De ce i-ar deranja pe unii pelerinajul de la Sfânta Parascheva? 

hram-sfanta-parascheva-15
Spre deosebire de petrecăreţii de la …Untold, pelerinii nu distrug liniştea unui cartier. Şi chiar, că vorbeam de Untold:

Prima zi de pelerinaj la Iaşi s-a petrecut fără evenimente majore.
Prima zi de Untold a fost cu 125 de persoane care au primit primul ajutor- majoritatea pentru că se „cam” îmbătaseră, 9 persoane au fost arestate pentru posesie -trafic de droguri serioase (la cele neserioase nici nu au mai pierdut vremea poliţiştii- că riscau să aresteze jumătate din festival)….
Deci nu e aşa că ar cam trebui să vă gândiţi de două ori înainte să fiţi răutăcioşi şi ironici cu pelerinii?

E drept, presa mainstream, nu a ironizat nici pe beţivii, nici pe drogaţii, nici pe snobii care ascultau muzică pentru că aşa e…cool.
Şi trebuie să îţi placă dacă e cool, nu? 😉

Aşa cum nu se leagă nici de băieţii îmbrăcaţi în prostituate de la paradele gay.
Însă consideră demn de interesul ochiului său critic doar dacă două băbuţe se calcă pe bătături ca să ajungă la moaşte, sau dacă vreo persoană de la coada de la pelerinaj, leşină de oboseală şi are nevoie de ajutor medical….

E drept, presa mainstream nu e interesată nici de faptul că prin intermediul Curţii Constituţionale, mai întâi, apoi cu ajutorul celorlalte instituţii ale sale, Statul român îşi bate joc de semnăturile a 3 milioane de români (16 la sută din populaţia ţării) pentru că, nu e aşa? nu sunt….cool.
Doar nu o să cerem obiectivitate prostitua….aaaa, 😉 jurnalistului român.”

Bogdan Duca

Anunțuri

Jihad? Cruciadă? 

Pentru cei din ISIS, din Al Qaeda şi celelalte organizaţii islamiste viziunea asupra lumii este una foarte clară şi coerentă.

Lupta lor are un scop sfânt- să aducă lumea la Islam sau să moară pentru Allah.
Ei nu pot înţelege nici libertatea, nici prosperitatea, nici viaţa altfel decât prin ochii Islamului. Şi nu sunt puţini- au în spate o populaţie întreagă care vede în ei oameni sfinţi, eroi şi modele.
Acest popor- poporul Islamului, nu este dispus să renunţe la credinţa sa pentru bunăstare materială. Ba i se pare perfect firesc ca bunăstarea să însoţească o întărire a credinţei islamice.
Acest popor- poporul Islamului, ne dispreţuieşte. Ne dispreţuieşte pe noi, creştinii, pentru că am fi idolatri. Dar şi mai tare îi dispreţuieşte pe secularişti, sclavii propriei lor bunăstări.
Şi au şi dreptate în acest din urmă caz: ce nu este de dispreţuit la omul pentru care scop în viaţă este să îşi ia ultimul model de maşină, de telefon, de tabletă şi care este dispus să renunţe şi la propria demnitate pentru bunăstare?

Ce opunem acestui adversar? Când musulmanii promulgă Jihadul împotriva noastră, nu avem alternativă decât Cruciada.
Multiculturalismul e doar o capitulare.
Dar ce Cruciadă? Cu o populaţie ca cea post-creştină? O glumă proastă….

Oricum, a nu înţelege că războiul din Orient este unul religios, înseamnă a nu înţelege nimic. Sau să nu vrei să înţelegi pentru că e mai comod aşa.

Autor: Bogdan Duca

Sursă: Jihad? Cruciadă? – Bogdan DUCA

Cine cred că ne sabotează? 

Cred că cei mai mari duşmani ai civilizaţiei noastre iudeo-creştine sunt de fapt acei iudeo-creştini spălaţi,politicoşi, intelectuali, cu valori conservator-burgheze, care dispreţuiesc în egală măsură şi sălbăticia islamistă şi idioţenia hipsteristă.Însă sunt prea politicoşi şi prea moderaţi ca să reacţioneze. Le este jenă de manifestarea propriului crez religios şi trăiesc obsesia căii de mijloc, ignorând faptul că centrul se mută mai tot timpul.

