Cum a murit Regele Ferdinand ?

 

Deși nu era un rege așa bătrân, se născuse în 1865, Ferdinand trecuse prin multe până în 1927. Fusese pe front alături de armată, susțiuse Unirea din 1918, luptase pentru recunoașterea ei și consolidase România Mare. Dacă moartea regelui Carol I a survenit subit, nu acelaşi lucru s-a petrecut cu regele Ferdinand.

El a fost victima unei boli nemiloase şi de relativă lungă durată. Încă din 1925, sănătatea monarhului a ridicat probleme. O operaţie de hernie, o gravă criză de flebită, la care s-au adăugat câteva embolii, au fost urmate de trauma psihică cauzată de plecarea principelui Carol – viitorul rege Carol al II-lea – şi eliminarea sa de la succesiune. Pentru rege a fost o grea lovitură pe care el a trebuit s-o suporte pentru binele ţării, dar care a contribuit neîndoielnic la şubrezirea sa fizică. În primăvara lui 1926, cu prilejul unei excursii pe Dunăre, regele Ferdinand a apărut ca grav suferind. Diagnosticul a slabilit existenţa unei boli de stomac, pentru care i s-a recomandat o cură la Vichy, dar în urma acesteia monarhul s-a simtit şi mai rău. Cei din preajmă nu au dat însemnătatea cuvenită stării sale, deşi durerile sale erau îngrozitoare. Un ofiţer mărturisea: „Cei de la Palat tot spun că Majestatea Sa nu are nimic, dar noi vedem cum se topeşte de la o săptămână la alta. Hainele i-au ajuns prea largi, este galben la faţă ca un cadavru şi ştim că are mari dureri”. Inerţiile au fost învinse. Boala regelui a devenit o realitate, care a trebuit să fie acceptată de cei din jur, mai ales că devenea din ce în ce mai evident un tragic deznodământ. „Era un alt om – constata un contemporan – un schelet, cu ochii stinşi, purta vădit pe faţă pecetea morţii. Din acea clipă pentru mine nu a mai fost nici o îndoială că avea cancer şi că era pierdut“. A fost operat, dar foarte tardiv. Radiumul putea doar să-i mai prelungească, pentru un timp, existenţa.

regele ferdinand intregitorul

Dintre toţi, monarhul era cel mai conştient de starea sa şi dovedea o remarcabilă forţă în a înfrunta destinul său, îndurându-şi nemiloasa boală fără să murmure, cu o seninătate pe care i-o conferea credinţa sa. Era mai izolat ca niciodată în suferinţă. Şi mai înainte, regele fusese un singuratic în mijlocul familiei, trăind „în biroul lui, cu cărţile, cu gândurile, cu florile şi câinii săi“, după cum ne arată tot I. G. Duca. Cancerul se generaliza şi la aceasta s-a mai adăugat şi o congestie pulmonară. Nu mai putea mânca aproape nimic, slăbea şi starea sa de oboseală era copleşitoare. Conştiincios, cum fusese crescut, semna încă documentele de stat şi chiar a adresat lui Alexandru Averescu, primul ministru, o scrisoare – la îndemnul reginei Maria, al lui I. I. C. Brătianu şi al lui Barbu Ştirbey – prin care-i confirma poziţia sa în problema delicată a succesiunii privind înlăturarea principelui Carol. De asemenea, dând curs aceloraşi presiuni, a cerut demisia lui Averescu, care după multă şovăială a trebuit să cedeze, dând locul său lui Barbu Ştirbey. Acesta urma să guverneze doar efemer, conducerea guvernului fiind luată din nou, în acele momente grave, de Ionel Brătianu.

Pe front in 1917

Pe front in 1917

Regele, aproape muribund, a primit pentru a depune jurământul pe membrii ultimului său guvern. „Regele – nota Duca – ne aştepta pe terasa de sus, la Scroviştea; era într-un fotoliu, îmbrăcat în civil, în faţa lui o mescioară cu Crucea şi cu Evanghelia. Lângă el, un preot de sat, cam surprins că-i revine îndatorirea să participe, în virtutea sacerdotului său, la o atât de însemnată ceremonie. Slăbiciunea regelui era impresionantă, dar ceea ce m-a izbit cu deosebire a fost expresia figurii lui. Avea deja masca morţii, în privirea lui stinsă se citea un amestec de bunătate, de resemnane şi de infinită melancolie. De fapt, pe pragul eternităţii se desprindeau din ochii lui cele trei trăsături caracteristice ale caracterului său, cu o intensitate pe care nu o aveau atunci când puterile fizice îi îngăduiau să fie mai stăpân pe sentimentele intime”.

primul razboi mondial

Călătoria cu trenul de la Scroviștea la Sinaia a fost una chinuitoare. “Suveranul a sosit împreună cu Majestatea Sa Regina și principesa Ileana. Niciun ceremonial. A coborât încet din automobil și a răspuns cu același surâs blând la salutul nostru respectuos. Răul făcuse progrese înspăimântătoare. Cineva din personalul Curții a vrut să îl sprijinească în drumul scurt către tren, dar regele făcu o sforțare și urcă singur puntea improvizată care ducea la vagonul său, ajutându-se numai de brațele ei”. La Sinaia s-a stabilit la castelul Pelișor unde ziua din cauza căldurii și pentru a nu indispune pe cei din jurul său cu mirosul său de om foarte bolnav, stătea într-un cort amenajat la tulpina unui brad. A cerut să i se amenajeze o stâncărie împodobită cu flori alpine, pe care le putea privi în clipele în care boala nemiloasă îi lăsa câte un mic răgaz. Aici și-a petrecut ultimele clipe din viață, având o carte de rugăciuni în mână, pe care o știa pe dinafară.

imagine ferdinand

În seara zilei de 19 iulie s-a anunțat că prin validarea mandatelor deputaților și senatorilor, Parlamentul era legal constituit. Câteva ore mai târziu s-a anunțat moartea regelui Ferdinand. Tratamentul cu gramul de radiu, adus din Belgia, într-un container ce cântărea 275 de kg n-a ajutat la nimic. Comunicatul oficial, dat publicității în dimineața zilei de 20 iulie 1927, afirma că regele murise la ora 2,15. Potrivit unor informații, el ar fi încetat din viață cu 34 de ore mai devreme, dar vestea a fost tăinuită pentru a se putea constitui Corpurile legiuitoare, deoarece în caz contrar, urma să se întrunească Parlamentul dizolvat, în care averescanii dețineau majoritatea mandatelor, iar Ionel Brătianu a dorit să evite o asemenea situație.

