustii, asemenea lui ucigă-l-toaca. Aceasta este naraţiunea pe care orice elev o găseşte în manualele de biologie, capitolul boli contagioase şi prevenţia lor.

Da, aţi citit bine, aceasta este naraţiunea. Ştiu că i se mai spune, rigid-festiv, teorie ştiinţifică. Doar că teoriile ştiinţifice sunt ficţiunile civilizaţiei noastre, care adunate alcătuiesc mitologia epocii. Pare şocant ceea ce spun, dar modelul atomic Bohr, teoria relativităţii a lui Einstein şi clasificarea speciilor întreprinsă de Linné sunt simple tentative de explicare a realităţii cărora, din când în când, realitatea li se sustrage sarcastic. Singura diferenţă dintre mitologia modernă şi mitologia greacă sau hindusă, de exemplu, este că cele din vechime se poziţionau ca puncte de pornire întru găsirea adevărului, în vreme ce noi credem ingenuu că ficţiunile noastre sunt un capăt de linie, adică reprezintă chiar adevărul literal. Iar povestea sănătăţii dobândite prin vaccinuri este, dacă ne uităm cu atenţie, o colecţie şchioapă de miteme însăilate ilogic, plină de contradicţii, dacă nu de falsuri intelectuale vădite.

Are totuşi o calitate primordială, în virtutea căreia o acceptăm cu maximă uşurinţă: se potriveşte cu ceea ce ştim noi despre relaţia dintre om şi lume. De câteva sute de ani relaţia dintre noi şi restul Creaţiei este aceea de război continuu. În tot ceea ce facem, suntem nemiloşi şi căutăm să ne lichidăm adversarii: animalele care ne dijmuiesc turmele, dăunătorii de pe ogoare, insectele din preajma casei. Eliminăm specii întregi sau sterilizăm ogoare şi livezi. Dacă într-o seară o să vedeţi un funcţionar al Primăriei stropind cu insecticid în jurul blocului, să ştiţi că acela este un soldat care a declarat moarte căpuşelor, ţânţarilor şi muştelor. Sterilizarea este sinonimul civil al soldatescului “anihilare”. În manualele de tactică militară nu se vorbeşte de ucidere, ci de anihilare. Atunci când auziţi cuvântul “sterilizare”, să ştiţi că în spatele lui se află lozinca: Moarte bacteriilor, moarte microbilor, moarte viruşilor! Lumea e prea neîncăpătoare, abia ne cuprinde pe noi şi ideile noastre.

În acest peisaj general al războiului total faţă de inamicii noştri invizibili, singurii care ne-au mai rămas după dispariţia dinozaurilor, nu concepem niciun armistiţiu, nicio posibilitate de coabitare. Ori noi, ori ei. Atunci când, plini de satisfacţie, proclamăm “eradicarea” unei boli, de fapt credem că a fost eliminat complet un agent patogen. Nu ştiu dacă pe lista speciilor dispărute se află viruşi ori bacili, dar ştiu sigur că ne-am simţi împliniţi să le facem loc alături de pasărea Dodo din Australia şi mamutul siberian. În agricultură, după toţi anii în care am sterilizat ogoarele de la Green Revolution încoace, am atins în Occident puritatea maximă: soluri la fel de vii ca şi vata minerală, cu zero activitate biologică, fără contribuţii nutritive. Acum ştim şi preţul purităţii: zero humus, recoltele cresc doar datorită îngrăşămintelor chimice, solul serveşte drept suport. Descoperim tardiv că bestiolele micuţe pe care le-am considerat drept dăunători erau chiar cei care aveau grijă de viaţa solului. În absenţa lor, pedologul Claude Bourguignon vorbeşte de apariţia primelor deşerturi de argilă din lume. Puritatea pe care o căutăm noi este non-vie, mineralitate cosmică.

Modul în care ne tratăm pământurile nu este diferit de modul în care ne tratăm corpurile. Şi asta pentru că vaccinurilor li se atribuie mai mult decât simpla putere de a ne proteja de boli, formând sistemul imunitar. Ideea de herd immunity are la bază credinţa că vaccinurile ar face corpul omenesc o gazdă improprie virusurilor. Credităm vaccinul cu o forţă inexplicabilă, deci magică, în stare să-l facă pe virus nu doar neputincios, ci chiar să-l elimine din ecuaţie, victima peremptorie a unei invulnerabilităţi de basm. Încercaţi să vizualizaţi asta: virusul, ca o râmă, sau ca un gândac, ori o larvă, se apropie de un copil vaccinat, miroase vaccinul de la distanţă şi, timorat, se îndreaptă în direcţia opusă, ghicind cu inteligenţa lui pluricelulară că nu are rost, că totul e pierdut dinainte. Dacă vi se pare forţat, să ştiţi că e parte din mitologia noastră, pe care am înghiţit-o în şcoală şi la care facem apel fără reflecţie. Desigur, credem concomitent că virusurile se caţără cu voioşie pe cei nevaccinaţi, unde-şi fac cuib şi încep să pândească momentul pentru a-şi începe malefica vocaţie.