Şi că discursul radical de până acum nu a făcut decât să mute centrul spre stânga. Acum 50 de ani era inadmisibil să te şi gândeşti la homosexualitate ca formă de normalitate cool. Acum 30 de ani era extremism- şi pe bună dreptate- să vrei să vezi „căsătorie” într-un cuplu homosexual. Acum este extremism să gândeşti că aceste cupluri homosexuale nu ar trebui să aibă dreptul de a adopta copii.
Căci aşa se mută centrul- o să vedem şi cum pedofilii or să fie priviţi ca fiind ceva normal în timp ce politicoşii noştri creştini vor spune că…. e anormal să fim de acord cu necrofilia. Şi tot aşa…
Ei sunt prea politicoşi să spună că avortul este o crimă- nu cumva jignesc pe cei ce fac avort? Refuză să discute public despre degenerarea socială, căci, nu e aşa? nu se face monşer, să vorbim public despre bordel- chiar dacă e vorba de bordelizarea societăţii.
Se uită spre Islam cu o privire superioară-doctă. Dar îs prea trufaşi să înţeleagă Islamul- nu pot pricepe că ochelarii lor burghez intelectuali, blurează realitatea frustă. Şi că, paradoxal sau nu, doar o privire limpede creştină (sau evreiască) poate înţelege şi se raporta cum trebuie la Islam.

Însă pentru ei creştinismul e departe de a mai fi o credinţă religioasă. Ei cred, de fapt, în ceea ce a făcut din creştinism ideologia mamă a modernismului- Iluminismul: o ficţiune moralistă, o filozofie casnică, pietistă, compatibilă cu liberalismul şi socialismul- duşmanii cei mai puternici ai Evangheliei.
Şi atâta timp cât vor rămâne loiali acesui creştinism iluminist, nu putem aştepta de la ei decât să îi vedem ca fiind ….nişte relativişti la costum. Dar relativişti care neutralizează din interior- cu obsesiile lor politicos moderate şi mofturile de salon, orice rezistenţă creştină.
Ei sunt acei conducători orbi care conduc pe alţii în groapă, acei învăţători care nu intră cu adevărat în biserică şi nici pe alţii nu lasă să se salveze.

Unde îi vedem? Conducătorii „creştin-democraţi” ai Europei, intelectualii de salon „de dreapta”, casele regale degenerate şi camarilele lor laşe şi alergând după decoraţii şi titluri fără nicio valoare, diaconii, preoţii, episcopii, mitropoliţii, cardinalii şi patriarhii care ar face orice ca să fie asimilaţi cu „lumea bună” a intelectualităţii, teologii care vor să pară cât mai filozofi, etc.

Biserica nu poate fi înfrântă din exterior. Dar poate fi distrusă din interior….

Autor: Bogdan Duca

Sursă: Cine cred că ne sabotează? – Bogdan DUCA

Ce-o să vedeţi la TV despre pelerinajul de Sf. Parascheva .

it-is-media

Au început pelerinii să vină la moaştele Sfintei Cuvioase Paraschiva, aşa că o să vă explic puţin cum funcţionează mentalul colectiv al oamenilor care lucrează în presă, pe acest subiect şi cam ce veţi vedea în media până pe 14 octombrie.

Cei trimişi la faţa locului vor sta cu ochii’n patru, doar-doar vor putea surprinde o îmbulzeală, un moment de tensiune, orice care să le dea „material” pentru un reportaj cu un titlu de genul acesta: „Au uitat de cele sfinte”. Sigur l-aţi mai văzut, la toate marile sărbători.

Ceea nu aţi văzut, a fost mulţimea de oameni care a stat cuminte, răbdătoare, să ajungă la rând. Nici nu o să vedeţi aşa ceva. Aceste detalii sunt „plictisitoare” pentru reporteri. Din punctul lor de vedere, ideal ar fi ca îmbulzeala izbăvitoare să vină cât mai repede, să nu fie nevoiţi să stea acolo prea mult, cu „habotnicii”.