incoronare alba iulia

Orice controverse politice legate de moartea sa pălesc când ne gândim la cei 13 ani ca rege al României. Și-a început domnia într-o neutralitate care îl îndepărta de rădăcinile germane. A intrat în război, a văzut succese inițiale și eliberarea unei părți a Transilvaniei. A constat cu groază că 2/3 din teritoriul național este ocupat apoi de inamici. Din Iași, unde se refugiase guvernul, a ținut mereu să reamintească tutror că victoria era necesară ca aerul. A participat activ la reorganizarea armatei și a impulsionat victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. A refuzat să semneze pacea de la Buftea-București din 1918 pentru a nu compromite Statul Național. A mobilizat armata exact în momentul oportun, sfârșitul războiului găsind România în tabăra câștigătoare. Pe 15 octombrie 1922, după ce depusese eforturi intense de recunoaștere a Unirii, s-a încoronat la Alba Iulia drept rege al României Mari. A clădit statul contemporan prin legea electorală, una dintre cele mai avansate ale vremii. A promis ostașilor reformă agrară și s-a ținut de cuvânt. În timpul său s-au făurit sisteme de alianțe menite să garanteze independența și intergritatea teritorială. A fost singurul monarh care a avut fericirea să domnească liniștit peste o țară mare, visată de predecesorii săi și să se poată intitula ”rege al tuturor românilor”.

Sursă: Cum a murit Regele Ferdinand | Istorie pe scurt

Opt mituri anti-unire, DEMONTATE. Adevărul despre ce beneficii ar avea România din unirea cu Basarabia – Partea II

Miturile anti-unire sunt teorii promovate, amator sau profesionist, de cei care își manifestă scepticismul față de procesul de reîntregire a țării.

Mimând pragmatismul, ei spun despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” și invocă, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic. Fără să contrazică adevărul istoric, că Basarabia e parte din terioriul românesc, retorica scepticilor induce nesiguranță și teamă, sugerând pericole majore: instabilitatea economică, apariția unei minorități incontrolabile sau a unei corupții imposibil de eradicat. Cât adevăr și câtă dezinformare/manipulare se ascunde în toate aceste teorii?
MITUL 5 – „România n-are nevoie de o regiune săracă”

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu o economie mai mult decât problematică, care ar duce PIB-ul în jos, anulând și puținul recuperat în ultimii ani față de media UE”
Dimpotrivă, susține dr.ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. „Revenirea Basarabiei la patria mamă este și o poartă deschisă pentru România spre Est, spre piețele din Est. Acum, România se chinuie să se uite înspre Est. Ori, acesta este un lucru important, să ne uităm către piețele din Est, pentru că ele sunt viitorul. Basarabia ar putea fi platforma noastră către spațiul de răsărit, care este o piață imensă și un oportunitate de dezvoltare”, declară dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

Un studiu realizat recent de „Fundația Universitară a Mării Negre” arată că „singura cale prin care România sau Republica Moldova pot avea creștere economică de peste 5% este viitoarea Unire”. Ȋn caz contrar, nu se prefigurează vreo schimbare în dinamica actuală, pentru niciuna din cele două țări..

Raportul dat publicității la 17 iulie a.c. de agenția americană de analiză strategică Stratfor susține același lucru: „criza politică din Moldova – și în special dificultățile financiare crescute ale țării – ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate pentru România. (…) Chiar dacă, la nivel declarativ, liderii politici români nu susțin reunificarea, Bucureștiul rămâne un susținător cheie al legăturilor mai strânse cu Chișinăul, în contextul Uniunii Europene. (…) Înainte de întâlnirea ce avut loc la 8 iulie a.c. între Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, o delegație de la Banca Națională a România a efectuat o vizită mai puțin mediatizată, dar potențial semnificativă pentru Moldova. Scopul oficial al vizitei a fost lansarea unui proiect de înfrățire sprijinit de UE, ce vizează consolidarea capacității băncii centrale din Republica Moldova în domeniile de reglementare și supraveghere. Proiectul a primit 1,2 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a oferi asistență tehnică în Moldova și va fi implementat de către Banca Națională a Moldovei și un consorțiu ce cuprinde Banca Națională a României și Banca Centrală din Olanda. Acest proiect vine într-un moment cheie pentru economia Moldovei, aflată sub impactul dispariției, la începutul acestui an, a peste 1 miliard dolari – echivalentul a peste 12,5 % din PIB-ul țării – de la trei din cele mai mari bănci din Moldova, dar și a scandalului de corupție ce a urmat.
Știind că băncile străine nu vor intra, cel mai probabil, în Republica Moldova într-un moment în care 80% din băncile din țară se află în programe de supraveghere, România e într-o poziție bună pentru a asista această țară, având în vedere apropierea de Moldova, dar și existența unui interes strategic de a scoate Chișinăul de pe orbită Moscovei. În plus, pentru ca sectorul bancar român să împartă expertiza sa cu sectorul din Moldova, Bucureștiul ar putea facilita investițiile românești în Moldova.”

Conform raportului Stratfor, „Bucureștiul e conștient că se confruntă cu obstacole în consolidarea influenței sale la Chișinău. Timp de mulți ani, Rusia a fost cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, dar restricțiile comerciale din motive politice au scăzut exporturile moldovenești în Rusia, iar exporturile către Uniunea Europeană și în special către România au crescut. În 2014, Moldova a exportat 18 % din produsele sale în România, față de 11% în Rusia, iar exporturile de fructe din Moldova în Uniunea Europeană – majoritatea spre România – au crescut cu mai mult de 60% în primele șase luni ale anului 2015. Cu toate acestea, Moscova păstreze o prezență puternică în sectorul financiar din Moldova. Aproximativ 70 % din sectorul bancar al Moldovei este controlat de capitalul rusesc, iar președintele celei mai mari bănci din Moldova, Moldindconbank, trăiește în Rusia și are legături politice acolo. Dar marile bănci, precum Moldindconbank, au ajuns sub un control mai mare și au contribuit la creșterea problemelor politice în Republica Moldova, ca urmare a crizei economice. Prin urmare, creșterea slăbiciunilor financiare ale Republicii Moldova și capacitatea României, dar și dorința ei de a ajuta la atenuarea unora dintre problemele economice ar putea face ca acest subiect să devină unul de mare interes pentru ambele părți, în viitor.”