Ajunşi aici, este drept să începem să ne punem nişte întrebări: prin ce mecanism misterios cei nevaccinaţi continuă să supravieţuiască deşi sunt invadaţi de virusuri? Dacă sunt atât de letali, de ce nu mor cei nevaccinaţi la prima pală de vânt, la prima rază de soare? Cât se serioasă este protecţia vaccinurilor şi care este temeiul fobiei pe care cei purificaţi prin vaccinare o au faţă de cei consideraţi impuri? Aici dăm peste tot soiul de contradicţii: vaccinaţii sunt protejaţi împotriva virusurilor dar neprotejaţi împotriva virusurilor pe care îi colportează cei nevaccinaţi. Aceştia din urmă nu au protecţie împotriva virusurilor prin vaccinare, dar nici nu-i doare capul de virusuri. E straniu ca judecată, nu? Adică cei protejaţi (vaccinaţi) sunt neprotejaţi, iar cei neprotejaţi (nevaccinaţi) sunt bine mersi, n-au nevoie de nicio protecţie. Cam aşa arată lucrurile dacă le simplificăm, şi nu e bine. Normal ar fi fost ca, dacă vaccinurile chiar ar fi validat puterea simbolică cu care sunt creditate, cei nevaccinaţi să fie cuprinşi de spaimă în faţa virusurilor atotputernice iar cei vaccinaţi să mestece senin o durere la pedală.

Din păcate, teoria imunităţii turmei nu este singura prostie manifestă peste care dăm. Una şi mai mare este aceea că, dacă nu sunt vaccinaţi, copiii mor. Nu doar riscă, mor pur şi simplu. Viaţa fără vaccinuri ar fi imposibilă după unii, încât te întrebi cum s-a putut descurca specia noastră până la generelizarea acestei proceduri. Am auzit această afirmaţie intonată sentenţios, cu toată seriozitatea de care e capabil interlocutorul, adică toată crisparea cu care trebuie rostită o prostie ca să ne abţinem să ne gândim şi să râdem de ea. Ştiu, este o contorsionare în mentalul colectiv, un exemplu de industrializare a opiniilor de care nu trebuie făcuţi vinovaţi oamenii de ştiinţă, pentru că la origine vaccinurile sunt doar o aplicaţie medicală a relaţiei dintre omul modern şi riscuri. Ne vaccinăm la fel cum cumpărăm o poliţă RCA sau încheiem o asigurare pentru locuinţă: ca să fim mai siguri. Pentru că nouă ne place să anticipăm şi să fim pregătiţi în cazul în care. În această optică, un părinte care nu-şi vaccinează copilul este la fel de odios ca un cetăţean care nu-şi achită din vreme o pensie privată sau nu are o asigurare medicală. Ce-i aia, să ai tu grijă de tine? Cum adică, nu ai încredere în sistem? În epoca ce iubeşte cel mai mult libertatea, avem oroare de oamenii care şi-o asumă de-adevăratelea.

Practica vaccinală este rodul intervenţionismului şi al consecinţelor lui. Cu alte cuvinte, este parte din credinţa că fără noi nu se poate, că fără activitatea noastră inteligentă natura se gripează ca un motor neuns şi începe o apocalipsă evitabilă prin planificarea birocratică riguroasă. Aţi auzit adeseori pe proprietarii de livezi că “dacă nu stropeşti” (adică fără chimizare) nu mănânci fructe? În general agricultura de tip industrial este o ilustrare perfectă a atitudinii intervenţioniste: fără biocide nu există mâncare. Da, e otrăvită mâncarea, ni se spune cu falsa înţelepciune a celui care ştie când să facă un compromis, dar numai aşa se poate. Pentru foarte mulţi oameni intervenţionismul are o aură pozitivă pentru că este sinonim cu activitate, seriozitatea şi implicarea. De fapt, de cele mai multe ori este vorba de agitaţie prostească şi arghirofilie.

Masanobu Fukuoka, cercetătorul japonez care a redescoperit agricultura naturală şi ne-a lăsat nişte cărţi admirabile pe această temă de mare actualitate, compara agricultura industrializată cu activitatea unui om care-şi zideşte geamurile pentru a avea intimitate în timpul zilei, lucru care îl bucură foarte tare. Numai că apoi constată că în casă e întuneric tot timpul, şi văzând asta urcă pe acoperiş şi face o gaură pe unde intră lumina, lucru care îl bucură foarte tare. Numai că la prima ploaie, şi apoi la următoarele, casa se inundă cu apă, fapt care îi creează un mare disconfort, drept pentru care urcă pe acoperiş şi pune deasupra o umbrelă, scăpând de efectele nedorite ale ploii, lucru care îl bucură foarte tare. Fireşte, iarna pe acolo se pierde căldură, şi tot aşa, omul nostru, lucrează perpetuu pentru a rezolva problemele pe care tot el le produce pentru a rezolva probleme fabricate anterior.

Masanobu Fukuoka a scris despre agricultură, dar cred că această parabolă se aplică şi la medicina industrializată, inclusiv la vaccinuri. Există voci în lumea medicală care spun că vaccinurile au creat noi boli, care nu existau anterior, dintre care cea mai cunoscută ar fi autismul. Dacă vă îndoiţi de puterea medicinei industriale de a veni la pachet cu boli noi, este suficient să vă gândiţi la bolile autoimune, a căror conexiune cu vaccinurile de nouă generaţie nu mai constituie un secret pentru lumea medicală şi nici pentru cei ai căror copii le-au căzut victime. Iar acestea nu sunt decât câteva dintre bolile iatrogene, adică “acele boli care nu ar fi apărut dacă tratamentul solid şi profesionist recomandat nu ar fi fost aplicat” (Ivan IlitchMedical Nemesis). Nu e vorba, aşadar, de boli apărute în urma unor diagnostice eronate sau a unor terapii inadecvate, ci chiar preţul medicinei alopate. De exemplu, dacă în 1967 se constata că chirurgii americani fac un număr dublu de operaţii per capita faţă de chirurgii britanici, asta denotă o preferinţă faţă de intervenţiile cele mai agresive, mai riscante şi mai costisitoare pentru bolnav, în detrimentul unor abordări mai rezonabile (Sharpe VirginiaMedical Harm). Infecţiile nosocomiale sunt infecţii intraspitaliceşti, nu le poţi găsi nicăieri decât acolo unde mergi ca să te vindeci.