Va urma apoi, flash-interviul cu aceeaşi întrebare: „De ce aţi venit aici?”. Pentru a se respecta tiparul, se vor căuta neapărat băbuţe cu batic care să spună că au venit să se roage pentru sănătate şi note mari la examen pentru copii. Urmează la rând acei „gură-cască”, prezenţi pe la toate evenimentele publice, precum şi cei căutătorii de senzaţional, de „minuni rapide”. Dacă nu se vor găsi, rapid, se va lua unul şi i se va dicta ce sa spuna pe post , asa cum s-a mai intamplat deja la Pro TV.

Nici vorbă să vedeţi vreun tânăr cult intervievat şi vă asigur că sunt cu duiumul, vreo mamă tânără, vreun profesor de limba română sau vreun student. Sau nişte oameni care au venit acolo pentru o mărturisire de credinţă autentică. Nu, aceştia sunt obligatoriu de evitat. De ce? Pentru că..1984.  Exact cum s-a intamplat la emisiunea Masterchef de la ProTV

Să ne reamintim. Un concurent a ieşit din emisiune pentru că a considerat că îşi încalcă propriile principii, dacă mai continua să gireze ce se întâmpla acolo. Ce se întâmplase: PRO TV a chemat şi a promovat insistent un homosexual, iar omul nostru a spus pur şi simplu că nu vrea să fie pus în situaţia de a face echipă cu el, în viitor.

Iată reacţia PRO TV:  „Dar din păcate în timp ce unii dintre concurenţi ar face orice să rămână în concurs, unul dintre ei este alungat de propriile prejudecăţi”. În traducere: „În timp ce unii ar face orice ca să câştige, să iasă în faţă, unul din ei are tupeul să aibă principii şi nu vrea. Cum îndrăzneşte?”.

Cam aşa este şi cu relatarea presei referitor la aceste pelerinaje. Dacă se găseşte vreun amărât care să îndrăznească să conteste abordarea descrisă de mine mai sus şi va propune un material cuprinzător, profund al întregului tablou, va fi imediat pus la colţ: „Da’ ce-ai mă, eşti bigot?!” şi îi va trece.

Şi lucrurile nu dau semne că se vor schimba în curând. Interesele financiare şi ideologice absurde vor călca totul în picioare. Pentru aceştia, un om cu raportare la Dumnezeu sau cu principii solide – nu ştim că omul de la Pro TV era credincios, este un mare pericol. Acesta va putea cu uşurinţă să distingă adevărul de minciună sau informaţia de propagandă.

Iar aşa ceva nu este tolerabil pentru cei care vor o „tara ca afara”, unde românilor li s-a rezervat rolul de sclavi moderni, care trebuie să aplaude mecanic propria lor distrugere.  Şi mai ales să „gândească liber”, aşa, ca la Masterchef.

Autor: Mihai Somanescu

Sursă: Ce-o să vedeţi la TV despre pelerinajul de Sf. Parascheva | ActiveNews

Preot italian spitalizat după atacul activiştilor homosexuali asupra unui marş pro-familie

In 2014 in  toate oraşele Italiei au avut loc marşuri tăcute pro-familie, denumite Sentinelle in Piedi („Santinele în Picioare”). Organizatorii estimează 10.000 de participanţi în 100 de oraşe, care au demonstrat împotriva politicilor LGBT şi a cererii acestora de legiferare căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

În multe oraşe, precum Bologna, Torino, Genova, Aosta, Rovereto, participanţii au fost agresaţi fizic şi verbal de contra-manifestanţi care s-au identificat drept „anarhişti”.

La Rovereto, anarhiştii au ameninţat, au aruncat cu ouă şi au distrus materialele pe care le distribuiau manifestanţii, după care au trecut la atacuri cu pumnii şi picioarele, împingând manifestanţii paşnici. Deşi fusese avertizată cu privire la posibile incidente violente, poliţia nu a fost prezentă la eveniment. Două persoane au fost spitalizate: Părintele Matteo Graziola şi o femeie neidentificată. Un poliţist a fost lovit, iar purtătorul de cuvânt al poliţiei a recunoscut că s-a ajuns prea târziu la locul faptelor.

La Bologna, manifestanţii, descrişi de ziarul Corriere della Sera ca „ultra-catolici”, abia au putut ajunge la locul de desfăşurare a protestului tăcut, deoarece au fost nevoiţi să treacă prin furcile caudine a două şiruri de anti-demonstanţi care ţipau, înjurau, aruncau cu sticle, îi scuipau şi îi împingeau. Poliţiştii, deşi bine echipaţi, abia au făcut faţă situaţiei. În faţa acestui atac, familiile cu copii au fost nevoite să plece. Un purtător de cuvânt al Santinelelor a declarat pentru Tempi.it: „O mamă care împingea un cărucior cu un copil de un an în el a fost acoperită de insulte şi scuipată”.

