Traditii populare de Sfantul Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerati sfinti din calendarul ortodox, sarbatorit in fiecare an pe 23 aprilie.

In traditia populara Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor.

In spiritualitatea populara, intre San-George si Samedru (Sfantul Dumitru) exista o intelegere cosmica. Se spune ca atunci cand broastele canta pentru prima oara, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata.

In dimineata zilei de San-George, capul familiei, intotdeauna un barbat, asaza la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea ca oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice.

Ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva bolilor. Ele erau puse si in hrana animalelor, in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.

Exista si obiceiul ca in dimineata zilei de 23 aprilie, fetele sa puna in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli.

Tot in dimineata zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furis in padure pentru a culege matraguna si navalnic. Aceste plante erau puse in pod sau sub streasina, in credinta ca ele le vor aduce petitori bogati.

Flacaii cautau in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele. In ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava cu o cofa cu apa neinceputa. Vasul era ascuns intr-un loc doar de el stiut. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita. Dimpotriva, daca in apa se afla o floare uscata, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.

Femeile casatorite mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da mult lapte si de buna calitate.

Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia, avea sa fie somnoros intregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Exista convingerea ca prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.

Dintre toate obiceiurile enumerate, in comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza doar obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi.

Sursă: Traditii de Sfantul Gheorghe

Mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe – Lodd

Biserica Sfantul Gheorghe este o biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), unul dintre marile orase din Israel. Dupa cum stim, la inceput bisericile se zideau pe mormintele martirilor; urmand aceasta randuiala, aceasta biserica a fost ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta

Despre aceasta localitate citim in Sfanta Scriptura astfel: „Si trecand Petru pe la toti, a coborat si la sfintii care locuiau in Lida. Si acolo a gasit pe un om, anume Enea, care de opt ani zacea in pat, fiindca era paralitic. Si Petru i-a zis: Enea, te vindeca Iisus Hristos. Ridica-te si strange-ti patul. Si indata s-a ridicat. Si l-au vazut toti cei ce locuiau in Lida si in Saron, care s-au si intors la Domnul.” (Fapte 9, 32-35)

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe – localitatea Lida – Lodd

Localitatea Lod sau Lido este o localitate cu populatie mixta, de arabi si evrei, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri sud-est de Tel Aviv, in Districtul Central al Israelului. La sfarsitul anului 2007, localitatea Lod avea o populatie de 67.000 de persoane. Localitatea Lod gazduieste si Aeroportul International Ben Gurion, cunoscut initial chiar sub denumirea de Aeroportul Lod. Aeroportul si tot ceea ce tine de acesta constituie una dintre cele mai mari piete de angajari pentru locuitorii din Lod.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Lod este un oras antic, el datand inca din perioada greco-romana. Orasul Lida, denumirea antica a locului, apare mentionat intr-o lista de orase canaanite a lui Thutmose al III-lea din Karnak, aceasta datand din mileniul II inainte de Hristos. Orasul Lida a fost construit pe ruinele anticului oras Lida. Lida este un oras mentionat si in Sfanta Scriptura, atat in Vechiul Testament, in I Cronici 8, 12, cat si in cel Nou, la Fapte 9, 32-38. Potrivit Bibliei, Lod sau Lida a fost construit de catre Shemed, un membru din tribul lui Veniamin. Acest loc a fost parasit odata cu captivitatea babilonica, fiind reinfiintat insa imediat dupa intoarcerea evreilor din exil.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

In perioada elenista, acest loc se afla in afara granitelor Iudeii, insa in perioada Macabeilor, acesta va redeveni oras israelian. In anul 43 i.Hr, guvernatorul sirian Cassius i-a vandut pe locuitorii orasului drept sclavi. Proconsului roman al Siriei, Cestius Gallus, a devastat orasul, in drumul sau spre Ierusalim, iar in anul 68 i.Hr, acesta va fi din nou cucerit, de asta data de catre Vespasian.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit chiar in acest loc, unde se afla si astazi. In Noul Testament, Lida este locul in care Sfantul Apostol Petru vindeca un paralitic (Faptele Apostolilor 9, 32-38). Cucerit de catre musulmani in anul 636, orasul Lod va fi folosit pe post de resedinta a regiunii filistene. Putin mai tarziu, capitala se va muta la Ramla. Cruciatii vor ocupa orasul Lod in anul 1099. Sultanul Saladin il va recupera, insa in scurt timp, cruciatii il vor cuceri din nou – 1191.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pentru cruciatii englezi, cum ar fi regele Richard Inima de Leu, orasul Lod avea o valoare nespusa, tinand cont ca acesta era considerat a fi locul de nastere al sfantului ocrotitor al Angliei – Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Cruciatii vor face din acest oras scaun al ritului latin din zona. Potrivit pelerinului iudeu Veniamin de Tudela, in anul 1170, in Lod nu mai locuia decat un boiangiu iudeu.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

De-a lungul perioadei otomane, in localitatea Lod nu mai vietuia nici un evreu, insa incepand cu secolul al XIX-lea, aici va lua nastere o micuta comunitate. Locuitorii evrei au fost exilati de catre arabi in anul 1921. In anul 1944, Lida avea o populatie de 17.000 de oameni, dintre acestia o cincime fiind crestini arabi. In razboiul israeliteano-arab din anul 1948, in luna iulie, Haganah si Iegun au capturat Lida. Locuitorii arabi au fost exilati, dimpreuna cu cei ce locuiau in orasul apropiat Ramla, in total de aproximativ 50.000. Aceasta hotarare a fost luata pentru a asigura protectia drumului ce leaga orasele Tel Aviv si Ierusalim.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lida, Lodd – scurt istoric

Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Actuala biserica din Lodd a fost ridicata in anul 1870, avandu-si zidurile lipite de Moscheea El-Chodr. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Patriarhatul greco-ortodox de Ierusalim a primit aprobarea, de la autoritatile otomane, spre a reconstrui o biserica pe locul unei foste basilici crestine. Ultimele ruine din acest loc, peste care s-au asezat cele noi, aprtineau unei structuri crestine din secolul al XV-lea; noua cladire a bisericii ocupa fosta noava si absida stanga a vechii biserici, cu toate ca ruinele cele vechi se intindeau pe mai mult de atat.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pentru a aproba zidirea noii biserici, autoritatile otomane au cerut ca restul spatiului sa fie daruit spre a se ridica si o moschee. De aceea, actuala Biserica a Sfantului Gheorghe se ridica doar in coltul nord-estic al vechii basilici crestine. Hala centrala a moscheii pastreaza, chiar in centrul ei, o coloana veche ce se afla in naosul basilicii crestine.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Deasupra usii de intrare in biserica se afla un frumos basorelief infatisandu-l pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Intr-o capela subterana, actuala biserica ortodoxa pastreaza mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si o parte din moastele sale. In partea dreapta a altarului, in dreptul scarilor ce coboara in capela subterana, se afla „lanturile” cu care a fost legat Sfantul Gheorghe, inainte de a fi omorat. Sarcofagul de piatra din capela a fost restaurat in anul 1871, in vremea Patriarhului Chiril.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Biserica Sfantul Gheorghe (verde) si Moscheea (maro)

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe - Lida, Lodd

Sursă: Mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe – Lodd

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe in iconografia ortodoxa

 

Sfantului Mare Mucenic Gheorghe este sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 23 aprilie. Ca si Sfantul Nicoalae, Sfantul Gheorghe este un eliberator al detinutilor si ocrotitor al saracilor. Intrucat numele lui inseamna in limba greaca „lucrator al pamantului”, el este de asemenea patronul agriculturii, al turmelor, si al pastorilor.