La Ralph Borsodi, istoric american al tehnicii, am dat de cea mai scurtă şi cuprinzătoare teorie a imunizării naturale. În anii 30 ai secolului trecut, în care a scris Flight from the City, vaccinurile deja făceau ravagii, iar mintea lui iscoditoare nu putea rata acest aspect. În cazul în care n-aţi auzit de Ralph Borsodi, este cel care ne-a lăsat, printre altele, observaţia următoare: este adevărat că producţia industrială este mult mai rentabilă decât cea meşteşugărească, atât în termeni de timp cât şi de costuri, dar tot ceea ce se câştigă prin industrializare se pierde negreşit la nivel de distribuţie, astfel încât bilanţul final nu este nici măcar zero, ci negativ, pentru că produsul industrial, spre deosebire de cel meşteşugăreasc, este negreşit mai prost calitativ. Iar exemplul este de şcoală: un cearceaf făcut manual poate fi utilizat 30 de ani, unul industrial 3-5 ani, iar ieftinirea prin producţia industrială este înghiţită de distribuţie, produsul ajungând în final la acelaşi preţ sau mai scump. Acesta a fost Ralph Borsodi, un intelectual din rasa celor deosebit de rezistenţi la beţia cu apă rece care face ravagii în zilele noastre. Lecţia lui pentru noi este una foarte clară: ceea ce ne este livrat ca un mare succes este de fapt atât de scump plătit încât în final trebuie să vorbim despre o mare pierdere. Cred că merită aplicată şi in cazul medicinei noastre care nu pregetă să se vrea stăpana noastră.

Înainte de Marea Depresiune din SUA (1929-1933), Ralph Borsodi şi-a cumpărat împreună cu familia o mică fermă aflată la ceva distanţă de oraş. A cultivat o grădină, a crescut nişte păsări, o capră şi un porc, a întreţinut o livadă şi un colţ de pădure. Nu şi-a vaccinat nici copiii, nici animalele. Nu a considerat că trebuie să ucidă orice formă de viaţă pentru a avea fructe şi legume pe masă. Dimpotrivă, a ţinut să contribuie la sănătatea solului pentru a se bucura de abundenţa care decurge din aceasta. A ajuns, pe această cale empirică, la concluzia că un sol viu este cea mai bună protecţie pentru oamenii care se bucură de roadele lui. La acestea se adaugă: armonia familială, apa curată şi igiena firească (deci nu sterilizare, dar nici mizerie, ci curăţenie). Putem spune că nu a descoperit nimic din ceea ce umanitatea nu ştia deja, e vorba doar de o reamintire. De fiecare dată când am dat acest exemplu vacciniştilor, am primit următoarea replică: “Dar nu mai putem avea aşa ceva în zilele noastre.” În opinia lor, dacă am falsificat mediul înconjurător, atunci vaccinurile ar fi o soluţie imposibil de evitat, o salvare. Şi acest punct de vedere este ilogic, pentru că nu poţi spune că adăugând poluare rezolvi problema poluării.

Abordarea pe care o presupune imunizarea naturală este diametral opusă celei promovate de medicina alopată, pentru că nu presupune să ne luptăm cu vreo bestiolă, ci să coabităm cu mediul. La fel, în agricultura ecologică, oricum s-ar numi ea, nu se pune problema să exterminăm nimic, ci să trăim împreună. Constatarea este simplă: ceea ce numim dăunători în agricultură sunt specii care, dacă nu proliferează exponenţial, îşi au locul lor în ecosistemul general. Altfel spus, nu lăcustele sunt duşmanii recoltelor, ci proliferarea lor exponenţială. Agricultura curată începe de la întrebarea: în ce condiţii o specie îşi pierde rostul ei în echilibrul ecologic şi se înmulţeşte până când ne ameninţă recoltele? Nu împotriva ei trebuie să ne luptăm, ci împotriva cauzelor dezechilibrului. Nu trebuie să eliminăm pe nimeni pentru a trăi noi, tocmai pentru că eliminarea prin sterilizare are consecinţe dramatice pentru toţi. Revenind la problema noastră, de ce n-ar fi virusurile, bacteriile şi microbii utili pentru un sistem imunitar dezvoltat natural?