Incidente similare s-au desfăşurat şi în alte oraşe, unde contra-manifestanţii au fluturat steagul unui partid comunist, au mimat actul sexual în faţa familiilor cu copii participante la veghea tăcută şi au aruncat cu petarde.

Santinelele se declară o organizaţie non-partizană, neconfesională, care îşi propune să reacţioneze la „legea împotriva homofobiei” propusă de un activist gay în parlamentul italian. Oponenţii proiectului de lege avertizează că acesta va criminaliza un delict de opinie, mai precis exprimarea obiecţiilor sociologice sau morale cu privire la cultura şi activitatea homosexuală. Participanţii la demonstraţiile tăcute ale Santinelelor sunt din toate categoriile sociale, de toate religiile şi toate rasele. Ei ies în pieţele publice, unde stau în picioare citind în tăcere.

Toni Brandi, de la organizaţia Pro Vita Italia, care s-a implicat în organizarea şi promovarea activităţii Santinelelor în Picioare, a declarat că va depune o plângere împotriva poliţiei din Rovereto, care nu a acţionat cu promptitudine pentru restabilirea ordinii. „Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă din întâmplare cineva ca mine ar fi spus un cuvânt rău unei lesbiene, de exemplu. Respectivul ar fi fost imediat arestat”, a declarat Toni Brandi, citat de LifeSiteNews.com.

de Hillary White, LifeSiteNews.com, 7 octombrie 2014

Traducere şi adaptare: Bianca Popa

Sursă: Preot italian spitalizat după atacul activiştilor homosexuali asupra unui marş pro-familie | Știri pentru viață

Cum a distrus birocrația din România un castru roman de pe vremea împăratului Traian.

O fostă aşezare romană scoasă la lumină după mii de ani în apropiere de Ploieşti riscă să fie distrusă de birocraţie.

Castrul şi băile romane de la Mălăieşti au rămas monumente istorice de maximă importanţă doar pe hârtie. Nimeni nu poate investi în protejarea zidurilor pentru că terenul pe care sunt este proprietate privată. Proprietarii vor să vândă, dar procedura de expropriere s-a blocat la Consiliul Judeţean.
Situl arheologic este conservat mult mai bine decât altele descoperite pe teritoriul ţării. Aşa că este important şi pentru istorici şi pentru turişti. Numai că zidurile se erodează pe zi ce trece, relatează Digi24.ro
Primăria comunei Mălăieşti şi Ministerul Culturii nu pot investi bani publici în salvarea castrului roman pentru că terenul aparţine unor localnici.
Din cei şapte proprietari de teren, doi urmează să facă schimb, iar ceilalţi aşteaptă negocierea preţului de expropriere. Sunt mai bine de zece luni de când Primăria a depus actele la Consiliul Judeţean, unde lucrurile s-au blocat.
Castrul şi baile romane sunt situate la vest de Dumbrăveşti, pe o terasă din versantul drept al Văii Teleajenului, în apropiere de confluenţa cu Valea Vărbilăului. Fortificația de lemn și pământ a fost construită de către soldații romani în campaniile împăratului Traian, care au dus la cucerirea regatului dac, cândva între 101 și 106.
Construcţia pare să fi existat doar în timpul domniei împăratului amintit întrucât, în cursul conflictelor cu sarmații de la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), armata romană s-a retras de pe spațiul actualei Muntenii.
Astfel castrele de la Drajna, Mălăiești, Tărgșor, precum și altele de pe teritoriul provinciei nou create au fost abandonate. Importanța acestui castru este deosebită pentru comunitatea științifică întrucât materialul arhelogic descoperit aici constituie un reper cronologic extrem de important pentru numeroase situri romane din lume.

Sursă: Cum a distrus birocrația din România un castru roman de pe vremea împăratului Traian | ActiveNews

6 octombrie: 115 ani de la nașterea lui Petre Țuțea: La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs

Petre Țuțea se naște la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Mușcel, (județul Argeș). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, și la Cluj. Tot la Cluj face și Facultatea de Drept, unde își ia titlul de doctor în științe juridice. În perioada studenției devine un comunist convins și scrie la revista „Stânga”. Lucrează la Ministerul Economiei Naționale și este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta și Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica și alții.