Dionisie din Furna arata ca Sfantul Mare Mucenic Gheorghe se reprezinta in icoane ca un tanar inalt, fara barba, cu parul carliontat, lung pana la urechi. Poarta in mana o cruce, semnul muceniciei sale. Dionisie mai arata cum se zugravesc viata si minunile Sfantului Gheorghe. Intrucat a trecut la cele vesnice fiind ucis de sabie, in unele icoane ale sfantului acesta isi poarta in mana, pe o tipsie, capul taiat. De obicei Sfantul Gheorghe este reprezentat in vesminte militare.

Sfantul Gheorghe in iconografia ortodoxa

Insa reprezentarea cea mai cunoscuta a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe in iconografia ortodoxa este cea in care acesta este infatisat calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur.

Se reda astfel, vizual, o legenda potrivit careia Sfantul Gheorghe a salvat cetatea Silena terorizata de un balaur. Potrivit traditiei, in lacul din regiunea Capadociei din Asia Minor, traia o fiara care terifia populatia locala, ce ii oferea copii ca hrana sa-i imbuneze mania.

 Cand a venit randul Elisabetei, fiica regelui, sa fie sacrificata, pe cand mergea catre lac sa-si intalneasca sfarsitul, Sfantul Gheorghe a aparut calarind un cal alb. S-a rugat Sfintei Treimi si apoi a lovit fiara cu sulita sa si a dus-o prin cetate. Monstrul ranit, spune Legenda Aurea a Sfantului Iacob de Voragine, o urmarea pe Elisabeta „de parca era un animalut umil”. Dupa aceea Sfantul Gheorghe a chemat la botez populatia cetatii.

Sfantul Gheorghe in iconografia ortodoxa

Asemanea traditii au luat nastere dupa multe secole de la moartea muceniceasca a Sfantului Gheorghe.

Imaginea Sfantului s-a imprimat in constiinta oamenilor ca un model de curaj in lupta cu diavolul. Adevarata fiara impotriva careia a luptat sfantul, a fost panica. Traind in timpul persecutiilor lui Diocletian si Maximian, cand multi crestini erau arestati si torturati si chiar executati, el a avut curajul sa mearga intr-o piata publica si sa strige „Toti zeii neamurilor sunt diavoli. Dumnezeul meu a facut cerurile si este adevaratul Dumnezeu. ” Pentru aceasta a fost arestat si martirizat. Marturia sa, se spune ca a dus la convertirea multora si a dat curaj altora care erau deja botezati.

Icoanele cu Sf. Gheorghe omorand balaurul sunt imagini simple dar puternice a luptei impotriva raului si a fricii reprezentate de monstru. Calul alb este o creatura gratioasa ca lumina, ca aerul si neinfricata ca si calaretul de pe ea. Lancea subtire cu cruce la varf este neindoita si ramane usoara in mana lui insemnand ca este puterea lui Dumnezeu care biruieste raul. Chipul Sfantului Gheorghe nu arata nici o urma de manie, ura sau anxietate. Uneori mana Mantuitorului este intinsa din ceruri in semn de binecuvantare.

Sfantul Gheorghe in iconografia ortodoxa

De asemenea, alte reprezentari il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe invesmantat intr-o mantie rosie – rosul fiind, in iconografie, culoarea traditionala pentru martiri -, ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, purtand pe cap o diadema, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Radu Alexandru

Sursă: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe in iconografia ortodoxa

Steagul Sfantului Stefan cel Mare

 

Steagul Sfantului Stefan cel Mare este unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice si liturgice ramase pana astazi de la domnitorul moldovean. Acest steag, lucrat in intregime din matase, pe suport de in, impodobit cu broderie tipic bizantina, cu fir de aur si de argint, a fost lucrat pe la sfarsitul secolului al XV-lea. Steagul sfantului voievod are o lungime de 1,17 metri si o latime de 0,92 metri, initial fiind ornat cu 16 pietre pretioase de culoare rosie, verde si alba.

Pe o parte, steagul il infatiseaza pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldatilor si al armatei, sfant mult iubit de domnitorul moldovean. Sfantul Gheorghe este infatisat sezand pe un tron domnesc, avand la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra sa, doi ingeri ai Domnului, tinand in maini o sabie si o coroana, il incununeaza pe sfant cu o cununa muceniceasca vesnica.

Steagul Sfantului Stefan cel Mare

Broderia din jurul Sfantului Gheorghe infatiseaza o inscriptie in limba slavona, cunoscuta drept „Rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare”, care marturiseste urmatoarele: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale.”

Steagul lui Stefan cel Mare, danie catre Manastirea Zografu

 Manastirea Zografu din Sfantul Munte Athos este manastirea bulgarilor, ea fiind intemeiata candva pe la sfarsitul secolului al IX-lea si inceputul celui de-al X-lea, de catre trei bulgari veniti din Ohrida. Intrea anii 1466-1502, manastirea a fost refacuta insa, in intregime, de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei. Astfel, cel mai de seama ctitor roman la Zografu ramane Sfantul Sfantul Stefan cel Mare, care o numea „manastirea sa din Sfantul Munte”, fapt confirmat de calugarul Isaia de la Hilandar, care spunea, la anul 1489, ca Manastirea Zografu a fost infiintata de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei.

Manastirea Zografu a fost reintemeiata, practic in intregime, intre anii 1466-1502, de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei, el zidind turnul clopotnita, arsanaua (portul) manastirii, corpul de chilii, trapeza, incinta, biserica si pictura acesteia. Sfantul Stefan cel Mare a iubit atat de mult manastirea athonita Zografu, incat adesea a numit-o „a noastra manastire”.