MITUL 6 – „Vor fi probleme cu diferențele existente între economiile din Basarabia și din România”

„Desigur, vor exista probleme tehnice”, mărturisește dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. „Avem două monede, va trebuie făcută o tranziție la o singură monedă națională. Dar în 1918 (n.r. – anul Marii Uniri) existau în circulție 4-5 monede, nu este un proces anevoios.”
Ȋn ceea ce privește armonizarea sistemelor de protecție socială din cele două state, ea poate fi ceva mai dificilă, pentru că nu se poate realiza imediat. „Sistemele sunt asemănătoare, dar nu sunt identice, în România și în Republica Moldova. Dar, din experiența noastră românească, recalcularea pensiilor din Moldova, de pildă, se poate face într-un an, doi.”
Pensia medie în Republica Moldova este de 82 USD, în vreme ce în România ea se ridică la 211 USD. Pe o durată de 12 luni, de pildă, aducerea pensiilor la aceleași standarde ar presupune niște costuri suplimentare de circa 1 miliard USD.

MITUL 7 – „Unirea presupune costuri financiare pe care nu le putem suporta”

Statul german a cheltuit pentru reunificare 1.600 miliarde USD (paritate 2000), companiile germane au avut o creștere a cifrei de afaceri de 4.900 miliarde de USD (aceeași paritate). Creșterea de PIB asociată creșterii importanței și vizibilității noii republici federale este estimată de către analiștii CIA la cel puțin 150 miliarde USD anual (paritate 2000), din 1990 până în 2010.

În Republica Coreea există un minister al reunificării, care dezvoltă o metodologie foarte riguroasă de calcul al costului asociat reunificării țării. Estimarea cea mai exactă prevede un cost al reunificării de 2.000 miliarde USD în următorii 30 ani, dar se estimează și un plus de PIB de 500 miliarde USD, anual, ca medie pe următorii 20 ani, ceea ce ar conduce la poziționarea Coreei în primele 10 economii ale lumii.

„Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului, pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990). Dacă unirea s-ar produce mâine, urmând metodologia coreeană sau faptele petrecute în Germania, am avea un cost de aproximativ jumătate de PIB actual (adică 90 miliarde USD) pentru următorii 20 ani, cost care ar reduce decalajul de PIB/locuitor de la 4 la 1 până la 1 la 1,5 (înapoi în 1990)”, relevă un studiu realizat de Fundația Universitară a Mării Negre.

„Din acestă sumă, 20% (18 miliarde USD) ar fi investiții private, deci statul român ar trebui să cheltuie cam 70 miliarde USD, adică 3,5 miliarde USD în medie pe an. Ceea ce reprezintă o treime din cheltuielile actuale cu investițiile. Drept comparație, cheltuielile cu investițiile s-au redus în 2013 față de 2012 cu 16%. Este insuportabil? Costul reunificării pare mare, dar, privit în contextul economiei unei națiuni, el este suportabil”, se precizează în concluziile studiului.
Mai mult, economiștii au stabilit că „efectul nevăzut al reunificării ar consta în  creșterea cu 10% anual al PIB-ului, ca efect al creșterii cifrei de afaceri a companiilor românești (adică, în 8 ani, ne-am dubla PIB-ul actual), dar și în creșterea însemnătății geopolitice a țării, care ar aduce un plus, în medie, de încă 5 până la 10% din PIB anual. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprima în doar 15 (un plus de eficiență de 40%).”
Luând în calcul aceste date, reunificarea este practic un proces care s-ar finanța singur.

MITUL 8 – „Unirea Basarabiei cu România se poate face în interiorul Uniunii Europene”

Există, și printre unioniști, voci care împărtășesc această teorie, dar și sceptici care o contrazic. „Cred că viitorul este al unui singur stat în UE, și nu a două state europene, România și Republica Moldova. Dacă vrem să respirăm acolo, și nu să stăm deasupra apei, precum Grecia și Cipru, trebuie să fim acolo împreună, nu separat”, atrage atenția dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar științific la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale.

„Ȋn spațiul Uniunii Europene este o concurență mare, fiecare stat își apără propriul interes. Dacă am fi două state, niciodată nu ne-am putea armoniza interesele. Așa cum se întâmplă acum între Grecia și Cipru sau între Cehia și Slovenia. Dacă am fi un singur stat, am avea o mai mare putere de negociere acolo, pentru toți românii. Ceea ce ar fi un lucru important pentru noi, ca națiune”, subliniază dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, consideră că „Unirea nu se face peste noapte, ci se face în pași. «Unirea se poate face în interiorul Uniunii Europene», se spune la București. Nu neglijați acest lucru. Acest demers se poate realiza mult mai bine, dacă facem parte din aceeași familie. (…) Ce nu înțeleg politicienii de la București și mai ales cei de la Chișinău este faptul că opunerea externă nu este atât de mare, îndrăznesc să vă spun, inclusiv din partea Federației Ruse, credeți-mă! Sigur, e greu, trebuie însă să ai oameni de stat pentru asta care să convingă, să știe să joace, să explice și să dea garanțiile necesare. Vorbesc de opunere politică de cancelarie, nu vorbesc de opunerea în ce vă privește pe voi (n.r. – tinerii basarabeni care susțin reîntregirea țării), unde va fi opunere cap-coadă. Politicienii se tem de Unire, se tem de ea prea devreme, se tem prea devreme și de ruși, de occidentali, dar cu oameni consecvenți și încăpățânați, în stradă și în cancelarii, se poate”, susține fostul ministru de Externe al României.

Iar dacă se poate, istoria ne obligă să vrem!

Sursă: Opt mituri anti-unire, demontate. Cât va costa, de fapt, unirea Basarabiei cu România | ActiveNews

Opt mituri anti-unire, DEMONTATE. Adevărul despre ce beneficii ar avea România din unirea cu Basarabia – Partea I

Miturile anti-unire sunt teorii promovate, amator sau profesionist, de cei care își manifestă scepticismul faţă de procesul de reîntregire a ţării. Mimând pragmatismul, ei spun despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” și invocă, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic.