Medicina descoperă de puţină vreme că suntem “colonizaţi” cu miliarde de fiinţe invizibile care, fără să ne întrebe nimic, ne fac servicii. Joshua Lederberg, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1958, a elaborat termenul de microbiom. Fără acei microbi numiţi eufemistic “flora intestinală” şi care ne invadează în primele 24 de ore de la naştere, digestia noastră ar fi cu neputinţă. Ba, mai mult, se pare că inclusiv modalitatea naşterii ar influenţa, pentru totdeauna, raporturile omului cu hrana: copiii născuţi prin cezariană au acces la o floră mult mai săracă şi vor avea probleme digestive, inclusiv predispoziţie pentru diabet şi obezitate. Miquel Porta, în Dictionnary of Epidemiology, consideră că omul este rezervor de virusuri chiar fără să fie propriu-zis bolnav: holeră, febră tifoidă, meningită meningococică, poliomelită, rujeolă, varicelă, variolă. Pentru oamenii de ştiinţă nu este clar de ce, deşi suntem purtători, îmbolnăvirea nu are loc întotdeauna: “Cunoaşterea noastră despre infecţii a devenit mult mai detaliată de la dezvoltarea bacteriologiei şi a teoriei germenilor de la sfârşitul secolului XIX, dar circumstanţele agent-gazdă-mediu se schimbă frecvent şi apar continuu noi organisme. Relaţiile sunt întotdeauna dinamice şi de obicei extrem de complexe; este rareori posibil să înţelegem fiecare pas din proces, adesea dificil să evaluăm probabilitatea apariţiei infecţiei, şi întotdeauna o bătălie să ţinem pasul cu schimbările şi să ne aflăm cu un pas înaintea lor, sau măcar cu un pas în urmă.” (Penny Webb şi Chris BainEssential Epidemiology). Cazuri de oameni seropozitivi dar a căror boală nu degenerează nu sunt nici pe departe unice.

Realitatea pe care oamenii de ştiinţă nu o ignoră, dar pe care propaganda medicală o ocultează iar vulgul nu se grăbeşte s-o înţeleagă, este aceea că agenţii bolilor de care vaccinurile se presupune că ne protejează sunt lângă noi, mai aproape decât multe lucruri pe care le considerăm aproape, iar dacă anumite condiţii nu le favorizează activitatea, boala nu se produce. Istoria marilor epidemii ne arată cum funcţionează acest lucru sub forma triadei: război – foamete – molime. Oamenii stresaţi, dar stres autentic, nu ceea ce numim noi când ne alintăm nemulţumiţi de micile frustrări cotidiene, oamenii agresaţi de absenţa celor dragi, de şocuri psihice şi fizice, de derutarea adusă de refugierea din faţa unei armate de agresiune, devin foarte fragili în faţa îmbolnăvirilor în masă. Dacă la asta se adaugă foametea endemică în timpul războaielor prelungite, este nevoie de foarte puţin pentru ca o populaţie să fie secerată de o epidemie autentică. De exemplu, în cazul ciumei, faptul că lumea şobolanilor şi lumea oamenilor se suprapuneau nepermis de mult (oamenii dormeau pe paie, direct pe sol, şobolanii treceau peste ei în timpul nopţii şi adesea îi muşcau) a dus la epidemii rămase în istorie.

Dr. Christa Todea-Gross, în Vaccinurile: Prevenţie sau boală. O nouă patologie pediatrică, pune următoarea întrebare: cărui vaccin trebuie să-i mulţumim pentru eradicarea ciumei? Niciunuia, pentru simplul motiv că, în momentul în care Louis Pasteurfăcea primele încercări în domeniu, ciuma dispăruse demult. Nu este greu să înţelegem că datorăm acest lucru construcţiilor moderne care au creat bariere între lumea noastră şi cea a şobolanilor. Altminteri, faptul că îmbolnăvirile celor mai periculoase dintre maladiile contagioase intraseră în declin înainte de introducerea vaccinurilor nu constituie un secret pentru nimeni: “Totuşi, merită menţionat faptul că, în Occident, cea mai mare scădere a mortalităţii din cauza bolilor infecţioase precum TBC, pneumonia şi difteria a avut cu mult timp înainte ca tratamentele specifice sau vaccinurile să fie disponibile.” (Penny Webb şi Chris BainEssential Epidemiology). Numeroşi sunt medicii precum eminentul bacteriolog René Dubos care, încă din 1960, reproşează medicinei că-şi supraestimează puterea şi denunţa tendinţa, în mediile medicale, de a trece sub tăcere importanţa accesului la apa potabilă, a dezvoltării sistemelor de canalizare şi a tratamentului gunoiului menajer, precum şi a efectelor dezvoltării spectaculoase a nivelului de viaţă (René DubosMirage of health).

Să recapitulăm: teoria vaccinurilor este o naraţiune care solicită în mod religios credinţa (Eric Voegelin ar trece-o în categoria “gnozelor contemporane”), dar care se bucură de succes, în ciuda caracterului ei profund ilogic, pentru că se potriveşte cu ceea ce ştim noi despre relaţia dintre om şi lume, adică violenţă şi excluziune. Riscurile vaccinale sunt tolerabile în ochii medicilor, a căror sensibilitate s-a uzat din cauza prea deselor întâlniri cu bolile iatrogene, dar intolerabile pentru părinţii care vor să apeleze la alte metode de formare a imunităţii naturale, inclusiv prin întâlnirile cu bolile copilăriei şi imunitatea pe viaţă creată de acestea. Dacă omul nu suferă o agresiune majoră prelungită (stres, înfometare, expunere la frig), coabitarea cu agenţii patogeni nu este urmată de îmbolnăvire. A pune pe seama campaniilor de vaccinare restrângerea numărului de îmbolnăviri poate fi făcut numai dacă din tabloul statistic excludem cu bună ştiinţă variabile importante: creşterea nivelului de trai, diversificarea alimentaţiei, eliminarea războiului din anumite părţi ale lumii.