„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic” – Petre Țuțea

Colaborează la revista „Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influența acestor personalități ale culturii românești îi va marca viața. Țuțea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar. În cadrul Guvernului Național-Legionar, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Director în Ministerul Economiei Naționale. Între 1940 și 1944 a fost Șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.

După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniță trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava și Ocnele Mari. După gratii ține adevărate predici cu paralele între între Platon și Hristos, între păgânism și creștinism.

După 1989, Petre Țuțea a început să se simtă din ce în ce mai bolnav. Cea mai mare parte din timp stătea în pat, fără să mai iasă din casă, însă era mereu în preajma lui cineva, prieteni din detenție sau studenți.
Petre Țuțea se mută la Domnul la 3 decembrie 1991, dimineața. A plecat dintr-o stare de perfectă luciditate. Se afla într-o rezervă a spitalului „Cristiana”, din București, în timpul unui interviu, cu un grup de reporteri. Avea vârsta de 89 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”
Este transportat de la București la Boteni, orașul natal, cu o mașină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenți la înmormântare susțin că nici măcar nu erau boi, ci vaci. Slujba de înmormântare a fost făcută după rit orthodox, credința pe care răposatul o apărase toată viața și pentru care a suferit, întocmai ca un mucenic. Petre Țuțea a fost înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni. Într-un interviu, publicat postum, în „România Liberă”, Petre Țuțea afirmase :
„Am lăsat o cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acu – sigur că la Blaj pot să fiu înmormântat și lângă gard, că-i pământ sacru acolo… Eu sunt legat de Blaj prin concepția mea panlatină a culturii române”.”
După șapte ani, statul român a realizat o primă măsură reparatorie față de memoria marelui gânditor: prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Țuțea fusese condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

Sursă: 6 octombrie: 115 ani de la nașterea lui Petre Țuțea: La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs | ActiveNews

În cea mai veche biserică din Paris (de la 507) se cântă capitularea necredincioşilor în faţa lui Mahomed.

Este vorba despre un cântec compus şi cîntat în iulie 622 la primirea aşa-zisului profet la Medina, după semnarea în 23 iunie, pe malul Mării Roşii, a unui act de supunere şi de acceptare a discipolilor acestuia de către reprezentanţii oraşului Yathrib (vechiul nume preislamic al Medinei).

La puţin timp după semnare, Mahomed se instalează la Medina împreună cu tovarăşul său de luptă Abou Bakr, pentru a pune bazele primului stat islamic (califatul) din istorie.

Biserica în cauză este Saint-Julien-le-Pauvre şi, după cum se poate vedea, vechimea ei este atestată inclusiv de aspectul asemănător cu bisericile ortodoxe – iconostasul, de exemplu – vădind apartenenţa ei la o perioadă de dinaintea separării celor două Biserici. Corul cântă « Tala al-Badru Alayna » (S-a ridicat luna plină) unul dintre cele mai vechi  Nasheeds (poeme muzicale musulmane), care celebrează supunerea necredincioşilor în faţa islamului şi care, evident, nu are ce căuta în această biserică în afara cazului că enoriaşii acesteia s-au decis să se supună, ca acum 1400 de ani, invadatorilor.

În secolul 13, după crearea Universităţii din Paris, Saint-Julien-le-Pauvre devenise locul de întâlnire şi de reflecţie la modă, frecventat, printre alţii de Dante şi de Toma din Aquino.

Mai multe aici.

Sursă: În cea mai veche biserică din Paris (de la 507) se cântă capitularea necredincioşilor în faţa lui Mahomed (inclus şi video) – Solidaritate europeană

Despre Revoluția Bolșevică, Rusia de azi și rusofobie.

Cu prilejul centenarului Revoluției Bolșevice din Octombrie, publicația flux.md m-a solicitat să răspund unor întrebări despre răsturnarea regimului țarist, regimul comunist sovietic și Rusia contemporană. Răspunsurile se găsesc mai jos. (Ninel Ganea)

1.Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

O întrebare care ar necesita cel puțin un tratat. Există suficiente explicații plauzibile, multe dintre ele complementare, care se învârt în jurului unui adânc și incontesabil clivaj care s-a produs în societatea rusă, între o elită occidentalizată, pe de o parte, și o Biserică și un popor, încă pravoslavnici.