Fără să contrazică adevărul istoric, că Basarabia e parte din terioriul românesc, retorica scepticilor induce nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore: instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Cât adevăr și câtă dezinformare/manipulare se ascunde în toate aceste teorii?
MITUL 1 – „România nu are nevoie de rușii din Basarabia”

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu aproape 40% populație rusofonă, care ar face din problema minorităților o piatră de moară, după ce problema maghiară a fost oarecum depășită”. Cât adevăr ascunde această teorie?
Conform datelor oficiale prezentate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, la referendumul din 2014 populaţia acestei ţări era de 3.555.159 locuitori. Nu au fost încă date publicităţii datele referitoare la naţionalităţile de bază însă, conform rezultatelor precedentului referendum (2004), doar 8,4% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat ca fiind de naţionalitate ucraineană, 5,9% – ruși, 4,4% –  găgăuzi, 1,9% – bulgari și 1% – alte naţionalităţi.  78,5% din cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni, iar 2,2% – români (n.r. – conform unor date preliminare, această cifră a crescut, în 2014, la 23,2%), ceea ce ne arată că procentul etnic românesc este de 80,7%.
Prin comparaţie, la recensământul efectuat în România în 2011, 88,9% dintre cetăţeni s-au declarat români,  6,5% – etnici maghiari, 3,3% – romi, 50.900 de persoane – ucraineni, 36.000 – germani, 27.700 – turci, 23.500 – ruşi (lipoveni) şi 20.300 – tătari.
Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământul din 2011 în România a fost de 1.227.600 persoane. Ȋn Republica Moldova trăiesc 201.218 cetăţeni de etnie rusă și 282.406 de ucraineni. Ȋnsumaţi, sunt de trei ori mai puţini decât numărul etnicilor maghiari de la noi.

MITUL 2: „Nu toţi cei care se declară moldoveni sunt și români”

Este o teorie promovată de rusofili și de cei care nesocotesc istoria. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”, a declarat recent Vladimir Jirinovski, într-un interviu acordat unei televiziuni ruse.
Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, este cunoscut ca fiind un naționalist excentric. Declarația sa recentă contrazice „teoria moldovenismului”, promovată de filorușii și rusofonii care au tot încercat, vreme îndelungată, îndoctrinarea populației din Basarabia și alterarea coeziunii culturale, lingvistice și spirituale dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, scrie timpul.md.
Mitul promovat de rusofili este demontat chiar unul dintre idolii lor, de însuși Jirinovski.
MITUL 3: „România nu se poate lega la cap cu Transnistria”

Altfel spus, „România n-are nevoie de o regiune cu un conflict înghețat în interiorul granițelor sale, adică de Transnistria”.
Este adevărat, în Republica Moldova există un conflict îngheţat, vechi de peste două decenii, însă această stare de fapt nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea regăsirii unităţii naţionale româneşti. Regimul separatist de la Tiraspol nu se bucură de niciun fel de recunoaştere internaţională, nici măcar din partea Federaţiei Ruse, stat care îl protejează şi îi asigură existenţa.
Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012, o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România, militează pentru Unirea celor două state româneşti în graniţele lor actuale, recunoscute internaţional. „Internalizarea conflictului transnistrean între frontierele statului român unificat nu reprezintă un fapt fără precedent. În Uniunea Europeană există exemplul Ciprului, ţară care a fost acceptată în Uniune, deşi găzduieşte încă din 1973 un conflict îngheţat, iar trupe ale unei ţări nemembră UE sunt prezente pe teritoriul acesteia, împotriva voinţei sale. Prin urmare, ca şi în cazul Ciprului, Acţiunea 2012 este de acord că România va trebui să continue negocierile în vederea găsirii unei soluţii paşnice pentru rezolvarea conflictului existent”, se precizează pe site-ul actiunea2012.ro.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 consideră că e nevoie ca România, până la rezolvarea problemei Transnistriei, să stabilească „o linie de demarcaţie atent securizată cu dotări de nivel european la limita de vest a zonei controlate de separatişti. Aici se vor afla atât punctele de trecere a frontierei Uniunii Europene, cât şi birourile serviciilor puse la dispoziţia locuitorilor din localităţile supuse autorităţilor din Tiraspol.”

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, susţine că în această perioadă „ne găsim în faţa unei ferestre de oportunitate, în care inclusiv mult invocata problemă a Transnistriei poate fi soluţionată mai uşor decât se crede, aceasta putând fi parte a unui acord mai cuprinzător ce vizează Ucraina”.
La summit-ul NATO din septembrie 2014, liderii aliați au decis să acorde sprijin, consiliere și asistență Moldovei. Conform unui comunicat de presă emis recent de Ministerul Apărării de la Chișinău, „circa 800 de militari din Republica Moldova, SUA, Polonia, Georgia şi România participă, în perioada 12-25 iulie a.c., la exerciţiul multinaţional «Efort comun 2015». În manevrele militare sunt implicaţi aproximativ 800 de militari din Moldova, SUA, Polonia, Georgia și România”. Evenimentul are loc la centrul de instruire militară al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi.

MITUL 4 – „România n-are nevoie de corupţia din Basarabia”

Ca și când noi am fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte și al guvernării fără de corupţie, unii dintre români invocă ca argument anti-unionist problemele existente acum în Republica Moldova. „România n-are nevoie de o regiune cu o corupție endemică și o oligarhie mult mai apropiate de modelul din Asia centrală decât de Europa”, susţine teoria.
De fapt, după unificarea celor două state, regulile, legile și justiția din România se vor extinde și peste Prut. Cu alte cuvinte, sistemul nostru imunitar anticorupţie, dezvoltat îndeosebi în ultima vreme, poate învinge microbul existent în Republica Moldova.