Bibliografie:

Borsodi R., Flight from the City, Soil and Health Library, 1933;
Dubos R., Mirage of Health, Allen and Unwin, 1960;
Fukuoka M., The One-Straw RevolutionAppropedia;
Illich I., Medical Nemesis. The Expropriation of Health, Pantheon Books, New York, 1976;
Sharpe V. A., şi Faden A. I., Medical Harm: Historical, Conceptual, and Ethical Dimensions of Iatrogenic Illness, Cambridge University Press, 1998;
Todea-Gross, Christa, Vaccinurile: prevenţie sau boală. O nouă patologie pediatrică, cu o prefaţă de prof. univ. dr. Pavel Chirilă, Editura Christiana, Bucureşti, 2012;
Webb, P., şi Bain, C., Essential Epidemiology, Cambridge University Press, 2011;

Sursă: Radu Iliescu: Cum am devenit antivaxer (2)

Cum am devenit antivaxer. ( 1 ) 

Motto: “Orice om sănătos este un bolnav care se ignoră.”
(Jules Romain – Knock sau triumful medicinei)

Nu m-aş fi înhămat la textul acesta dacă tabăra vaccinistă n-ar fi propagat prea des, la adresa noastră, a celor care suntem pentru dreptul de a alege (antivaxerii moderaţi) sau chiar împotriva vaccinurilor (antivaxerii radicali), ideea conform căreia am ignora tezele oficiale despre binefacerile prevenţiei prin vaccinare.

Adică am fi, după spusele lor, nişte ignoranţi care cred în vraci şi magicieni, contestatari panicarzi ai binefacerilor medicinei moderne. Cu o falsă condescendenţă, Ministerul Sănătăţii se oferă să ne informeze, clamând un monopol al cunoaşterii la care nimeni nu mai are dreptul să viseze în epoca internetului. Convivial, pe reţelele de socializare ni se spune că trăim în Evul mediu, sau chiar în grote neanderthaliene, iar diverşi binevoitori ne avertizează că suntem pe un drum la capătul căruia se află epidemiile de ciumă şi holeră. Rândurile care urmează se vor o lămurire generală şi, chiar dacă sunt scrise la persoana întâi, consider că sunt incărcate cu o anumită exemplaritate în absenţa căreia asigur cititorul că aş fi preferat să mă abţin.

Vor fi trei episoade: 1) evenimentul declanşator – pentru că nimeni nu devine antivaxer de fiţe, sau din exotism, a fi antivaxer nu-i totuna cu a fi fan Madonna sau cititor de cărţi cu vampiri; 2) tezele antivaxerilor – ce-am citit, ce-am văzut, ce-am priceput; 3) imaginea de ansamblu – pentru că vaccinurile sunt doar o piesă dintr-un amplu puzzle, de regulă cei care le resping au foarte multe idei şi preocupări înrudite, dintre care mă voi strădui să prezint măcar câteva.

Aşadar, primul episod va fi foarte practic, pornind de la două lucruri personale, care m-au atins, următoarele două teoretice, ajungem neapărat la idei şi la modul în care ne raportăm noi la ele. Aşadar, dragi iubitori ai vaccinurilor, şi noi, ca şi voi, am învăţat când eram mici şi uşor de dresat că vaccinurile au eradicat boli necruţătoare, ni s-a spus în şcoala generală, ni s-a repetat în liceu, am memorat, am repetat cu fidelitate după doamna şi am luat nota zece. Apoi ceva nepotrivit cu mitologia inoculată în şcoală s-a petrecut şi imaginea de ansamblu s-a clătinat sau chiar s-a năruit, iar noi am început să ne punem întrebări. Aşa începe întotdeauna ceea ce se numeşte gândirea critică.
Vă place sau nu, a fi antivaxer este un demers de tip raţional care începe atunci când ceva foarte concret ne împinge să ne reconsiderăm relaţia cu dogmele medicale. Până atunci, suntem ca şi voi, încrezători în fabricanţii de medicamente, în ştiinţa doctorilor, în grija pe care ne-o poartă clasa politică. E frumos şi confortabil să crezi că toată lumea conspiră să-ţi fie ţie bine şi să fii sănătos, ca să parafrazez un scriitor de doi lei. Când afli că cei care ţi-au vândut ţara şi au amanetat viitorul copiilor se dau de ceasul morţii ca să nu facă nimeni nicio boală, e greu să nu simţi că ceva nu-i în regulă. Când aceeaşi industrie care, în goană după profit, a rebotezat nişte medicamente generice pentru a putea să le vândă de zece ori mai scump, acum vrea să ia banii pentru nişte tratamente preventive aflate în miezul unor dispute între medici (nu, vaccinurile nu fac obiectul unui consens, ci al unor dispute acerbe în chiar lumea medicală!), trebuie să fii orb să nu începi să-ţi pui întrebări. Iar împăratul se dezvăluia în toată nuditatea lui atunci când afli că nicio problemă de sănătate nu se poate rezolva doar într-un singur fel, în ciuda ignoranţei agresive a celor care se pretind a fi deţinătorii absoluţi ai leacurilor pe care tot ei vor să ni le bage cu forţa pe gât.În satul ardelenesc în care mi-am cumpărat pământ nu există cimitir, iar morţii sunt îngropaţi dintotdeauna pe dealurile oamenilor. Dacă pui palma streaşină la ochi poţi zări, la mare distanţă de drum, gărduţuri de fier care înconjoară un mormânt sau două la căpătâiul cărora sunt alte cruci de fier. Toamna, de Ziua Morţilor, sărbătoare preluată de la catolici, preotul se caţără cu băbuţe şi moşnegi de 80 de ani tocmai sus, în vârful dealului, la ‘ticu şi ‘mica, la bicu şi bica, morţi în urmă cu câteva decenii, să le citească şi să-i aghezmuiască. Într-o primăvară am dat şi pe pământul meu de o cruce de beton neobişnuit de mare, pe coama dealului, trebuie să fi fost cărată cu boii şi amplasată acolo de mai mulţi bărbaţi, iar eu n-o mai zărisem până atunci. Era în mijlocul unei tufe imense de liliac şi, cum nu apăruseră încă frunzele, am văzut-o pentru prima dată şi de atunci o văd de fiecare dată când vegetaţia o dezgoleşte.