Această schismă în interiorul comunității apare invariabil în romanele rusești de sec XIX, este discutată pe larg de Părintele Georges Florovsky, dar și de mulți alții.

Diferențele de interpretare au în vedere, în special, punctul inițial în care începe surparea socială. Unii comentatori vorbesc de momentul Petru Movilă și „robia scolastică”, alții amintesc de reformele lui Petru cel Mare, de tragedia schismei, de cezaropapismul Țarului Alexei șamd.

Așadar, Revoluția are cauze foarte profunde, exploatate la momentul oportun cu eficiență de bolșevici.

În opinia mea, explicația cea mai convingătoare și punctuală pentru dezastru rămâne cea furnizată de Sfinții de la Optina: ticăloșirea oamenilor, decadența morală, bestializarea tot  mai rapidă. Starețul Varsanufie îi spunea unui fiu duhovnicesc, la începutul secolului trecut: „Totul s-a schimbat. Căsătoria nu mai este recunoscută, desfrânarea este peste tot. Ca duhovnic, aflu multe la spovedanie, deși desigur că nu pot vorbi despre asta. Grozăvii mi se arată. Și chiar ei spun că nu știau ce fac”

2.De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?

Ambele Revoluții, atât cea din Februarie cât și cea din Octombrie, au fost lovituri de stat dar legătura dintre ele este, din păcate, prea puțin discutată.

Căderea Țarului, urmată firesc de anarhie și dezastru, fructificate de comuniști, a fost instrumentată, în primul rând, de forțe locale, aflate sub diverse influențe, unele străine, mai mult sau puțin relevante. Cei implicați în lovitura de stat din februarie au admis, ulterior, fără nuanțe, că prăbușirea regimului și a monarhului a fost o conspirație. A recunoscut-o Miliukov, liderul cadeților, au făcut-o generalul Rusky și generalul Alexeyev, cei care l-au arestat pe Țar la Pskov, a spus-o și Țarul Nicolae al II-lea când l-a indicat printre trădători chiar pe unul dintre unchii săi.

În același timp, documentele istorice relevă o subvenționare financiară masivă a Revoluției din Februarie, dar și a celei din Octombrie. După cum demonstrează profesorul Sutton, în cartea sa inegalabilă „Wall-Street și Revoluția Bolșevică”, sursele de finanțare erau diferite, dar interesul primordial era cam același: anihilarea morală, socială și economică a Rusiei.

Revoluția a survenit în Rusia pentru că Vechiul Regim capotase aproape peste tot în fața Revoluției Mondiale. Singurele bastioane rămase în picioare au fost demantelate la sfârșitul Primului Război Mondial. Ne putem întreba doar retoric de ce oare monarhia britanică nu a mișcat un deget să își salveze rudele din Rusia, iar cei care au încercat să o facă au fost, culmea, verii imperiali din Germania?!

3.Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persisită în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Comunismul a fost văzut de foarte mulți istorici și filosofi drept o erezie. O erezie de factură gnostică. Iar comunismul sovietic a reprezentat cea mai fidelă și crâncenă întrupare a acestei razne, cu tot cortegiul nesfârșit de victime. Așadar, atașamentul față de comunism nu se poate explica suficient prin categorii sociologice și politice obișnuite. Comuniștii promit o nouă eră, o nouă ordine (mondială), un nou veac, în care toate suferințele și nevoile oamenilor vor dispărea. Acesta este un mesaj specific chiliast, milenarist, care apare astăzi și în versiuni mai moderate, dar nu mai puțin eretice.

În consecință, persistența acestui „virus” poate fi explicată prin decreștinarea tot mai accentuată a lumii, chiar și după căderea oficială a comunismului.

4.Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

Ca fim cinstiți trebuie spus că, de multe ori, nici măcar efectele politice și economice nu au fost devoalate în întregime. Să ne amintim cum un Galbraith susținea, prin anii ’70, că economia sovietică va depăși în scurt timp economiile mai libere din Occident, asta deși mizeria și dezastrul rusesc erau limpezi. Antony Sutton a arătat clar cum economia sovietică a supraviețuit doar pe baza ajutoarelor tehnologice secrete, oferite de occidentali, în timp ce linia oficială ne vorbea despre Războiul Rece.