Pe de altă parte, problemele ce există astăzi dincolo dincolo de Prut sunt considerate de unii drept o oportunitate. „Instabilitatea din Moldova ar putea fi o ocazie pentru România”, este titlul unui raport dat publicităţii, la 17 iulie a.c., de agenția americană de analiză strategică Stratfor. „De-a lungul anilor, atât Rusia, cât și Uniunea Europeană au încercat să-și extindă sferele de influență în Moldova, prin sprijinirea partidelor politice sau a mișcărilor sociale. Asemenea Ucrainei, Moldova a optat în ultimii ani pentru relații mai strânse cu UE, semnând în 2014 un acord de asociere și de liber schimb cu statele din blocul comunitar”, relatează agenția Startfor.
„Aspiraţiile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană au suferit o lovitură majoră recent, când premierul pro-european Chiril Gaburici a demisionat. Moldova era deja într-o criză economică majoră. Căderea Guvernului Gaburici a condus la oprirea programelor economice ale Băncii Mondiale şi FMI. În plus, UE a anunţat, la 7 iulie a.c., suspendarea finanţării pentru Republica Moldova până la formarea noului guvern. Partidele proeuropene au anunţat intenţia de a forma un nou guvern până la sfârşitul lunii iulie, dar disensiunile profunde persistă”, informează Stratfor, care subliniază că situaţia de acum „este în interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul Ucrainei. Semnificativa prezenţă militară rusă în regiunea separatistă Transnistria şi în zone proruse precum Găgăuzia conferă Rusiei o importantă pârghie de influenţă asupra Chişinăului. Cu toate acestea, criza politică din Republica Moldova – în special dificultăţile financiare din ce în ce mai mari ale ţării – ar putea fi o oportunitate pentru România, de a scoate această ţară din sfera de influenţă a Rusiei”, se subliniază în raportul agenției americane Stratfor.

Sursă: Opt mituri anti-unire, DEMONTATE. Adevărul despre ce beneficii ar avea România din unirea cu Basarabia – Partea I | ActiveNews

Donald Trump și Europa de Est

Pentru presa din România, câteva cuvinte aruncate din vârful scărilor de către ambasadorul Hans Klemm au constituit un subiect mult mai important decât discursul lui Donald Trump din 6 iulie 2017, de la Varșovia, deși acest discurs a fost întrerupt de ovațiile zecilor de mii de polonezi. Altfel nu se explică de ce un discurs istoric pentru Europa și implicit pentru  noi, a fost tratat, cu rare excepții, ca un subiect banal. Mai mult, majoritatea comentatorilor sau prompteriștilor (prompteristelor) nu au înțeles nimic din acest discurs. Aceasta în condiția în care ne aflăm în fața celei mai pertinente declarații de politică externă a lui Trump.

Am ascultat și am citit de mai multe ori acest discurs. Este un discurs care, în forma neconvențională practicată de Trump, are un conținut atât de bogat încât de fiecare dată descoperi lucruri noi.
Pe scurt: ce transmite Trump?
În primul rând, faptul că SUA, sub administrația sa, mizează pe țările din Estul Europei mai mult decât pe cele din Vest. Și justifică această opțiune pe valorile promovate de aceste țări care sunt în concordanță cu valorile promovate de administrația republicană: credință, libertate, familie, conservatorism, apărarea drepturilor cetățenilor, respect. Știu că unii așa-ziși analiști vor spune că acesta a fost un calcul pragmatic de a-și atrage aliați împotriva Germaniei și Franței. Poate că și acesta este un motiv, dar dincolo de aceste considerente opțiunea lui Trump este foarte clară și plină de speranțe pentru țările noastre în momentul în care Europa este în derivă și se încearcă să fim marginalizați prin cele două viteze care vor fi introduse în UE.
În al doilea rând, e un fel de ultimatum dat atât Europei, cât și Rusiei. Europei, dacă dorește să se salveze, să păstreze valorile tradiționale și să nu cedeze în fața neo-marxismului liberal care s-a manifestat, începând cu anii 60 ai secolului trecut. Rusiei, numai dacă renunța la pretenții expansioniste în Europa, poate să vină alături de țările democratice în lupta împotriva terorismului și al fundamentalismului.
În al treilea rând, angajamentul ferm de a apăra independența și integritatea teritorială a țărilor din Estul Europei împotriva oricăror agresiuni, inclusiv împotriva șantajului energetic.
În sfârșit, câteva aprecieri privind modul în care a fost construit acest discurs. Se cunoaște că el a fost pregătit cu mare atenție pentru a avea un impact asupra auditoriului. A început cu o mică nemulțumire pe care o are față de cei din aparatul externelor SUA, mai ales referitor la modul în care tratează țările din Estul Europei (atenție domnule ambasador Klemm), sub o formă voalată ”avem mulți ambasadori, dar pentru voi cel mai bun ambasador este frumoasa primă doamnă Melanie căreia îi mulțumesc” și a continuat cu un omagiu adus polonezilor. Nu întâmplător le-a mulțumit soldaților americani, polonezi și români care erau reprezentați pe podiumul de la Varșovia. Nu întâmplător i-a mulțumit lui Lech Wałęsa, prezent și el în primul rând în piață. Nu întâmplător a vorbit despre faptul că, și atunci când Polonia nu mai avea existența statală, ea a existat în inimile polonezilor și a trăit prin speranța acestora. Cuvintele au fost ”libertate și speranță”. Nu întâmplător a vorbit despre faptul că speranța este clădită pe credința fiecăruia și că această credință creștină a adunat un milion de polonezi în acea piață pentru a-l ovaționa pe Ioan Paul al II-lea. Și nu întâmplător a vorbit despre revolta Varșoviei din 1944.
Întreg discursul lui Trump a avut o linie directoare: credința în puterea lui Dumnezeu. Și concluzia că din credință derivă libertatea. Aceasta m-a făcut să mă gândesc că și deviza Casei Regale Române este Nihil Sine Deo.
P.S.1.: Am urmărit și la PRO TV modul în care a fost reflectat acest discurs. Nu am știut cum să reacționez: să râd sau să mă indignez?! Onorabilul comentator spunea că zecile de mii de polonezi au fost aduși cu autocarele de către activiștii partidului aflat la putere. Cu alte cuvinte, au fost obligați să participe și să aclame. După acest onorabil comentator, în secolul XXI oamenii trebuiau să vină pe jos și să asculte în tăcere discursul.
P.S.2: Întotdeauna am admirat modul în care reacționează poporul polonez. Modul în care au acest sentiment de mândrie națională și sunt capabili să se sacrifice pentru valorile în care cred. Și pentru modul în care își cunosc și își respectă istoria. Să nu uităm că imnul actual al Poloniei este imnul legiunilor poloneze din armata lui Napoleon și că, chiar atunci când nu aveau stat, au continuat să lupte și să se revolte pentru acest ideal. Apropo, legiunile poloneze din armata lui Napoleon nu au fost niciodată înfrânte. Sau au avut o singură pierdere (considerată de ei și nu de ceilalți), în bătălia de la Los Yébenes. Acolo, prinși într-o ambuscadă și într-o inferioritate numerică de 1 la 10, atacați de elita cavaleriei spaniole, au reușit să spargă încercuirea și să îi lase pe spanioli în derută. Însă pentru că au pierdut în bătălie drapelul înmânat de către Josephine, polonezii( și nu spaniolii), au declarat că este o înfrângere.
P.S.3: La începutul lui G20 toți ”analiștii noștri politici” au declarat că Trump este izolat. În final, s-a văzut că Trump a obținut o victorie îndeplinindu-i-se toate dorințele. Nu am auzit niciun comentariu.

