Creștinismul sub asediu

isis

Creștinii și creștinismul sînt sub asediu în toată lumea. Alungarea sau exterminarea creștinilor din Orientul Mijlociu este bine știută și documentată.

Mai puțin documentat este asaltul asupra creștinismului în țările occidentale. Săptămîna aceasta am aflat două veşti din SUA pe acest subiect.

Prima vine din statul Oregon unde, la Colegiul Umpqua, un individ a ucis nouă studenți și profesori care și-au declarat credința creștină. Ucigaşul a întrebat victimele ce religie au, iar celor care și-au declarat credinţa creștină le-a spus că „într-o secundă vor avea ocazia să-l întîlnească pe Dumnezeu”, apoi le-a împușcat.

Criminalul a lăsat în urmă o scrisoare de adio în care, printre altele, a scris că „va fi bine primit în Iad și voi fi îmbrățișat de diavol”, că „nu aveam o viață care merita trăită și toată lumea era împotriva mea”.

A doua știre vine din Oklahoma City, statul Oklahoma, unde, în fața Parlamentului local, există (încă) un monument de granit de doi metri înălțime pe care sînt inscripționate cele zece porunci din Biblie. Monumentul original a fost construit în 2012, dar a fost distrus anul trecut, monumentul actual fiind unul nou.

Monumentul cu cele 10 porunci Oklahoma City
Monumentul inscripționat cu cele 10 porunci din Oklahoma City

Încă de cînd a fost construit, forțele anti-creștine s-au mobilizat pentru a-l îndepărta. Iar o organizație satanică a cerut permisiunea de a amplasa o statuie a diavolului în același loc. În paralel, anti-hriştii au demarat demersurile în justiție pentru demolarea monumentului, pe motiv că ar reprezenta o interferenţă a religiei în viața statului. În final, și-au atins scopul, justiția locală decizînd că monumentul inscripționat cu cele zece porunci va trebui mutat pînă la data de 12 octombrie. Acest lucru se întîmplă într-o țară care are ca motto „Credem în Dumnezeu” („In God we Trust”), slogan imprimat pe toate bancnotele.

În tot acest timp sînt încurajate și promovate stilurile de viața așa zis „alternative”, care sînt prezentate ca fiind normale de către mass media. De exemplu, în Australia, este prezentat cazul unei fetițe de 11 ani care ar fi transexuală și care ar fi spus părinților acest lucru pe cînd avea 10 ani.

Amintiți-vă de cînd aveați 10-11 ani (clasa a cincea și a șasea) și dacă la vîrsta aceea vă puneați întrebări despre sexualitatea dumneavoastră.

Fetița respectivă se numește acum Jake și la școală merge la toaletele băieților, unde nu se simte în largul ei, pentru că nu poate urina din picioare. Mama sa a ales să-i cînte în strună și să o ajute comandînd de la o firmă americană o proteză în formă de penis, care să-i permită să urineze din picioare.

Odată cu proteza respectivă, mama fetiței a mai comandat o a doua proteză, care să creeze impresia că fetița ar avea penis, asta pentru că la orele de sport nu se simțea în largul ei cînd vedea la băieți umflătura din pantaloni care ei îi lipsea.

Să ne mai mirăm de toate nenorocirile care s-au abătut asupra noastră pe tot cuprinsul globului? Războaie, foamete, secetă, incendii, inundații, cutremure… Poate că Dumnezeu ne transmite un mesaj pe care noi nu vrem să-l auzim.

Sursă: Creștinismul sub asediu – Rost Online

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.