În fine, proiectele de naționalism economic, etatism agresiv și socialism sunt încă pe masă, ba chiar revin în forță. Despre crimele în masă există încă „nuanțe” și „evaluări”, iar scandalul din jurul Cărții Negre a Comunismului, vezi, de pildă, reacțiile unui Noam Chomsky, arată că adevărul despre comunismul sovietic este în continuare greu de înghițit. Nu aș fi deloc mirat să descopăr reevaluări de substanță ale progresului economic adus de comunismul rusesc.

În aceste condiții, cu atât mai mult, „bilanțul” religios nu prezintă vreun interes și e mai bine să fie ocultat. Cine are nevoie să știe de sfinții catacombelor, câtă vreme au existat preoți colaboraționiști și securiști, asupritori ai mărturisitorilor…

În fine, pentru modernitatea liberală, necomunistă, însăși ideea de Biserică este, de cele mai multe ori, revoltătoare, fiind considerată un anacronism în calea Progresului.

5.În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

Există deosebiri importante între cele două ideologii, pe care nu mă voi strădui să le enumăr acum, deoarece sunt limpede explicate în alte locuri, mult mai bine decât aș putea-o face eu. Aș spune doar, pe scurt, că liberalismul țintește cu alte mijloace, mult mai respirabile, în primă instanță, același ideal chiliast despre care, în secolul trecut, a avertizat în nenumărate rânduri părintele Serafim Rose. De pilda, în unele societăți oculte din secolul XIX, liberalii erau plasați în cercul cel mai îndepărtat de adevărata putere a organizației, acolo unde se aflau egalitariștii radicali.

Este drept că puțină lume discută asemănările. Ori, ceea ce au în comun cele două curente sunt presupozițiile metafizice și antropologice, iar de aici apar ceea ce dumneavoastră numiți „coincidențe și complementarități izbitoare”. Ambele ideologii l-au exclus total pe Dumnezeu, „o ipoteză de care nu au nevoie”, când nu luptă deschis împotriva Lui, văd omul ca pe o mașină autosuficientă, iar lumea ca pe un ceasornic care poate funcționa nereglat (cazul liberal) sau are nevoie constantă de o rearanjare și reîntoarcere cu barosul.

6.Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

Nu există o deosebire esențială între cele două, fiind vorba de unul și același proiect, acela al Revoluției Mondiale, după cum o dovedesc nenumărate studii academice. Ca să dau doar o ilustrare simbolică: formula „Noua Ordine Mondială”, în versiunea sa originală, de comunism global, apare în prima scriere în tandem a lui Marx și Engels, cu mult înainte de a fi pe buzele și în scrierile membrilor din Comisia Trilaterală, Consiliul Relațiilor Externe, Soros și mulți alții. „The revolutionary movement which began in 1789 in the Cercle Social, which in the middle of its course had as its chief representatives Leclerc and Roux, and which finally with Babeuf’s conspiracy was temporarily defeated, gave rise to the communist idea which Babeuf’s friend Buonarroti re-introduced in France after the Revolution in 1830.  This idea, consistently developed, is the idea of the new world order.”

7.În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

Rusofobia are rădăcini foarte adânci, iar ele sunt inextricabil legate de dimensiunea ortodoxă a Rusiei, cu excepția cazurilor, deloc improbabile, în care Moscova este doar un convenabil partener într-o dialectica manipulată. În secolul XIX, în timpul Războiului din Crimeea, arhiepiscopul Parisului predica în favoarea un război sfânt al Apusului contra „ereziei lui Fotie” a cărei întruchipare era Rusia. Cu doar puțin mai devreme, la noi, Nicolae Bălcescu tuna și fulgera împotriva muscalilor, nu pentru vreun rapt teritorial al Basarabiei, ci din cauza „reacțiunii”. (Avram Iancu, în schimb, din câte știu, îl lua pe țar drept garant în afacerile diplomatice avute cu austriecii) Pentru pașoptiști, Rusia era văzută, pe bună dreptate, ca principală stavilă în calea Progresului. Adică a Revoluției Mondiale. De altfel, aceasta era, în vremea respectivă, și teza lui Marx. Și se poate argumenta destul de convingător că regimul țarilor a amânat cu cel puțin un secol degringolada politică modernistă, instaurată de revoluționarii de profesie.