Daniile sfantului catre aceasta au fost nenumarate, chipul sau fiind zugravit inca si astazi in biserica cea mare a manastirii. Intre donatiile cele mai de seama ale domnitorului se numara si „Steagul cu Sfantul Gheorghe”. Acest steag a fost daruit manastirii athonite, de catre domnitor, candva intre anii 1500-1502.

Steagul Sfantului Stefan cel Mare, intors in tara

In anul 1882, la Manastirea Zografu au fost identificate doua steaguri care i-au apartinut Sfantului Stefan cel Mare, unul cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, iar altul cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Cel care a nascut pentru prima oara dorinta de a readuce in tara minunatul steag al domnitorului moldovean a fost Ion I.C. Bratianu.

In data de 15 februarie 1917, Bratianu va scrie delegatilor romani din Atena: „Faceti tot ceea ce este posibil pentru a obtine drapelul lui Stefan cel Mare.” Abia peste doi ani insa, in ziua de 22 februarie 1920, steagul lui Stefan cel Mare a fost predat celor responsabili, spre a fi asezat in Muzeul Militar din Bucuresti.

Steagul care il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe a fost luat din manastirea athonita prin inapoierea catre calugari a unor mosii vechi ale manastirii, confiscate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, odata cu secularizarea averilor manastiresti.

In momentul aducerii in tara, steagul se afla deja intr-o stare avansata de degradare. Broderia marginala, lucrata pe matase si in, a avut cel mai mult de suferit, calugarii athoniti cautand a-l intretine de-a lungul timpului dupa priceperea lor.

Steagul Sfantului Stefan cel Mare

Dupa o restaurare ce a durat sapte ani si jumatate, multumita eforturilor depuse de specialista in domeniu Spiridonia Macri, minunatul steag al Sfantului Stefan cel Mare a putut fi expus la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti. Steagul sfantului moldovean a intrat in patrimoniului Muzeului National de Istorie inca din anul 1970, cand acesta a fost infiintat.

Teodor Danalache

Sursă: Steagul Sfantului Stefan cel Mare

Prima minune a Sfantului Gheorghe

Aşadar prima minune făcută de Sfântul Gheorghe se leagă de înălţarea altarului în care urma să fie pus trupul său, în pacea lui Dumnezeu. Amin. Şi s-a întâmplat ca Andrei, cel care s-a apucat el însuşi să ridice altarul de jertfă al Sfântului Gheorghe, stătea într-o noapte întins în pat şi cugeta spunându-şi: „Am greşit începând această construcţie, mai ales că nu văd pe nimeni care să mă ajute; şi nu ştiu dacă pot s-o termin sau nu. Dacă nu o termin, oamenii vor râde de mine, spunând: «Acest om a început să construiască şi nu a fost în stare să termine, aşa cum a spus Mântuitorul nostru.»”

Şi fiind el în pat şi cugetând la acestea în inima sa, l-a biruit oboseala şi a adormit. Şi iată, Sfântul Gheorghe i-a apărut în vis, zicând: „Andrei, Andrei, mă cunoşti tu pe mine?” Şi el i-a spus: „Ce se întâmplă, stăpâne?” Sfântul Gheorghe i-a spus: „Nu ştii ci-ne sunt eu?” Şi Andrei i-a spus: „Nu.” Recunoscându-l Andrei în vis, a rămas uimit şi s-a ridicat şi s-a aruncat la picioarele lui, şi i se închina, zicând: „Eşti viu, o, Gheorghe, stăpânul meu?” Sfântul Gheorghe i-a spus: „Mulţumesc lui Dumnezeu, trupul meu este la tine, dar eu trăiesc în Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Şi acum văd că eşti trist pentru jertfelnicul pe care ai început să-l ridici în numele meu, în care să pui trupul meu, şi am venit la tine să-ţi arăt o mică comoară, care a fost a înaintaşilor mei, ca să poţi plăti pentru altar. Veseleşte-te şi nu te împuţina cu inima, pentru că eu voi sădi în inima oamenilor acestei cetăţi gândul să te ajute. Scoală-te şi urmează-mă şi îţi voi arăta o cămară în casa mea, pe care ai dărâmat-o, unde ai pus trupul meu înainte de a-l duce în biserică.”

Apoi în vis Andrei s-a ridicat şi l-a urmat. Şi Sfântul Gheorghe l-a dus în cămara casei sale, şi i-a arătat locul şi l-a însemnat cu degetul său şi i-a spus: „Scoală-te mâine dis-de-dimineaţă şi vino aici şi sapă în acest loc un cot, şi vei găsi binecuvântarea pe care Dumnezeu ţi-a pus-o deoparte.” Şi apoi Andrei s-a trezit din vedenie, şi-a trezit nevasta şi i-a povestit tot ceea ce i se arătase, şi erau ei tare uimiţi. Nevasta lui i-a spus: „Ridică-te acum în noapte şi hai să aprindem o lampă şi să mergem la locul pe care ţi l-a spus, şi vom vedea dacă găsim semnul sau nu. Dacă găsim semnul după cum ai văzut în vedenie, atunci fără îndoială că Sfântul Gheorghe este cel care ţi-a apărut în vedenie şi putem crede cu adevărat că vom găsi banii, după cum ţi-a arătat ţie.”

Aşa că cei doi s-au ridicat şi au aprins o lampă, pe care o ţinea femeia, şi Andrei a luat o sapă în mână şi s-a dus în acel loc la miezul nopţii şi, când s-a uitat pe jos, a găsit semnul pe care sfântul îl făcuse cu degetul în vedenia sa; iar Andrei şi femeia sa s-au minunat mult, şi au crezut din toată inima că Sfântul Gheorghe fusese cel care îl făcuse. Apoi curajosul Andrei şi-a legat o pânză în jurul şalelor şi a luat sapa în mână şi a săpat pământul şi, după ce a ajuns puţin mai în adânc, a găsit un vas, a cărui deschizătură era sigilată cu lut, şi l-a scos şi l-a găsit neatins. Andrei şi nevasta lui s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu şi Sfântului Gheorghe; apoi s-au sculat şi au ridicat vasul, şi l-au dus în casa lor, slăvindu-L pe Dumnezeu. Şi au înteţit lumina şi au intrat în cămară, ca nimeni din cei ai casei să nu ştie de acest lucru, iar femeia îl lumina cu lampa, în care timp el desfăcea vasul, pe care l-a aflat plin, până sus, cu aur; şi s-au ridicat ei şi au căzut cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu şi Sfântului Gheorghe pentru marea binefacere adusă lor. Iar bărbatul a scos o măsură de doi hini de aur cu care să termine construcţia altarului, şi a îngropat restul comorii, ascunzând-o în casa sa. Când a sosit dimineaţa, el a dorit să dea prilej de praznic întregii cetăţi în numele Sfântului Gheorghe, spunându-şi: „Este drept să dai primele roade Domnului!”