Istoria crucii mi-a spus-o vecinul meu, adică omul care are bucata de pământ dinspre apus, o enciclopedie vie a familiilor şi a pământurilor pe care s-au perindat acestea de prin anii ’30 încoace, peste care vin istoriile de mai înainte. Sub ea zac nu unul, ci trei morţi, printre care şi fratele lui. Treaba s-a petrecut prin anii ’60, când mama a fost chemată cu copilul la dispensar pentru un vaccin banal. Cuminte, femeia s-a dus, dar a zis asistentei să nu-l vaccineze pentru că are un copil bolnav acasă, şi îi este teamă să nu fie şi cestălant bolnav, dar să nu se vadă. Asistenta vaccina la normă, prichindeii satului făceau coadă, n-avea timp de poveşti, aşa că i-a spus mamei lui Dolha: “Nu mă înveţi pe mine tocmai tu, ţărancă proastă, ce am eu de făcut!”, şi a băgat acul de la seringă.

Peste o zi era la spital în Cluj cu mititelul, ardea tot, cu ochii peste cap şi convulsii. Când medicul a întrebat-o dacă mai are prunci acasă, femeia a înţeles că n-o să se mai poată întoarce cu copilul pe tren, c-o să fie nevoie de o maşină să aducă înapoi în sat copârşeul mititel din lemn de brad. Aşa a şi fost. Apoi a cerut voie de la vecina ei, muierea lui Pomnuţ, să-şi îngroape copilul la ea, pentru că deja era un locuşor acolo. De făcut plângere n-a făcut nicăieri, nu erau vremurile în care o ţărancă de la ceape să conteste autoritatea ştiinţifică a unei ditamai asistenta medială. Cuvântul malpraxis încă nu intrase în vreun dicţionar. Iar asistenta a vaccinat voios până la pensie, fără ca vreodată să manifeste vreun regret sau să-şi ceară iertare de la neamul lui Dolha ăl mic. Ea şi-a făcut treaba cum scrie la carte, restul nu mai era problema ei.

O altă poveste care e foarte apropiată de mine, pentru că e în familia mea, este cea a lui David, băiatul lui M. şi al lui G. Mai târziu aveam să aflu că e un caz tras la indigo: copil cu dezvoltare normală care regresează brusc, violent, după un vaccin, dar la început a fost o noutate şocantă. Diagnostic de autism câţiva ani mai târziu (diagnosticul se pune foarte greu), dar pentru părinţi schimbarea văzută la sugar a fost totală şi năucitoare. Au trecut de atunci nouă ani. Dintr-un punct de vedere exterior, David este un copil recuperat, integrat în învăţământul public. A făcut terapie săptămânal timp de câţiva ani, răstimp în care părinţii au cheltuit o moştenire pentru el. Însă David nu este şi nu va fi, în orizontul imediat, un copil normal. Tulburările somnului nu l-au părăsit, adoarme foarte târziu şi doarme foarte prost. Are o sensibilitate epidermică neobişnuită, pentru el materialele textile cele mai banale sunt o sursă de stres imposibil de explicat în cazul unui copil obişnuit. Iar recent tatăl lui mi-a spus că face acum prostiile pe care ar fi trebuit să le facă la patru ani, pentru că perioada de autism poate fi considerată o absenţă educaţională care se recuperează abia acum. Chiar şi într-un caz fericit, ca acesta, autismul lasă o traumă despre care n-avem idee când va dispărea.

Atunci am început să ma interesez de vaccinuri. În ciuda a ceea ce s-ar crede, nu am căutat informaţiile pe net, ci în cărţi scrise de medici. Printre domeniile mele predilecte de studii se numără istoria mentalităţilor, care are un capitol generos numit istoria ştiinţei. Am dat, fără să le caut anume, de vechi teorii ştiinţifice legate de sursele stării de sănătate, de idei care astăzi au fost îngropate pentru că au un defect major: nu produc bani. E adevărat că în China medievală medicul era plătit cu regularitate atât timp cât familia era în întregime sănătoasă, plata încetând brusc atunci când oricare dintre membri suferea în vreun fel oarecare. Da, dar asta era într-o altă lume, în lumea noastră medicii fac bani doar dacă noi suntem bolnavi. Aşa că am luat în lecturile mele şi urma banilor, ipoteza că cineva ar avea interes ca anumite practici să fie păstrate cu sfinţenie neputând fi înlăturată într-un secol în care totul tinde să fie de vânzare. Nu sunt un conspiraţionist, nu cred că suntem invadaţi de reptilieni care vor să ne distrugă, dar nici n-am să cred cu naivitate tot ceea ce afirmă cei pentru care bolile noastre, reale sau închipuite, sunt excelente oportunităţi financiare. Dar despre toate acestea în episodul următor.