Sursă: Donald Trump și Europa de Est | ActiveNews

Charlie, bebelușul condamnat la „moarte demnă” de medicii britanici, a primit drept de rezidență în SUA pentru tratament

Charlie Gard, bebelușul de 11 luni care suferă de o afecțiune neurologică genetică extrem de rară și care este ținut în viață de aparate, a primit drept de rezidență permanentă în SUA , pentru a putea fi transportat la un spital din America. Aici, speră părinții micuțului care se luptă să își țină copilul în viață, contrar deciziei justiției din Regatul Unit, va urma un tratament experimental care să-l salveze.

Cazul lui Charlie Gard, un bebeluș de zece luni aflat pe moarte într-un spital din Marea Britanie, a sensibilizat o lume întreagă, de la oameni simpli până la Papa Francisc și Donald Trump.
Decizia Congresului SUA de a acorda drept de rezidență unui copil de 11 luni poate obliga Spitalul Great Ormond Street din Marea Britanie să îi permită să plece din țară pentru a putea beneficia de terapia experimentală în America, scrie The Independent. Un congresman american a declarat că a fost adoptat un amendament „care acordă statut de rezident permanent lui Charlie Gard și familiei, astfel încât micuțul poate beneficia de tratamentul medical de care are nevoie”.
După o luptă de luni de zile in instanțele din Marea Britanie, părinților lui Charlie li s-a respins solicitarea de a beneficia de acest tratament, fiindu-le impus să-l lase „să moară cu demnitate”, deoarece nu mai are „nicio șansă” să se vindece, medicii britanici impunând deconectarea micuțului de la aparate.
Înainte de acest demers al americanilor, Charlie a fost consultat timp de cinci ore de dr. Michio Hirano, profesor de neurologie în cadrul Universității din New York, care a pus bazele acestui tratament experimental. Medicul s-a deplasat personal în Marea Britanie, având acces deplin la fișa medicală a micului pacient.
În urma afecțiunii degenerative, bebelușul suferă de leziuni cerebrale grave care i-ar fi indus orbirea, însă părinții au încercat să demonstreze că nu este orb, arătând o fotografie în care bebelușul deschide ochii.
Acest ultim demers de a călători peste ocean trebuie să fie validat de un tribunal britanic. După ce, la începutul acestui an, Curtea Supremă a Marii Britanii a pledat în favoarea deciziei de a fi deconectat de la aparate, părinții lui Charlie au apelat la CEDO, însă fără niciun rezultat.

Sursă: Charlie, bebelușul condamnat la „moarte demnă” de medicii britanici, a primit drept de rezidență în SUA pentru tratament | ActiveNews

Cum își traumatizează un cuplu de lesbiene fiul de doi ani: îl forțează să poarte rochiță, deși el refuză ?

Într-un clip video publicat de Buzzfeed și intitulat „I Am A Gender Non-Conforming Parent” („Sunt un părinte care refuză stereotipurile de gen”), Dashiell și Michelle, un cuplu de lesbiene, povestesc despre provocarea de a crește un copil conform înțelegerii lor despre viață.

După „căsătoria” cu Dashiell, Michelle l-a conceput pe micul Atticus, în vârstă de aproximativ doi ani, cu spermă de la un donator, scrie portalul Stiri pentru viata.
Iată ce povestește Michelle:

„Încerc mereu să am o relație queer cu el în ceea ce privește genul și să îl pun să poarte rochițe de balerină. Dar el le urăște. E mereu cu „nu” în brațe.

Se uită la tot felul de cărți și desene animate. Are o carte care îi place, numai cu imagini și cuvinte. Când o deschizi, vezi imaginea unei fete, respectiv a unui băiat, iar el se uită și spune: Fată sau Băiat. Dar eu încerc mereu să-l învăț: Copil. Copil.

Așa începe să învețe despre lucruri. Și urăsc ideea că i se inculcă faptul că persoanele care arată ca niște băieți sunt băieți, iar cele care arată ca fetele sunt fete”.

Sursă: Cum își traumatizează un cuplu de lesbiene fiul de doi ani: îl forțează să poarte rochiță, deși el refuză | ActiveNews

Ce are de învățat România după ultima decizie a Germaniei ?

Cedarea Angelei Merkel pe tema căsătoriilor între homosexuali și adoptarea respectivei legi în Parlament au o semnificație foarte profundă pentru România. Merg mai departe și afirm că sunt mult mai importante pentru România decât însăși legalizarea ce s-a petrecut în America, în 2015.