Şi a pregătit un mare praznic pentru toţi săracii şi neputincioşii şi văduvii şi orfanii din cetate şi a stat cu ei şi s-a bucurat împreună cu ei toţi. Şi în următoarea zi i-a poftit pe toţi nobilii cetăţii şi a pregătit alt praznic pentru ei în numele Sfântului Gheorghe, şi a stat şi a mâncat tu ei şi s-a bucurat împreună cu ei pentru binecuvântarea pe care Domnul i-a dăruit-o. In timpul ospăţului, s-a ridicat şi le-a vorbit, spunându-le: „Pentru că Domnul a pus în inimile voastre gândul de a mă ajuta, fiecare să dea câte puţin, după putere, aşa ca noi să împlinim, neamul nostru, această binecuvântare de care Domnul ne-a socotit vrednici, şi să construim jertfelnicul Sfântului Gheorghe în cetatea noastră!” Şi toţi i-au răspuns într-un glas, zicând: „Iţi spunem că vom face după puterea noastră şi, prin voinţa lui Dumnezeu, vom veni la tine şi ceea ce vom găsi fiecare, după putere, aceea îţi vom aduce.”

 Şi toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, au făcut astfel, fiecare după puteri, iar ei au numărat ce se adunase în numele Sfântului Gheorghe şi au aflat două mii de lire în aur şi o mie de satheri de argint. După aceea, el a sosit la locul unde urma să fie ridicat altarul în numele Sfântului Gheorghe şi au pus temelia în numele Domnului şi al Sfântu-lui Gheorghe şi l-au ridicat temeinic în trei ani; şi l-au aşezat pe sfântul mucenic în jertfelnic; şi l-au adus pe episcopul Ierusalimului şi au sfinţit altarul. Şi cât de multe minuni s-au petrecut acolo! Câţi oameni au fost vindecaţi acolo de bolile lor! Şi ce mulţime de duhuri necurate au ieşit în numele Sfântului Gheorghe, sfântul mucenic al Domnului nostru Iisus Hristos!

MUCENICIA ŞI FAPTELE MINUNATE ALE SFÂNTULUI GHEORGHE, Editura Sophia

Sursă: Prima minune a Sfantului Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe este cinstit pe 23 aprilie. Sfantul Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

 Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

De Sfantul Gheorghe, aproape un milion de romani isi aniverseaza onomastica

Din cei 924.830 de romani care isi aniverseaza onomastica de Sfantul Gheorghe, 739.368 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alaturi de acestia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (144.873), Gheorghita sau Ghiorghita (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (135.370). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (34.623) si Geta (14.945 ).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe.

Adrian Cocosila

Sursă: Sfantul Mucenic Gheorghe

Ce este „Paştile blajinilor”?

Hristos a înviat!

Văzând sau auzind diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, mi-a fost dat să aud idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Cea mai şocantă dintre ele a fost la Radio Moldova unde „o tanti prezentatoare” a zis că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească.

De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin.
Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi. Credinţa în înviere este fundamentală în creştinism. Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormţi. Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29).
Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm.
În vechime, mai ales prin părţile noastre, exista obiceiul ca chiar în ziua de Paşti, la întoarcerea de la Biserică, creştinii să treacă pe la cimitir (mai ales că multe cimitire sunt chiar în preajma sfântului locaş) şi îi salutau pe cei adormiţi cu acelaşi salut „Hristos a înviat”. În legătură cu acest obicei se cunosc şi diferite semne minunate, cum a fost de exemplu în Lavra Peşterilor din Kiev, când un călugăr a intrat în peşterile unde sunt aşezate moaştele cuvioşilor adormiţi, şi la salutul „Hristos a înviat!”, cei adormiţi au răspuns toţi odată: „Adevărat că a înviat”. Deci Învierea ne adună pe toţi şi, practic, distruge zidul dintre cei vii şi adormiţi.

Apare însă întrebarea, de unde acest „Paşte al blajinilor” şi de ce este sărbătorit el anume acum?
În primul rând trebuie să explicăm termenii. «Пасха блаженных», numită la ruşi mai des «Радоница», a dat în româneşte numele de „Paştele blajinilor” care s-ar putea traduce cu „Paştile celor fericiţi” sau mai simplu – „Paştile celor adormiţi”. E acelaşi Paşti, dar extins şi sărbătorit în două locuri: în casele noastre, când masa este pentru cei vii; şi în cimitire, la morminte, când masa şi darurile sunt servite în cinstea celor adormiţi.
Dacă e să abordăm problema doar din punct de vedere spiritual, acest „Paşti al blajinilor” poate fi sărbătorit odată cu Paştele propriu-zis sau imediat după acesta. Dar întrucât creştinii nu doresc doar să servească o masă sau să facă milostenie în cinstea celor adormiţi, ci să facă şi rugăciuni de pomenire pentru ei – ceea ce e foarte bine şi recomandabil, a fost nevoie ca „Paştile blajinilor” să fie mutat cu o sătămână mai târziu. Tipicul bisericesc interzice pomenirea morţilor în toată Săptămâna Luminată, inclusiv în Duminica Tomii, prima de după Paşti. De aceea, a fost obligatoriu ca această zi de pomenire a morţilor să fie mutată cel mai devreme posibil – şi această zi este luni, în săptămâna care urmează după Săptămâna Luminată.
Ruşii, puternic influenţaţi de spiritualitatea monahală, au mutat această zi abia marţi, pentru că mulţi postesc în ziua de luni (pe lângă miercuri şi vineri) şi o pomenire făcută luni, nu ar permite o bucurie deplină din cauza postului. E normal însă ca sărbătoare să fie ţinută de creştinii mireni anume luni, în prima zi de după Paşti în care se permit pomenirile.

Acest „Paşte al blajinilor” e ţinut doar în Biserica Rusă şi în puţine regiuni în Moldova din dreapta Prutului. Restul ortodocşilor îi pomenesc pe adormiţi în celalte zile prevăzute în calendar pentru astfel de pomeniri. Deci, putem spune, „Paştele blajinilor” e un obicei local.
În perioada comunistă sărătoarea nu se putea ţinea lunea (cum obişnuiesc moldovenii) şi nici marţea (cum obişnuiesc ruşii), de aceea s-a instituit obiceiul de a începe pomenirea morţilor încă de duminică, ceea ce iniţial nu era, întrucât în ziua de Dumică, pe toată perioada anului, pomenirile morţilor sunt intezise. În acest caz însă, deja s-a generalizat o excepţie, care bineînţeles nu atacă învăţătura de credinţă şi nici rânduielile liturgice fundamentale ale Bisericii.
Iată în câteva cuvinte originea acestei sărbători. Este o sărbătoare de bucurie pentru Hristos cel Înviat. Este o afirmare a credinţei şi nădejdii noastre în învierea morţilor. Este şi o zi de pomenire a celor adormiţi, dar una plină de optimism şi bucurie, pentru că prin Îniverea lui Hristos, moartea nu mai este un sfârşit fatal, ci doar o trecere spre viaţa veşnică alături de Hristos şi de toţi sfinţii şi drepţii care au bine-plăcut Lui.