Sursă: Radu Iliescu: Cum am devenit antivaxer (1)

O imagine impresionantă: un bebeluș de-abia născut a fost fotografiat cu steriletul mamei în mână!

Un băiețel a fost fotografiat ținând în mână steriletul mamei lui, la doar câteva clipe după ce s-a născut.

În condițiile în care steriletul, sau dispozitivul intrauterin după cum mai este cunposcut, este considerat a fi una dintre cele mai folosite metode contraceptive la nivel mondial, cu o eficiență de până la 99%, se pare că micuțul Dexter a venit pe lume să ne reamintească tuturor că nu putem decide întotdeauna dacă vrem sau nu să aducem pe lume o nouă viață, scrie www.independent.co.uk

Lucy Hellein, mama lui Dexter, a apelat la sterilet în vara lui 2016, iar în decembrie, atunci când a aflat că este însărcinată, a crezut că nu este altceva decât o glumă de-a medicului.

Zilele trecute ea l-a născut pe Dexter, un băiețel perfect sănătos, care la câteva minute de la venirea sa pe lume a devenit celebru, fiind fotografiat cu steriletul mamei sale în mână.

Deși Dexter nu a fost întocmai plănuit, mama sa a declarat că nu regretă absolut deloc nașterea lui. „Familia mea se simtă binecuvântată”, a spus femeia din Alabama.

Sursă: O imagine impresionantă: un bebeluș de-abia născut a fost fotografiat cu steriletul mamei în mână! | ActiveNews

Decizie ISTORICĂ a catolicilor: Alianţă cu Biserica Ortodoxă pentru modificarea Constituţiei 

Decizie istorică a Bisericii Catolice din România. Episcopii au decis să facă alianţă cu Biserica Ortodoxă Română pentru a susţine demersul de declanșare a referendumului pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României, conform e-communio.ro. Se doreşte modificarea acestui articol pentru a se scrie ‘negru pe alb ‘ că familia este alcătuită exclusiv dintr-un bărbat şi o femeie.

„Noi, episcopii catolici din România reuniţi în perioada 3-5 mai 2017 la Cluj-Napoca, în sesiunea plenară de primăvară a Conferinţei Episcopale Române, am luat act de amânarea discuțiilor cu privire la cererea de modificare şi reformulare a articolului 48, alin. 1 din Constituția României, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Reafirmăm, împreună cu cele 3 milioane de cetățeni, care au semnat un demers în această privință, că înlocuirea termenului „soţi” din actuala Constituţie cu sintagma „un bărbat şi o femeie” reflectă cu mai mare claritate modul de înţelegere a ceea ce este căsătoria creştină şi familia în România. Doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, şi numai în acest caz vorbim de căsătorie, poate garanta supravieţuirea unei societăţi şi a culturii sale; aceasta nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu alt fel de uniuni pe care echivocul din termenul „soţi” îl poate ascunde.

Constituţia are menirea de a sta la baza unei legislaţii adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia şi să fie respectată natura lucrurilor în tradiţia creştină; termenii „căsătorie” şi „familie” neputând fi utilizaţi decât pentru a defini realitatea uniunii stabile şi deschise la viaţă dintre un bărbat şi o femeie. Cea mai bună modalitate în care Statul poate tutela drepturile universale ale persoanei umane, demnitatea şi integritatea sa, este de a apăra drepturile familiei.

Familia, al cărei nucleu de bază este legătura dintre un bărbat şi o femeie, nu este o structură impusă persoanei, ci este locul natural în care fiinţa umană vine la existenţă şi în care poate să crească în modul cel mai propice. Familia este locul natural al relaţiei părinţi-copii. Persoana umană primeşte în familie acea protecţie naturală împotriva dificultăţilor de natură fizică, morală, spirituală. Iată de ce familia este marea resursă a societăţii. Ca instituţie socială naturală, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie stă la temelia civilizaţiei în societate. Fără căsătorie nu ar exista stabilitate pentru copii şi, în consecinţă, nu ar exista o comunitate autentic umană. Avantajele căsătoriei naturale sunt incomensurabile în plan economic şi social, moral, cultural şi spiritual, educativ. De fapt, căsătoria creştină are rolul unui sistem de imunitate naţional.

Cu grijă pentru viitor, pentru integritatea şi sănătatea morală a cetăţenilor României pe care o slujim în calitate de membri ai Bisericii şi ai societăţii, reafirmăm necesitatea revizuirii articolului 48, alin. 1, în sensul mai sus precizat. Trimitem această scrisoare deschisă în dorinţa de a apăra şi promova adevărul despre căsătorie şi familie”, spun episcopii într-o scrisoare deschisă.

Sursă: Decizie ISTORICĂ a catolicilor: Alianţă cu Biserica Ortodoxă pentru modificarea Constituţiei – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri

Un text despre vaccinarea obligatorie și„România decăzută din drepturi:Epidemia de ură”: De ce ministrul Sănătății nu amenință cu decăderea din drepturi orice părinte care cumpără din supermarketuri produse otrăvite?

Acest material nu este despre vaccinuri, ci despre dreptul la demnitate, dreptul de a fi informat, de a fi tratat corect într-un stat civilizat din secolul XXI. Este despre politicienii bogați care își disprețuiesc propriul popor. Despre halatele albe care incită la ură, într-o țară în care trăiesc politicieni și votanți. Altădată eram un popor cu oameni, scrie Florentina Toniță în articolul „România decăzută din drepturi: Epidemia de ură!”, pe stiribotosani.ro.