Și asta din cauza contextului: toate statisticile afirmă că Germania este țara pe care românii o admiră cel mai mult, iar asta s-a văzut în comportamentul idolatru al unor alegători în 2014 față de candidatul de etnie germană.
Alegerea candidatului s-a petrecut și pe fondul imaginii de „oameni corecți și cinstiți” pe care o au nemții aici și contraponderii cu homo coruptus, imaginea pe care ne-am creat-o singuri – cu ajutor masiv din afară -, despre noi înșine.
E clar că președintele României este omul intereselor Germaniei aici, iar asta explică multe din poziționările sale pe teme sociale și politice, inclusiv episodul cu Guvernul tehnocrat, un guvern dedicat „integrării profunde” în Europa dominată de țara cancelarului Merkel.
Din aceste motive, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex din Germania va avea un impact puternic asupra mentalului colectiv românesc, iar presiunile împotriva familiei venite pe filiera UE-președinte-mass-media, se vor intensifica.
Practic, prin această decizie, li se va închide gura celor care dădeau Germania ca exemplu de țară dezvoltată care nu permite astfel de căsătorii și care sperau într-o conectare – fără compromisuri pe linie de credință -,  cu această țară. Acum iluziile se vor fi spulberat.
Cum trebuie să se spulbere și iluzia – vânturată inclusiv de unii din lumea creștină -, cum că oferirea parteneriatului civil, în schimbul modificării Constituției în sensul dorit de Coaliția pentru familie, va rezolva ceva. Nu, istoria a arătat și cazul Germaniei o confirmă, că activiștii LGBT nu se vor opri până nu vor obține TOTUL: în primul rând COPIII și apoi modificarea totală a paradigmei sociale, prin desființarea granițelor dintre bărbați și femei, dintre sexe, dintre genuri. Pe scurt: inginerie socială pentru distrugerea ordinii naturale a lumii, bazată pe familia formată din femeie, bărbat și copii.
În aceste condiții se impun de la sine o serie de concluzii:
1) Nu mai putem spera în vreun sprijin din zona europeană (cu excepțiile Poloniei și Ungariei) pentru familie și agenda conservatoare
2) Devine esențial pentru România ca Donald Trump să rămână președintele SUA, iar Partidul Republican să domine Congresul american
3) Dacă Biserica Ortodoxă vrea să-și păstreze – cât se mai poate – influența socială în țară, trebuie neapărat să sprijine politicienii care-i împărtășesc valorile din marile partide, dar și să susțină realmente – nu ca până acum – transformarea Coaliției pentru Familie în partidul conservator de care România are atâta nevoie. Recentul caz al străzii Radu Gyr de la Cluj, dar mai ales inițiativa CPF arată clar că s-a conturat o societate civilă solidă, cu valori conservatoare, trează și implicată. Dacă acești oameni, dar și ierarhia Bisericii Ortodoxe nu vor înțelege să lase orgoliile deoparte și că nu va mai merge mult cu „lobby-ul”, pentru că miza lor este să asocieze creștinismul și conservatorismul cu legionarismul, iar pentru asta există deja Legea nr. 217/2015. Cu alte cuvinte, să reducă la tăcere pe cei care nu cred în „progresism” sau să-i stigmatizeze. Iar asta deja se întâmplă.
În aceste condiții, Biserica va trebui să iasă din acest parteneriat otrăvit cu un stat care i se va opune fățiș și cu o societate otrăvită de campaniile mass-mediei stângiste (adică aproape 95%), dacă mai dorește să-și păstreze nealterată învățătura de credință și credibilitatea. Pe săptămână ce trece vor fi scoase de la naftalină toate cazurile pe care Biserica nu le-a rezolvat la timp în interior și vor fi transformate rapid de mass-media în tot atâtea motive pentru a contesta implicarea socială a Bisericii.
Suntem într-o fază critică a războiului cultural, pentru sufletul țării. Suntem singuri în zonă ( ar fi Turcia, dar ea vine la pachet cu moscheia) , America e departe. Prin noi înșine, altfel ne merităm locul în coșul de gunoi al istoriei. Orice altceva este o iluzie, și în viață, ca și în politică, iluziile se plătesc.

Sursă: Ce are de învățat România după ultima decizie a Germaniei | ActiveNews

John Milbank: „Căsătoria” gay este o „mișcare strategică” și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor

Insistența în privința legalizării căsătoriei între homosexuali face parte dintr-o strategie prin care statul „încearcă să obțină controlul direct asupra reproducerii populației”, scrie teologul britanic John Milbank.

„Reproducerea și relațiile heterosexuale au constituit mereu însăși «gramatica» legăturilor sociale în esența lor. Abandonarea acestei «gramatici» ar conduce la o societate care nu ar mai fi formată, în principal, din legături extinse de rudenie, ci ar fi supusă tot mai mult controlului din partea statului.”

Milbank, inițiatorul conceptului de „ortodoxie radicală”, își începe argumentația subliniind imposibilitatea definirii căsătoriei între homosexuali în termenii tradiționali de „împlinire” și „iubire”. Aceasta implică faptul că mariajul va fi „inevitabil redefinit chiar pentru heterosexuali în termenii pe care îi va impune casătoria între homosexuali”.

Împlinirea și iubirea vor înceta să mai fie categorii valabile chiar și în cazul uniunilor firești. Acest fapt va conduce la încetarea „recunoașterii legale publice a unei realități sociale definite în termenii legăturii naturale dintre sex și procreație”. Acest aspect, spune Milbank, „este, de fapt, punctul nevralgic în această chestiune”.

„Nu a existat o cerere susținută pentru legalizarea «căsătoriei gay», iar acest lucru nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor. Este, de fapt, o mișcare strategică pusă la cale de statul modern în încercarea de a obține controlul direct asupra reproducerii populației, desconsiderând importanța familiei. Nu este vorba de justiția naturală, ci de dorința manifestată de o tiranie biopolitică de a desființa căsătoria și familia ca fiind cea mai importantă instituție socială mediatoare.”

„«Rețeta» pentru producerea confuziei psihologice, pentru divizarea familiei și crearea conflictelor sociale – scrie Milbank – este mult prea evidentă și nu poate fi ignorată”.

„Un individ trăiește cel mai profund experienţa unei unități natural-culturale prin faptul că formarea acestei unităti este consecința unui act interpersonal (așadar, «cultural»), de iubire. Acest lucru îi conferă sentimentul că înseși radacinile sale biologice sunt ancorate într-o narațiune interpersonală. Din nou, a renunța la această «gramatică» ar echivala cu a compromite cel mai profund sens al umanității și cu riscul de a preda întreaga putere tiraniei pieței și a statului, tiranie care se alimentează din mituri referitoare fie la ideea unei naturi umane pure, fie la fabricarea unei lumi tehnocratice…”

„Am acceptat în mod inconștient legalizarea unor practici a căror logică și ale căror implicații nu au fost niciodată serios dezbătute”, scrie Milbank. Puternica sa luare de poziție reprezintă un nou semnal de alarmă.

Irina Bazon după First Things

Sursă: John Milbank: „Căsătoria” gay este o „mișcare strategică” și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor

Homosexualii din New York au defilat cu mesaje anti-Trump

Dacă în Turcia sau Rusia paradele homosexualilor sunt interzise, în SUA acest lucru continuă chiar și după venirea la putere a administației Trump.

La New York și San Francisco au avut loc  ample manifestații ale homosexualilor. Printre participanți s-au aflat mii de angajați ai Apple, producătorul iPhone, în frunte cu directorul general Tim Cook.
Compania le-a pus oferit manifestanților tricouri, dar și pancarte.

Homosexualii au afișat mesaje anti-Trump după ce liderul de la Casa Albă a revocat o decizie a lui Obama care le permitea elevilor transgender să folosească ce toaletă doresc.