Dacă, pentru a mai completa puțin tabloul antirusismului, adăugăm și înșelările de tipul Fatima ne putem face o idee prin ce anume supără ideea rusă.

8.O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

Nu sunt familiar cu sociologia religioasă din Rusia, dar am observat, fără mari eforturi, că există o confuzie, sa-i spunem, întreținută conștient la nivelul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne mire prea tare slujirea la doi stăpăni a omului simplu, cât timp Patriarhia Moscovei lansează „icoane” ale lui Stalin, inclusiv în calendarul bisericesc, episcopii depun coroane de flori la muzee închinate dictatorilor comuniști șamd.

Nu știu ce clarificări am putea aștepta din partea BOR. În ultima variantă de catehism apărută în spațiul public rus sunt condamnați, de pildă, cei care se opun ecumenismului.

9. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunsmului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate?  Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric? 

Lepădarea de comunism nu a avut loc până acum și sunt toate șansele să întârzie mult și bine. Nu este doar simbolică această prezență, ci dă seamă de o anumită continuitate între comunism și epoca de după. Rămășitele Falsului Dimitrie au fost spulberate în secolul XVII, tocmai pentru a se rupe o legătură cu un trecut sângeros și nelegitim. Ca ortodocși, putem avea obiecții legate de acea practică concretă, dar astăzi nu putem aduce nicio critică la înhumarea unuia dintre cei mai mari criminali ai istoriei, și a înceta venerarea lui.

„Paralizia volitivă” de care amintiți cred că are legătură cu o detoxifiere spirituală și ideologică inexistentă. La prima impresie, Biserica ar trebui să spună lucrurilor pe nume în această situație tipică mai degrabă lumii păgâne, dar cât timp iconografia comunistă stă bine merci lângă cea ortodoxă nu văd de ce am aștepta să se întâmple firescul.

10.În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

Din păcate, sunt mai sceptic în ceea ce privește perspectiva unei Rusii drapată în culorile tradiționalismului, ca o alternativă reală la maladia apuseană. De altfel, din capul locului toata problema pare pusă dialectic, cu un Occident care se sinucide și o Rusie care dă semne de vitalitate sănătoasă. Boala însă nu este liberalismul, ci modernitatea.

În prezent, Rusia se situează adeseori pe poziții conservatoare admirabile, cum ar fi, de pildă, în chestiunea protecționsmului cultural. Dar altfel, Biserica este condusă de colaboratori ai securității, este suficient de ecumenistă încât să ridice legitime semne de întrebare în privința unui „globalism religios”, nu există o distincție clară între trecutul comunist și cel monarhic, Vladimir Putin chiar, într-un discurs, l-a blamat pe Țarul Nicolae al II-lea, apare și admirația față de un „alb” ca Ivan Ilyn, la rândul său admirator al bonapartistului Kornilov etc. E un amestec ideologic tulbure care parvine din Rusia, ceea ce mă face să fiu rezervat, fără a mai insista acum pe biografii și evenimente inconfortabile pentru orice creștin.

Dar sunt de acord cu dumneavoastră că doar o resurecție religioasă ne poate salva de modernitate, și nu paliativele vânturate de țari falși.

Interviu realizat de Iurie Roșca și publicat inițial pe flux.md și estica.eu

Autor: Ninel Ganea

Sursă: Despre Revoluția Bolșevică, Rusia de azi și rusofobie

Despre educaţie, în cifre | Educaţie cu dragoste

De ziua educaţiei, m-am uitat la câteva dintre datele care definesc sistemul de învăţământ din România. Sunt doar statistici, e adevărat. Şi stiu că ele nu pot reflecta pe de-a întregul modul în care se face educaţie. Dar ele arată clar cât de puţin preţuiţi sunt profesorii şi învăţătorii noştri. Sau cât de neimportant este învăţământul pentru cei care împart banii acestei ţări.

Datele folosite sunt extrase din The Efficency Index, un studiu realizat de institutul de cercetare din Marea Britanie Gems Education Solutions.

Sursă: Despre educaţie, în cifre | Educaţie cu dragoste