Sursă: Ce este „Paştile blajinilor”? | Ortodoxia.md

India: Sfantul Apostol Toma

In liniștea caldei dupa-amiezi de octombrie, câtecul ușor, cu inflexiuni indiene, al femeii asezată pe jos în dreapta altarului, nu are cum sa nu-ți atragă atenția… In biserică am ramas doar noi – eu, care fac câteva fotografii și ea, intrată tacut, de curand, în lăcașul sfânt… Stau asa, față în față, doar ea și Maica Domnului cu Pruncul din icoana pictată în anul 50 de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca și pe care Sfântul Apostol Toma a adus-o cu el de la Ierusalim în India, în anul 52 după Hristos.

Restaurată, icoana aceasta poartă amprenta gustului estetic indian, din care cauză pentru privitorul european este putin ciudată, dar peste ea a ramas binecuvântarea Maicii Domnului și cu sigurantă, în cele 20 de secole de cand se afla pe subcontinentul indian, icoana aceasta a facut multe minuni – pentru că altfel nu se explică comuniunea dintre femeia din fața mea si Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, evlavia și liniștea sufletească, dragostea și recunoștința pe care cântecul indiencei le exprimă, dincolo de cuvintele de neințeles pentru mine…

Momentul de liniște sufletească, de răgaz, ca de secvență de film oprit în loc, trăit alături de creștina din biserica Sf Ap Toma m-a uimit… Adevărat este că în India, timpul are altă dimensiune, aici parcă se dilată, atâta vreme cât indienii iși permit să strabată cu mașina 180 km în 6-7 oreși nu-i deranjează (din Sri Lanka, trecând prin toată India de la sud la nord și până în Nepal, tot traficul pe șosele – fără reguli de circulație, fără semafoare, polițai și chiar fără carnete de conducere, dar cu maxim respect al participanților la trafic, unii față de alții, cu infinită toleranța și total fără nervi, tot traficul se desfașoara cu… 30 km pe oră!).

Este adevărat și că, cel puțin pentru femei, India rămane o societate tradiționalistă, indiferent de ce religie îmbrațișează fiecare, portul tuturor fiind de secole același: elegantul sari si voalul care de cele mai multe ori le acoperă capul (am văzut si măturatoare de strada cu o aparență la fel de elegantă, am văzut lucratoare în construcții cărând pe cap ligheane cu resturi de la demolări, tot în sari imbracate, precum si foarte multe femei pe motocicletă, asemenea!); așa încât iți poți da seama cu greu dacă femeia din fața ta este creștină sau nu (doar cele care au un punct pe frunte știi sigur ca sunt brahmane). Intr-o lume a culorilor care te încantă la nivel de stradă, nu poți identifica, european fiind, creștinii indieni; și totuși aceștia existăși sunt o comunitate inchegatăși cu credințăși tradiții puternice, păstrate intacte din primul veac după Hristos și pană în prezent.


Biserica Ortodoxă Malankara Indianăare 24 milioane de credincioși (mai mult decât populația României), dar aceștia reprezintă doar 2% din totalul populației de 1,2 miliarde locuitori. Creștinii ortodocși (necalcedonieni) indieni afirmă ca au indiscutabil încreștinare apostolică, Sf Ap Toma Geamănul, Toma Necredinciosul fiind cel care i-a luminat în chiar primul secol, aducând Cuvântul Evangheliei lui Hrisos în pamântul unor popoare atât de sălbatice, încât și astăzi, în proporție de 98%, populația Indiei esteînchinatoare la idoli.

Faptele Sfântului Apostol Toma în India
După Înalțarea Domnului, Sfinții Apostoli au tras la sorți, pentru a vedea incotro o va apuca fiecare pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu; lui Toma i-a revenit sarcina să meargă pentru a lumina tinuturile întunecate de pagânism locuite de indieni (India), parți ( azi Armenia, Irak, Siria, Iran, Afganistan), mezi (Iran), perși (Iran), hircanieni (Iran, Turkmenistan) si bactrieni (Uzbekistan); se pare că a fost singurul apostol care a propăvăduit majoritar în afara Imperiului Roman. Cum Toma era la început înspaimantat la gândul de a merge la neamuri atat de sălbatice, Domnul Iisus i s-a arătat, întarindu-l și făgăduindu-i că Însuși îl va însoți. Când Gundafor, regele Indiei, a dorit să ridice cel mai frumos dintre palate lumii, a trimis un evreu, Abban (Hebban)în Palestina, pentru a găsi un arhitect bun, cu experiențăîn construcția palatelor romane. Domnul Iisus I s-a arătat lui Abban în piață, propunându-i să-i vândă un rob al Său, constructor, contra sumei de trei livre de argint, iar la vânzare a semnat un act in care scria: „ Eu, Iisus, fiul lui Iosif tâmplarul, vând pe robul Meu Toma, lui Abban”.

În India, regele Gundafor i-a incredințat Sf Ap Toma sume foarte mari de bani, timp de doi ani, pentru construcția palatului, pe care însă acesta le-a împărțit in totalitate săracilor. Când regele Gundafor a venit săîși vadă palatul, Sf Ap Toma i-a spus că într-adevăr i-a construit un palat de o neasemuită frumusețe, dar pe care regele nu îl poate vedea în timpul vieții, ci doar dupa ce va părăsi această viață, palat în care va locui cu bucurie, în veci! Regele, considerând că Toma și-a bătut joc de el, l-a trimis la inchisoare, împreună cu Abban, care îl adusese. La scurtă vreme, fratele regelui, Gad, a murit și, ajuns în cer, îngerul Domnului l-a lăsat să aleagăîn ce casă dorește să locuiască. Și-a ales cel mai frumos palat, dar îngerul i-a zis: acel palat aparține fratelui tau Gundafor și a fost construit din banii regelui, de catre Toma. Domnul i-a permis lui Gad să se întoarcă pe pământ și să ceară fratelui său să-i vândă palatul cel minunat. Fratele reînviat i-a povestit toate acestea regelui Gundafor care, convins acum de existența și atotputernicia Domnuluiși de faptul că Toma constructorul este apostolul Sau,i-a eliberat din temniță pe Toma și pe Abban și, împreună cu fratele său Gad, s-a botezat.