„Săptămâna care tocmai se încheie a coborât atât de jos în ceea ce se numește controversă sau, în limbaj dichisit, dezbatere publică, încât cu greu ne-am putea închipui o mai mârșavă, abjectă, ignobilă lovitură dată „gloatei” zgomotoase, cea care dă de furcă tot mai mult politicienilor și nu numai lor. O gloată care are o singură vină: aceea de a vrea să își apere pruncii. Dacă o face cu dreptate sau sub lațul unei „crunte manipulări”, dacă ea, gloata, acuză cu sau fără argument, dacă războiul a atins culmi greu de imaginat în urmă cu un sfert de secol este pentru că undeva, în interiorul sistemului, ceva nu funcționează. Mai mult, ceva sau cineva acolo, în interiorul sistemului, se joacă monstruos cu viețile copiilor noștri.
De ce ministrul Sănătății nu amenință cu decăderea din drepturi orice părinte care cumpără din supermarketuri produse otrăvite? De ce nu vedem aceleași indignate cuvinte când copiii cu boli grave sunt lăsați fără tratament? Sau când mor oameni din cauza infecțiilor intraspitalicești? Când tăiați banii copiilor cu autism pentru că – într-un an – au învățat să folosească furculița și să facă un pas în plus pe un tărâm atât de alunecos al vieții lor? De ce, domnilor, numărați doar cele 30 de cazuri (pe care nu le explicați până la capăt), dar treceți cu vederea statisticele crunte ale mortalităților infantile, ale culpelor medicale din maternități, ale copiilor din satele fără medic de familie?”, scrie autoarea.
Articolul poate fi citit AICI.

Sursă: Un text despre vaccinarea obligatorie și„România decăzută din drepturi:Epidemia de ură”: De ce ministrul Sănătății nu amenință cu decăderea din drepturi orice părinte care cumpără din supermarketuri produse otrăvite? | ActiveNews

Protest împotriva vaccinării obligatorii, duminică, în Piața Victoriei din București și la Piatra Neamț, in fața Teatrului Tineretului: Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului!

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, adoptat miercuri de Guvern, este primit cu proteste. Pe Facebook a fost creat deja evenimentul  „Manifest impotriva Vaccinării Obligatorii”. Astfel, este anunțat un protest pentru duminică, 13 august, la ora 16:00, în București, în Piața Victoriei.

„Protest liniștit împotriva obligativității de a vaccina. Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului! Doar noi putem decide pentru ei!”, se spune în apelul lansat pe Facebook, iar sute de persoane și-au anunțat deja intenția de a participa.
Un miting anti-vaccinare obligatorie este anunțat pentru duminică după-amiaza si la Piatra Neamț, intre orele 17.00-19.00,  in fața Teatrului Tineretului, conform vestea.net.
Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinții au obligația de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiați de Comisia județeană de vaccinare, altfel amenzile ajungând și la 10.000 de lei.
Draftul proiectului de lege menționează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulților într-o unitate de învățământ sau într-o altă colectivitate, așa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.
La intrarea în colectivitate, copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Sursă: Protest împotriva vaccinării obligatorii, duminică, în Piața Victoriei din București și la Piatra Neamț, in fața Teatrului Tineretului: Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului! | ActiveNews

Studiu: Copiii nenăscuţi pot recunoaşte chipuri umane

Un studiu publicat în iunie 2017 în revista Current Biology şi finanţat de Economic & Social Research Council, o prestigioasă agenţie publică de cercetare din Marea Britanie, a descoperit că bebeluşii nenăscuţi dezvoltă procese cognitive încă din burta mamei, putând recunoaşte şi chiar reacţionând la prezenţa unui chip uman în apropierea lor.

Pornind de la constatarea că bebeluşii nou-născuţi reacţionează cel mai bine la stimuli vizuali similari unui chip omenesc, cercetătorii britanici au constatat că ei dobândesc această abilitate încă din luna a şaptea de sarcină. Astfel, autorii studiului au proiectat o lumină moderată, dar suficient de puternică, peste pântecele mămicilor şi au pus în dreptul ei diverse forme. Descoperirea lor a fost că bebeluşii nenăscuţi reacţionau la trei puncte organizate sub forma a doi ochi şi o gură, dar nu şi la trei puncte sau lunii aranjate în formă de piramidă.

„Am arătata că fătul poate distinge între diverse forme şi are o predilecţie pentru cele care sunt asemănătoare chipului uman. Se cunoştea această preferinţă de mai multe decenii, dar e pentru prima dată când se explorează acuitatea vizuală a fătului”, explică Vincent Reid, profesor la Universitatea din Lancaster, Marea Britanie, şi coautor al studiului.

Există şi alte studii recente care demonstrează umanitatea deplină a copilului nenăscut:

  • Studiu Oxford – inima bate din a 16-a zi de la concepţie
  • Organele interne sunt integral formate la finele celei de a 10-a săptămâni de la concepţie
  • Chipul este format în a 11-a săptămână de sarcină, iar înainte de a 14-a săptămână începe formarea organelor sexuale
  • Universitatea din Florida, Universitatea din Washington – copiii au abilitatea de a învăţaîncă din pântecele mamei, deoarece la naştere recunosc cântecele de leagăn fredonate de acestea în timpul sarcinii şi cunosc modul de pronunţare a sunetelor din limba maternă

 


DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

Sursă: Studiu: Copiii nenăscuţi pot recunoaşte chipuri umane | Știri pentru viață