Sursă: Homosexualii din New York au defilat cu mesaje anti-Trump | ActiveNews

A dispărut libertatea de exprimare în SUA? Mesajul homosexualilor pentru administrația Trump: Creștinii conservatori n-au ce căuta în guvern 

Activiștii LGBT sunt ultragiați de faptul că Departamentul pentru Educație din administrația Trump a invitat vorbitori din partea a două importante organizații de familie creștin – conservatoare să participe la o discuție de grup despre paternitate, care a avut loc în săptămâna anterioară Zilei Tatălui.

„Politico” informează că experți ai FRC (Consiliul de Analiza a Familiei) și ai FF (Familia ca punct central) au fost invitați pentru expuneri în cadrul unei conferințe de o zi organizate de Departamentul pentru Educație, unde s-a abordat tema implicării taților în viața copiilor lor, conform christianpost.com.

Atât FRC, condus de Tony Perkins, cât și FF, condus de Jim Daly și fondat de James Dobson, sunt cunoscute pentru viziunile lor conforme cu învățăturile biblice despre sexualitate și pentru convingerile potrivit cărora mariajul este doar uniunea dintre un bărbat și o femeie.

În orice caz, HRC (Human Rights Campaign, Campania pentru Drepturile Omului ) – grup de asistență juridică pro-LGBT – consideră că tocmai convingerile organizației în căsătoria tradițională și opoziția față de căsătoria între persoane de același sex ar trebui să-i facă descalificați din start pe angajații săi pentru o platformă finanțată de guvern, în cadrul căreia să-și poată exprima opiniile despre căsătorie și familie.

„A oferi acestor organizații o platformă cu finanțare din partea contribuabililor este un lucru scandalos”, a declarat HRC într-un comunicat acordat „Politico”. „Familiile din această țară sunt din ce în ce mai diverse și le includ și pe cele cu părinți de același sex, și pe cele monoparentale”.

GLAAD, un alt grup pro-LGBT, a afirmat, într-o declarație pentru „Politico”, faptul că includerea FRC și FF pe agenda conferinței Departamentului pentru Educație de săptămâna trecută evidențiază adevărata poziție a secretarul pentru educație, doamna Betsy DeVos, față de aspectele legate de LGBT.

În declarație se susține faptul că „acțiunile secretarului DeVos sunt mult mai elocvente decât declarațiile ei”.

Înainte de audierea acesteia din ianuarie pentru confirmarea pe poziție, Mother Jones a scris un articol, în care arata faptul că familia secretarului pentru educație Betsy DeVos, prin organizațiile sale nonprofit, a donat milioane de dolari organizațiilor sociale creștin-conservatoare.

Articolul precizează faptul că Fundația Prince Edgar și Elsa, organizație aparținând părinților ei și unde DeVos a fost vicepreședinte, a donat în total 6,1 milioane de dolari pentru FRC și FF.

În cadrul audierilor din Congres, DeVos a fost în mod expres interogată de către Al Franken, senator democrat de Minnesota, pe tema legăturilor ei cu aceste organizații, senatorul afirmând că familia DeVos are „o istorie lungă în sprijinul cauzelor anti-LGBT, care a inclus donații de milioane de dolari către grupuri susținătoare ale terapiei de conversie” (n.trad., conversia de la homosexualitate înapoi către natural).

DeVos a încercat să se distanțeze de aceste organizații, declarând, în răspuns la întrebările lui Franken, că „… nu cred că, în viziunea dumneavoastră, evaluarea contribuțiilor noastre reflectă fidel abordările familiei mele”.

Într-un comunicat de presă, GLAAD a etichetat FRC și FF ca fiind „grupuri de ură împotriva LGBTQ” și a criticat-o pe DeVos pentru că le-a invitat la evenimente guvernamentale.

Într-un comunicat de presă, președintele GLAAD, Sarah Kate Ellis, a precizat că „organizațiile anti-LGBT n-au ce căuta pe agenda guvernamentală, iar discriminarea din școli împotriva studenților LGBT nu trebuie niciodată ignorată sau redusă la tăcere”. „Copiii noștri merită să învețe într-un climat incluziv și deschis față de nevoile lor și acest lucru este în pericol dacă Departamentul pentru Educație va fi condus de cineva necalificat.” Astăzi, Betsy DeVos a arătat americanilor cine este cu adevarat – un activist anti-LGBT.

De asemenea, grupul a criticat-o pe DeVos pentru un ghid de îndrumare, co-autorat împreună cu Procurorul General Jeff Sessions, în care se elimina o dispoziție mai veche a președintelui Obama pentru instruirea școlilor în a permite studenților – transgender să folosească toaletele și vestiarele în conformitate cu identitatea lor de gen.

Deși DeVos a semnat în februarie ghidul care elimina în mod efectiv politica lui Obama privind utilizarea toaletelor și vestiarelor de către transgenderi, s-a menționat faptul că, inițial, au existat divergențe de opinie între ea și Sessions pe tema acestui ghid, Trump exercitând presiuni asupra ei pentru a-l semna.

Totuși, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a infirmat aceste alegații, precizând că nu există „niciun fel de divergențe de opinie între președinte și vreunul dintre secretarii de stat”.

În martie, DeVos s-a întâlnit cu studenți-transgender și cu familiile lor la sediul Departamentului pentru Educație, unde aceștia au criticat-o pentru semnarea ghidului din februarie.

Săptămâna trecută, s-a menționat faptul că Biroul pentru Drepturile Civile din cadrul Departamentului pentru Educație a emis un memorandum intern, în care s-a evidențiat că anchetatorii departamentului trebuie să analizeze fiecare plângere de discriminare a studenților-transgender de la caz la caz.

Deși memorandumul părea să respingă ideea că școlile ar mai putea fi cercetate pentru nepermiterea accesului persoanelor-transgender în toalete și vestiare în concordanță cu identitatea de gen, totuși, a lăsat o „poartă deschisă” pentru ca școlile și profesorii să poată fi anchetați în cazul în care nu folosesc adresarea de gen funcție de preferințele studenților.

„Politico” menționează, de asemenea, faptul că Asociația Națională Părinți – Profesori a fost programată să-și expună punctul de vedere în cadrul conferinței de săptămâna trecută, dar a renunțat, după ce a aflat că FRC și FF ar fi fost, de asemenea, implicate.

Sursă: A dispărut libertatea de exprimare în SUA? Mesajul homosexualilor pentru administrația Trump: Creștinii conservatori n-au ce căuta în guvern | ActiveNews