Cum în istoria Indiei, pană în sec al 19-lea, nu a existat nici un rege cu numele Gundafor, cartea Faptele lui Toma, datând din jurul anului 200, scrisă in limba siriacă in Edessa (Mesopotamia, azi orasul Sanli Urfa din sudul Turciei) și transmisă integral pană în zilele noastre în versiuni în limbile armeană, etiopiană, latinăși slavonă, s-a considerat că este pură ficțiune, fară nici o valoare istorică.Insăîn anul 1834, în nord-vestul Indiei (Punjab) și în Afganistan s-a descoperit un mare număr de monezi care aveau inscris, pe o parte, numele regelui Gundafor în limba greacă, iar pe verso în Pali. De asemenea, s-au descoperit și monezi cu numele fratelui său, Gad, precum si pietre cu înscrisuri– toate acestea datând de la mijlocul secolului întai dupa Hristos, adică exact în perioada în care Sf Ap Toma și-a început misiunea sa asiatica, astfel incât relatarile incep sa devină credibile și pentru oamenii de șiință. Faptul ca în prezent în nord-vestul Indiei nu mai există centre crestine puternice nu înseamnăcă ele nu au existat, în decursul istoriei semnalându-seși situații in care, din diverse motive, s-au consemnat convertiri în masă la islam sau la budism – de exemplu în Africa (Egipt, Etiopia), Arabia, Persia, Asia Centrala sau China.

Mai departe, cartea faptele lui Toma vorbește despre plecarea Sf Apostol Toma către alte meleaguri indiene, cufundate in adancurile pagânătății, în Milapur și Kalamida, în sudul Indiei, acolo unde domnea regele Mazdai. În urma convertirii la adevărata credință a unui mare număr de supuși ai regelui, chiar și a reginei Terțiana și a rudei sale Migdonia, regele îl condamnă pe străinul Toma la moarte în chinuri, sfârșitul mucenicesc fiind primit cu bucurie de catre Sfântul Apostol, ca o slobozire și o rascumparare din trup și o trecere spre viața cea veșnică, cu negrăitele sale bunătăți. Moartea mucenicească a Sf. Ap. Toma s-a petrecut în sud-estul Indiei, în Mylapore, azi un district al metropolei Chennai ( Madras), în data de 21 decembrie 72 dH, pe colina numită de atunci Muntele Sf Ap Toma.

Chennai, pe urmele Sf Ap Toma : My Lord and my God!

In Chennai ( fostul Madras), in sud-estul Indiei, prezența Sfântului Apostol Toma este extrem de vie! Creștinii care ajung aici cautand urmele pașilor Sfântului Apostol Toma se îndreaptă către trei centre, toate trei afișând pe bannere mari, ca un laitmotiv aceeasi exclamație: „My Lord and my God!”- referire directă la momentul la care „necredinciosul” Toma, după ce pune degetul pe rana din coasta a Mântuitorului, I se inchina, exclamând cu bucurie „Domnul meu și Dumnezeul meu!”(Ioan, 20,28), intărind astfel tuturor credința în Învierea Fiului lui Dumnezeu în trupul cu care a patimit, biruind moartea – suprema biruință a Luminii asupra întunericului! Cele trei locuri de pelerinaj din Chennai sunt:

• Muntele Mic ( Chinnamalai) cu peștera în care Sf Ap Toma a locuit, ascunzându-se de urmăritorii săi. În peștera micuță se păstrează, în apropierea ferestrei, urma mâinii sfântului apostol, o palmă mare, care te face să te gandești la statura sa impunătoare… In imediata vecinătate se află o altă grotă, foarte mică, din care Sfântul Apostol scotea apa (izvorul tămăduitor al Sf Ap Toma) și tot aici , la intrare, in interior, se află sculptata de catre sfantul apostol, în stâncă,o cruce despre care se spune că uneori sângerează, iar petele roșii apărute nu pot fi scoase cu nici un fel de substanță de curățat! Afară, in fața acestei mici grote, este o lespede de piatră cu urma tălpii Sfântului Apostol. Mica bisericuță a fost construităîn anul 1559. Cei doi paznici creștini, un barbat și o femeie, au fost foarte prietenoși, impresionați probabil că venim tocmai din România să ne închinăm apostolului „lor”.

• Muntele Sf Toma este o colină situată la periferia orașului, în apropierea aeroportului, colină de pe care poți fotografia o panoramă foarte frumoasă a metropolei Chennai. Aici este locul în care Sf Ap Toma a fost martirizat. Locația se numea Mylapore și în secolul intai era, intr-adevăr, situată în afara cetății. Întreg muntele este acum un complex creștin, cuprinzand biserici, școală confesională, cimitir, statui creștine de mari dimensiuni, un fel de parc in miniatură – totul sub deviza mare, afișata chiar de la intrare ”Domnul meu și Dumnezeul meu!” Biserica veche este construită din anul 1523 de către portughezi. Noi am intrat intr-o biserică micuță în care se află icoana Măicuței Domnului pictată la anul 50 de catre Sf Ap și Ev Luca, sfinte moaște ale Sf Ap Toma, precum și sfințenii aduse din Țara Sfântă și, ramânând singuri, ne-am rugat Sfântului Apostol, citindu-i acatistul.


• La final de zi, la Catedrala Sf Ap Toma era cât pe ce să nu mai ajungem, renunțând la vizită pentru ca știam ca este… catolică. Dar cand am ajuns în zona ei, ghidul nostru (hindus) a insistat atat de mult, încât ne-a fost jenă să refuzam! A fost ca un fel de chemare a Sfântului Apostol Toma pentru noi, necredincioșii, pentru ca într-adevar, locul este extrem de important! Catedrala a fost construită in anul 1606 peste mormântul ( gol) al Sf Ap Toma și este o mândrie pentru creștinii indieni să afirme căîn lume există doar 3 catedrale construite direct peste morminte ale unor apostoli: Catedrala Sf Petru de la Roma , catedrala Sf Iacob cel Mare de la Santiago de Compostella (Spania) și această catedrală a Sf Ap Toma din Chennai. Dar pana să găsim intrarea către mormântul sfântului apostol (aflată in spatele curții) am intrat pentru câteva minute în catedrală, unde urma să se oficieze o nuntă crestină. Conform ritualului lor, mireasa îmbrăcată in rochie albă de mireasă ( modelul cunoscut!) era in fața altarului și astepta, linistită, venirea alaiului cu mirele, în biserică fiind la acel moment doar cateva persoane, probabil din familia ei.

Nu ne-am putut abține să nu facem cateva fotografii ale participantelor la ceremonie, imbracate in tradiționalele sariuri pline de culoare… Am coborât apoi treptele catre mormântul sfântului apostol, loc în care se fac multe minuni și în ziua de astăzi, apoi am mers în micuțul muzeu alăturat, în care am descoperit, expuseîntr-o vitrină, vârful lancei cu care a fost omorât sfântul apostol, precum și sfinte moaște ale acestuia. Presa vremii a consemnat că in timpul puternicului tsunami din anul 2004, când coastele Chennaiului au fost măturate de valuri uriașe, ucigașe, această catedrală, în care deja erau adăpostite persoane sinistrate, nu a fost nicicum atinsă, deși se află la doar cațiva metri de mare, iar apa a lovit toate cladirile dimprejur. Minunea este pusă pe seama Sf Ap Toma, despre care se povestește că la un moment dat in timpul vieții sale a scos din apă un copac uriaș, cazut acolo si care nu a putut fi mișcat nici de către un elefant, dar sfântul apostol l-a tras folosind brâul său. Preotul paroh afirmăin interviu că o bucată din acest copac a fost înfiptă de către Sf Ap Toma într-un loc care acum este exact în fața actualei intrari dinspre plajaă a catedralei, spunând că de acest punct apa nu va trece niciodată!

Moaștele Sf Ap Toma au fost luate de catre un negustor și duse la Edessa, Mesopotamia, în jurul anului 200 (ocazie cu care a fost scrisă acolo și cartea Faptele lui Toma). În anul 1144 Edessa a fost cucerită de musulmani, iar sfintele moaște, luate de cruciați, au stat pentru o scurtă vreme în insula Chios din Grecia, pentru ca la 6 septembrie 1258 să ajungă in Italia, la Ortona, unde pot fi venerate si astăzi; Sf Apostol Toma este protectorul acestui oraș italian. Un deget al Sf Ap Toma se afla și la Biserica Sf Nicolae de la Bari.

Biserica Ortodoxă Indiană / Biserica Siriană Ortodoxă Malankara s-a autodenumit incă de la inceputul existenței sale ca fiind Biserica Sfantului Toma, iar sfântul apostol este declarat astazi sfântul patron al Indiei, Sri Lanka și Pakistanului – dar și protectorul arhitectilor, constructorilor, dulgherilor, pietrarilor, topografilor, geometrilor, al teologilor, al nevăzătorilor sau al… persoanelor care se îndoiesc ( „necredinciosilor”). Este sărbătorit de către biserica noastra în Duminica Tomii (prima duminica dupa Paști), în 6 octombrie (Sf Ap Toma) și în 30 iunie (împreuna cu toți ceilalti apostoli, la soborul Sfintilor Apostoli). Biserica Indiană l-a sărbatorit timp de secole pe Sf Apostol Toma in data de 21 decembrie, data martiriului său, dar pentru că această dată este in Postul Crăciunului, sărbătoarea a fost schimbată la data de 3 iulie, dată la care sfintele moaște au fost transferate din Mylapore (Chennai) în Edessa ( Mesopotamia).

„Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor, Stăpâne, celor de Dumnezeu înțelepțiți : că de coasta Ta atingându-se, îndoite lucrări și îndoite firi împreună a cunoscut și a strigat: Tu ești Dumnezeul meu și Stăpanul, Tu și Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut. ” (Stihira la Doamne strigat-am, 6 octombrie).Sfinte Apostole Toma, roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi, atât de puțin credincioșii…
Maria Chirculescu

Maria Chiculescu

Bisericile Coptă (Egipt), Armeană, Siro-iacobită, Etiopiană, Eritreană și Indiană fac parte din grupa Bisericilor vechi-orientale. Acestea își păstrează în titulatura oficială numele „ortodox”, dar nu sunt comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă și nu se consideră o parte constituentă a acesteia; s-au despărțit de ortodoxia răsăriteană în secolul al V-lea, refuzând să accepte cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, precum și pe cele care au urmat.Diferența principală este una ce ține de hristologie. Biserica Ortodoxă susține, conform hotărârilor Sinodului de la Calcedon, că Hristos are două naturi (φισισ – firi), omenească și dumnezeiască, „nedespărțite, neîmpărțite, neamestecate și neschimbate”. Bisericile necalcedoniene contestă această învățătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură/fire, cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numită miafizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură, dar compusă).

Deși începând cu secolul al XX-lea se poartă un dialog teologic susținut între Biserica Ortodoxă și cele vechi-orientale, momentan el nu a dus la nici un rezultat acceptat universal de către cea dintâi.

Sursă: India: Sfantul Apostol Toma

Sfantul Apostol Toma

Sfantul Apostol Toma era originar din Galileia. Numele de Toma, in aramaica te’oma, tradus in greaca Didymos, inseamna geaman.

In aramaica si in ebraica, Toma este doar un epitet. La unii crestini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamanul). A facut parte din cei Doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Potrivit Traditiei, Sfantul Toma a vestit Evanghelia lui Hristos in India, unde a suferit moarte de martir. Crestinii sirieni din Malabar sustin cu tarie ca se trag din Sfantul Apostol Toma si ca a fost martirzat la Calamina (Mylapore), langa Madras.

In India a intemeiat biserici, a sfintit preoti si episcopi si a convertit doua surori, Tertiana si Migdonia, sotii de mari principi indieni. Printul Smideu, sotul Tertianei, l-a osandit la moarte. A fost omorat cu lancea de cinci soldati. Moastele Sfantului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, in anul 165.
Apostolul Toma este cunoscut de multi dintre noi ca fiind „necredincios”. „Necredinta” sa ar proveni din faptul ca nu da crezare marturiei Apostolilor ca Hristos a inviat: „Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Insa, Apostolul Toma nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca Hristos Se afla dupa invierea Sa intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Sfantul Chiril afirma ca atunci cand Toma spune: „daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede.”, el spune de fapt: „Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor”.

Cuvintele Mantuitorului: „Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios” (Ioan 24, 27), sunt o invitatie in a ne descoperi ca natura umana nu este desfiintata prin Inviere. Natura umana pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut in dumnezeire, ci a fost transfigurata. Asadar, aratarea catre Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Hristos. Nu intamplator, in prima duminica dupa Pasti, se canta „Neparasind sanurile pamantesti, Te-ai aratat pe pamant purtator de trup” (Penticostarul, 1912, pag. 73)

In Evul Mediu, el a fost considerat patronul arhitectilor, zidarilor si al pietrarilor.

Sursă: Sfantul Apostol Toma

Duminica Tomii sau „Paștele cel mic”. Spre mai dreapta pomenire a Sfantului Apostol Toma 

Despre Sfîntul Apostol Toma, zis „Geamănul” (în gr.: „Didymos”), evangheliile nu dau prea multe amănunte. Sinopticele (Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15), apoi şi Faptele (1, 13), îl pomenesc doar în treacăt, ca pe unul dintre cei 12, fără alte menţiuni. Tot ce ştim despre el din surse canonice provine din Evanghelia după Ioan: supranumele lui Toma (11, 6; 20, 24; 21, 2), atitudinea lui din pragul învierii lui Lazăr (11, 16), nelămurirea lui aparent naivă asupra unei afirmaţii a Mîntuitorului (14, 4-6), vestitul episod al îndoielii de după Înviere (20, 24-29) şi prezenţa lui în ceata celor 7 ucenici cărora Domnul li S-a arătat la Marea Tiberiadei (21, 1-2). Tradiţia ne spune că ulterior Toma a propovăduit în Mesopotamia, Persia şi India, fiind martirizat la Edessa. Lui îi este atribuită şi o evanghelie apocrifă păstrată în limba coptă (există deja mai multe traduceri româneşti prin intermediar), cu puternice accente gnostice, descoperită şi editată pe la jumătatea secolului XX (datînd însă, cu destulă certitudine, abia din secolul II d. Hr.).

Toma este, într-un fel, unul dintre Apostolii cei mai nedreptăţiţi de memoria culturală a posterităţii, mai cu seamă în vremurile moderne. Judecat îndeobşte reducţionist, doar prin prisma „necredinţei” sale din episodul menţionat, el s-a încetăţenit în conştiinţa majorităţii nu ca „Toma Geamănul”, ci ca „Toma Necredinciosul”, fiind oferit cel mai adesea drept contra-exemplu, chiar şi la nivelul limbajului curent. Un Giovanni Papini l-a decretat (cu anumite nuanţări, care îndeobşte nu mai sînt reţinute) nici mai mult nici mai puţin decît „patron al spiritului modern” – imagine paradigmatică a îndoielii, suspiciunii şi îndărătniciei neînţelepte.
Privit altfel decît în pripă, Toma nu face însă decît să întruchipeze într-un anumit moment o stare de spirit care a fost comună, chiar dacă mai puţin pregnant, tuturor apostolilor şi ucenicilor, pînă la deplina încredinţare (cf. şi N. Steinhardt, „Dăruind vei dobîndi”, ed. 1992, pp. 183-187). El vădeşte, cu o sinceritate mai brută, nevoia generală de concret a omului (cel puţin în condiţia lui actuală), ceea ce constituie, poate, şi una dintre raţiunile Întrupării. Pe de altă parte, el nu face decît să exploateze pînă la capăt o posibilitate imediată: Hristos nu Se înălţase încă; El era, aşa-zicînd, la îndemîna omului iscoditor, cum nu va mai fi pentru cei de după aceea. Este tocmai ce spune Domnul, dojenindu-l fără asprime pe Toma (după cum fără asprime o dojenise cîndva, tot pentru piosul ei abuz de concret, şi pe Marta, sora Mariei şi a lui Lazăr): „Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele, şi adu mîna ta şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios […] Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 27-29). E de observat că nici Iisus, nici evanghelistul nu mai emit vreo altă judecată asupra gestului lui Toma…

Toma nu se îndărătniceşte cu gînd sau cu inimă rea, ci mai degrabă tatonează, aşa cum făcuse şi la cuvîntarea de despărţire cu care se încheiase Cina cea de Taină: „Şi unde mă duc Eu, voi ştiţi, şi ştiţi şi calea”, zice Domnul. Iar Toma: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?” (Ioan 14, 4-5). Toma vrea mereu să smulgă lămurirea, încredinţarea deplină. El e mai degrabă precaut decît naiv, reprezentînd o varietate tipologică a psihologiei umane, marcată de setea – principial legitimă – de claritate şi concreteţe. E de crezut că el bănuieşte prea bine la ce se referă învăluit Iisus, dar forţează confirmarea mai directă şi mai desluşită, care nu întîrzie să vină (Ioan 14, 6-7). Dacă e vorba de naivitate, mai evidentă apare, în episodul cu pricina, cea a lui Filip, care cere ca Domnul să li-L arate pe Tatăl, drept care şi Iisus îi răspunde mai vădit dojenitor: „De-atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (14, 9), cum nu găsise de cuviinţă în cazul lui Toma.

Cînd e vorba de Petru, nimeni nu-l judecă predilect prin episodul lepădării, care este privit cu înţelegere, ca un fapt accidental şi colateral. Cu aceeaşi înţelegere s-ar cuveni privită şi insistenţa lui Toma. Mai ales că pe acesta îl definesc mult mai bine alte două lucruri, consemnate cu grijă de Ioan: fervoarea jertfelnică şi forţa mărturisitoare de care dă dovadă, mai întîi în pragul învierii lui Lazăr, apoi după ce pipăie rănile Domnului. Cum arhiereii şi fariseii începuseră deja să uneltească împotriva lui Iisus, ucenicii se codeau să-L însoţească la Betania, aproape de Ierusalim. Dar iată că Toma îi însufleţeşte, zicîndu-le: „Să mergem şi noi şi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Cum să-ţi fie necredincios cel pînă la urmă gata să moară pentru tine?!
Şi iată că, după ce Domnul îi ia mîna şi i-o pune în rănile Sale, ca într-o cuminecare mai degrabă tainică decît demonstrativă, Toma izbucneşte cu acea exclamaţie cutremurătoare şi de neuitat (poate cea mai sinceră şi mai profund omenească în simplitatea ei): „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

Ce sublimă şi desăvîrşită mărturie a omului deplin încredinţat! E chiar mai mult decît mărturisise înainte Petru („Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” – Matei 16, 16), pe care Iisus îl fericise pentru aceasta; Petru, cum s-a observat, Îl mărturiseşte mai ales ca Mesia (cf. Marcu 8, 29; Luca 9, 20), pe cînd Toma Îl mărturiseşte de-a dreptul în maiestatea şi plinătatea dumnezeirii Lui: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
Fie ca toţi „necredincioşii” să strige cu Toma către Hristosul cel viu, Ce poate fi „pipăit” în concreteţea a două mii de ani de istorie creştină: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Şi să fie gata să moară cu El, pentru ca întru El să guste învierea!
Poate că, dincolo de cronologie, trebuie să vedem şi o altă semnificaţie în aşezarea Duminicii Tomii după Săptămîna Luminată. În popor i se mai spune „Paştele cel mic”. Ea stă, în orice caz, în prelungirea tainei pascale: „necredinciosul” ne încredinţează, o dată mai mult, asupra Învierii!

Răzvan CODRESCU